Despre societatile totalitare

Astazi comunismul. Intr-una din zilele urmatoare voi vorbi despre national-socialism, fratele geaman al comunismului.
Este o postare lunga. Sper sa aveti rabdare. Eu cred ca e interesant.


Inca se mai agita unii prin diverse locuri, inclusiv pe Internet, perorand la nesfarsit despre pericolul comunist. Ei bine, pericolul comunist, dragii mei NU MAI EXISTA. Acum, va puteti relaxa si va puteti continua viata. In randurile de mai jos, pentru ca nu ma astept sa-mi dati dreptate, voi incerca sa imi demonstrez afirmatia.

Comunismul era o ideologie moarta de la nastere. Omul nu e o fiinta care sa poata trai fara sa isi doreasca mai mult. Nu suntem facuti sa fim egali, nu putem renunta la ceea ce ni se cuvine de drept pentru un ipotetic "bine colectiv" al societatii. Nu in cazul in care binele respectiv e stabilit de cativa birocrati care sunt "mai egali" decat toti ceilalti.

Daca insa schimbati socialism si comunism cu national-socialism, e tot un drac, tot ceva impotriva libertatii individuale. De aceea atat comunismul cat si nazismul sunt niste monstruozitati. De aceea postarea mea despre national-socialism va fi mult mai scurta. Practic, e cam acelasi lucru.

Esenta consta în faptul ca statul are numai doua functii:

a) sa-si apere cetatenii;

b) sa organizeze viata în asa fel ca oamenii sa lucreze bine si cu placere.

Toate celelalte probleme si le rezolva oamenii si singuri. Nu trebuie sa se amestece nimeni în viata lor, nu trebuie sa le arate nimeni ce, cum si când sa faca. Într-un stat sânt milioane, zeci de milioane si chiar sute de milioane de oameni. Fiecare are cap, asa ca fiecare cap trebuie sa lucreze.

Daca  statul începe sa se amestece în viata oamenilor, în activitatea lor, nu va iesi nimic bun. Daca statul începe sa dea indicatii, ce si cum sa faca fiecare, daca oamenii lucreaza sub amenintarea bâtei, acel stat nu va dainui.

Amestecul statului (fie chiar si din motive nobile) în activitatea economica  a cetatenilor sai are întotdeauna si pretutindeni aceeasi consecinta: populatia saraceste si da bir cu fugitii.

În teorie suna frumos: totul va apartine întregii societati, întregului popor! în fapt, daca avutia nu apartine nimanui în mod concret, ea va apartine statului. Frumos si asa. Dar, ce este statul? Cum îl poti pipai? Statul înseamna structurile si organele statale, cu alte cuvinte, reprezentantii poporului sau, pe scurt, birocratia.

Daca  socialistii ar fi spus deschis: noi introducem birocratizarea totala, cine i-ar mai fi sustinut? De aceea ei întrebuinteaza termeni atragatori: nationalizare, socializare, controlul de stat etc. Dar folosirea cuvintelor frumoase nu schimba esenta problemei: statul, adica birocratia, nu este în stare sa dirijeze efectiv economia. Birocratul n-are interes sa riste, sa economiseasca, sa introduca „noul".

Societatea socialista saraceste rapid, iar cetatenii cei mai inteligenti fug acolo unde exista posibilitatea sa lucreze independent, fara sa se supuna unor instructiuni.

O lege fara exceptii: OAMENII FUG DE SOCIALISM.

De orice tip.

Cu cât este mai nationalizat, cu atât trebuie mai multi functionari pentru dirijarea economiei socializate. Cu cât economia merge mai prost, cu cât tara este mai saraca, cu atât mai mult cetatenii voteaza fara discernamânt.

Socialismul sovietic n-a placut la nimeni, iar cetateanul occidental spunea cu dispret: la voi nu este socialism, la voi e totalitarism, domina  birocratia.

Corect. Dar daca, spre exemplu, americanilor li se va lua pamântul, li se vor lua magazinele si uzinele, li se vor lua vapoarele si caile ferate si totul va fi dat în folosinta comuna, cine va conduce toata aceasta economie? Raspunsul este unul singur: proprietatea comuna este proprietate de stat, altfel spus controlata de structurile statale, adica de birocratie. Iar daca va spune cineva ca birocratia americana va putea conduce economia mai bine decât a facut-o birocratia rusa, atunci nu mai avem ce discuta.

Iar acum sa facem un experiment. Intrebati o persoana, de preferinta un strain din cea mai bogata tara democratica, si uluiti-l putin cu urmatoarea introducere: imaginati-va ca sînteti seful celui mai bogat si mai dezvoltat stat, ieri ati dat tot ce este în tara dumneavoastra în proprietate comuna, iar astazi dimineata cetatenii tarii dumneavoastra au inceput sa fuga... Ce faceti?

Sânt posibile numai doua raspunsuri:

a)  renunt imediat la birocratie, adica la socialism;
b)  iau toate masurile sa-i opresc pe fugari.

Este destul de interesant ca primul raspuns îl veti auzi extrem de rar. Foarte putine persoane vor veni cu o întrebare de întâmpinare: „De ce fug?" Persoanele care încearca sa gaseasca motivul sânt rare. De cele mai multe ori, interlocutorul nostru necunoscut, primind informatia „au fugit", reactioneaza hotarât si sever: „opriti-i!"

Este momentul sa punem a doua întrebare: cum?

Aici va va însira un pachet de masuri:

- sa fie închise toate granitele;
- mai multi câini de paza;
- elicoptere;
- sa se mineze granitele;
- sa fie luminate cu proiectoare;
- sa se instaleze semnalizare electronica;
- sa se ridice un zid de-a lungul granitei.

Raspundeti-i ca toate aceste masuri au fost luate, dar nu ajung.

Probabil ca interlocutorul va raspunde: „dracu" sa-i ia, lasa-i sa plece".

Nu sânt de acord. Nu fug cei mai prosti. De Lenin a fugit toata  floarea marii culturi ruse, a stiintei si a societatii: sahisti geniali si creatorii primelor elicoptere din lume, generali si diplomati, bancheri si oameni de afaceri, maestri de balet cunoscuti în întreaga lume si actrite, scriitori, pictori, sculptori, ingineri, arhitecti, ofiteri, juristi... Chiar si cei care au ridicat în slavi proprietatea sociala si au afurisit orasul diavolului galben si America vilelor, cei din stirpea lui Gorki si Maiakovski, si ei au fugit. Ridicau osanale puterii muncitorilor si taranilor, aflându-se departe de ei. Caci inefabilul, dupa cum am învatat, se vede numai de departe.

Niciodata  si în nici o tara afluxul de fugari nu a scazut dupa  socializarea economiei, ci a crescut, în vara anului 1961, numai într-o jumatate a unui singur oras - ma refer la Berlinul Occidental -, populatia sporea cu un om la fiecare minut, în Berlinul de Est populatia se micsora cu câte un om la fiecare minut. A fost nevoie sa fie înaltata o a opta minune a lumii, Zidul Berlinului, si toti cei care încercau sa treaca peste zid sa fie ucisi.

Problema se complica prin faptul ca granicerii erau si ei oameni. Fugeau si ei prin sârma ghimpata. Atunci a trebuit introdusa securitatea electronica, sa se închida zonele de acces la granita cu câmpuri de mine, cu bariere care nu pot fi distruse nici de tancuri, nici de buldozere... Dar oamenii fugeau.

La Berlin exista cel mai interesant muzeu din lume: muzeul Zidului Berlinului, muzeul evadarilor peste zid. Doamne! Este muzeul unor inovatii geniale! Câte n-au nascocit oamenii ca sa ruga dintr-o societate în care statul s-a amestecat în viata lor. Este muzeul riscului vietii, muzeul sperantei si al credintei ca omul poate sa fuga.

Oamenii fugeau din toata tarile socialiste. Numarul maxim de republici din componenta Uniunii Sovietice era saisprezece. Apoi au ramas mai putine - cincisprezece. Populatia uneia din republici, Karelia-Finlandeza, s-a strecurat în cea mai mare parte, în Finlanda învecinata. Oamenii erau retinuti, prinsi, amenintati, dar pamântul ramânea gol; populatia unei întregi republici nu poate fi nicicum înlantuita.

Sa  ne amintim cum s-a petrecut caderea comunismului în Germania de Est, în Polonia, Cehia, Slovacia. Ungaria a deschis granitele cu Austria si, deodata, sute de mii de oameni din tarile comuniste învecinate au fost cuprinsi de dorul de duca. În vara lui 1989, toate soselele Europei Rasaritene erau supraaglomerate de turisti care calatoreau într-o singura directie, fara intentia de a se mai întoarce vreodata. Viata economica era paralizata concomitent în mai multe state. Oamenii erau multumiti ca pot pleca spre granita, ca s-a deschis o mica portita. Si întreaga lume a fost martora efectului balonului de oxigen; uriasul balon rosu a fost întepat cu un ac si s-a dezumflat. Fîsss!

Asadar comunistii nu puteau permite oamenilor sa calatoreasca  liber. Acela care ar fi admis asa ceva, devenea groparul Marii Idei. Iar Ideea s-a spart ca un balon de sapun.

În practica, socializarea economiei a fost însotita întotdeauna de fuga în masa a cetatenilor. Iar luptatorii pentru fericirea poporului trebuiau sa respecte cu strictete, întotdeauna si pretutindeni, ceea ce tovarasul Stalin a denumit „granita închisa".

Însa nici granita închisa nu putea mentine iuresul. Puterea trebuia sa întreprinda ceva mai serios si mai radical, întrebati pe oricine de pe strada ce va face claca oamenii fug cu milioanele?

Interlocutorul va va propune noi masuri:

* sa fie trimisi în tarile vecine agenti secreti, ca sa-i depisteze si sa-i aduca înapoi pe fugari;
* fugarii sa fie ucisi, drept exemplu pentru altii;
* sa se caute printre locuitori tradatori potentiali;
* sa se ia ostatici: ai fugit, noi îti împuscam pe cei apropiati;
* sa se spuna convingator poporului ca peste hotare viata este grea, ca acolo „negrii sânt batuti"...

Va va da si multe alte sfaturi.
Dumneavoastra  replicati: „E putin. Cu aceste masuri nu-i poti opri pe fugari."
Cel mai perspicace dintre interlocutorii dumneavoastra va propune atunci o solutionare externa pentru o problema interna: SA SE FACA ÎN ASA FEL INCÎT SA NU AIBA UNDE FUGI.

Ni s-a spus ca Rusia nu era pregatita pentru socialism; socialismul se poate introduce numai într-o tara bogata, evoluata, cu o cultura înaintata. Adevarat. Dar de ce? Libertatea economica, întreprinderea libera se poate introduce oriunde - în Singapore, în Coreea de Sud, în Taiwan - iar rezultatul este întotdeauna acelasi: o dezvoltare uimitoare a stiintei, a culturii, a productiei industriale, a agriculturii, a bunastarii oamenilor. Dar socialismul poate fi introdus numai în tarile bogate, cu nivel cultural ridicat. De ce? Pentru ca, singura, birocratia nu este capabila sa creeze nimic, cineva înainte de ea, prin munca, trebuie sa acumuleze bogatii, sa ridice nivelul cultural, stiinta, industria si agricultura. Numai pe aceste bogatii create înfloreste socialismul. Nu pentru mult timp.

Pot sa fac si un pronostic: orice amestec al statului, adica  al birocratiei, în economie duce la coruptie, furt, mita, epuizarea resurselor naturale, concentrarea puterii si averilor în mâna câtorva, banditism pe fata, stagnare economica si culturala.

Iar oamenii fug de aceasta societate.

Se zice ca rusii, chinezii, germanii, cubanezii si toti ceilalti comunisti nu l-au înteles cum trebuie pe Marx.

Posibil.

Dar daca miliarde de oameni au încercat sa-si organizeze viata dupa Marx si nimeni n-a obtinut nimic, atunci a sosit timpul sa-i reprosam si lui Marx ca trebuia sa prevada si efectele secundare. Daca un savant genial a inventat un medicament care n-a ajutat nimanui, dar din cauza caruia au pierit zeci de milioane de oameni, nu trebuie considerat genial. Se poate desigur declara ca pacientii, prostanaci, n-au folosit cum trebuie geniala reteta. Avem însa ce-i reprosa si savantului: era obligat sa scrie instructiunile în asa fel încât sa nu ramâna posibilitati de interpretare gresita.

În lume sânt mii de profesori-marxisti, dar nici unul n-a încercat, teoretic macar, sa construiasca un model de societate dupa retetele lui Marx.

Sa  deschidem Manifestul partidului comunist, scris de Marx si Engels, si sa vedem cum trebuie sa fie adevaratul comunism.

Iata  câteva recomandari:

1. Sa lichideze în totalitate proprietatea privata.
2. Sa lichideze familia, sa introduca oficial „o comunitate deschisa a sotiilor".
3. Toti copiii sa fie luati pentru educatia în comun, (în rezolutia congresului de la Geneva al Internationalei, Marx dezvolta aceasta idee: „orice copil, începând cu noua ani, trebuie sa fie un lucrator productiv".)
4. „Sa se instituie armatele industriale, îndeosebi pentru agricultura."

Marx si Engels au uitat sa spuna cine va fi soldat al muncii si cine caporal al muncii, cine ofiter si cine feldmaresal al muncii.
Sa  încercam sa ne imaginam sute de milioane si miliarde de oameni, care nu au NIMIC: nici pamânt, nici case, nici sotii, nici copii. Mai înainte, în fiecare zi, sute de milioane de oameni luau miliarde de hotarâri: ce sa faca, când sa are, când sa semene, ce sa produca, ce sa cumpere, ce sa vânda. Daca oamenilor li se ia totul, înseamna ca îi lipsim de dreptul si posibilitatea de a lua hotarâri. Cine va lua miliarde de hotarâri cotidiene, cine va dar dispozitii tuturor?

Raspunsul lui Marx este acelasi: statul înseamna „centralizarea creditului în mâinile statului prin intermediul bancii nationale cu capital de stat si cu monopol exclusiv", «centralizarea întregului transport în mâinile statului", „sporirea numarului fabricilor de stat" s.a.m.d.

Daca  luam taranului bucata de pamânt si nu-i permitem sa  dispuna de ea asa cum considera necesar, trebuie sa  introducem un post de birocrat, care va da ordine în numele statului. Imediat apare întrebarea: dar daca taranul nu doreste sa se supuna birocratului? Daca el nu se va calauzi dupa instructiunile statului, ci dupa propria-i experienta? în acest caz statul va fi obligat sa foloseasca forta, caci daca-i dai voie fiecaruia sa se conduca dupa experienta si sa ia singur hotarâri, atunci cui îi mai sânt necesare armatele marxiste ale muncii?

Se spune ca Marx si Engels au vrut sa distruga clasele si exploatarea? Asa sustin cei care n-au citit Manifestul si vorbesc din auzite. Proiectul lui Marx este altul: o piramida precisa, cu separarea societatii în inferiori, medii si superiori (cu o multime de trepte intermediare), concentrarea tuturor bogatiilor si a puterii la vârf, transformarea indivizilor inferiori în executanti ascultatori si supusi.

În principiu, visurile lui Marx pot fi realizate. Tot ceea ce au visat Marx si Engels a fost înfaptuit la Buchenwald, Dachau sau Saxenhausen. Caci acolo sânt armatele muncii unde oamenii n-au familie, nu exista proprietate particulara, copiii sânt transformati în lucratori productivi.

Visurile lui Marx s-au mutat cu totul dincolo de gratii si au ramas la nivelul Auschwitz-ului.

În orice tara, în orice mare oras exista adevarate focare de marxism: comunitati de oameni carora statul le asigura pe gratis locuinta, încalzire, ajutor medical, hrana, îmbracaminte, le garanteaza un loc de munca. Formal, oamenii din aceste comunitati sânt egali: se hranesc la fel, au aceeasi îmbracaminte, aceleasi conditii de viata. Unde se poate întâlni acest trai idilic? în închisori.

În închisoare totul este facut dupa Marx: este lichidata proprietatea particulara, oamenii sânt asigurati cu cele necesare vietii, iar munca le este garantata, închisoarea si lagarul de concentrare sânt idealul spre care tinde orice stat marxist.

Marx si Engels au înteles absolut clar necesitatea terorii: cine sa  traiasca de buna voie în raiul lor comunist? De aceea gasim la Marx chemari la dictatura, dar la o „dictatura energica" („Noua gazeta a Rinului", 14 septembrie 1848), iar la Engels, în Catehism, gasim recunoasterea unui fapt simplu: n-ajung închisorile pentru toti. De aceea Engels recomanda „locuri speciale de securitate" pentru dusmanii regimului, în secolul douazeci, aceasta notiune se exprima cu o sintagma mai scurta si mai pe înteles: lagar de concentrare.

Cu cât vom lua pamântul, uzinele sau soselele de la oameni, cu atât mai mult vom avea nevoie de birocrati pentru conducerea acestora. Marx si Engels au propus ca oamenilor sa li se ia TOTUL, adica au propus o birocratizare totala, e drept, fara sa numeasca lucrurile în mod explicit.

În esenta sa, marxismul reprezinta controlul totalitar al economiei prin stat, altfel spus prin birocratia de stat. Într-adevar, lumea nu era gata sa traiasca dupa conceptia lui Marx. Dar aratati-mi acea tara care este gata sa traiasca dupa recomandarile „jecmanitorilor barbosi".

Daca, de exemplu, Marx ar fi încercat sa edifice comunismul în Germania, ar fi trebuit sa curga râuri de sânge. Daca trebuia sa ia pamântul taranilor germani, magazinele de la comercianti, atelierele de la micii meseriasi, câti nemultumiti nu trebuiau nimiciti? Daca vom lua copiii de la parinti, daca barbatilor le vom lua sotiile si le vom da spre folosinta comuna, vom întâmpina o puternica rezistenta. Pentru înabusirea rezistentei, Marx ar fi avut nevoie de milioane de soldati pentru razboiul împotriva poporului sau, de politie secreta, de executii publice pentru a se da exemplu etc. Daca ar fi reusit sa înabuse împotrivirea, germanii ar fi fugit în tarile vecine. Apropo, Marx a prevazut fuga în masa si a propus masuri stricte împotriva nemultumitilor si a fugarilor. Nu Hrusciov, ci Marx ar fi construit zidul din jurul raiului sau, nu Erich Honecker, ci Marx ar fi dat ordin sa fie împuscati fugarii, în final, Marx ar fi fost obligat sa înceapa razboiul revolutionar împotriva târilor vecine pentru ca acestea sa nu-i ademeneasca supusii. Prin instaurarea comunismului în Austria, Franta, Elvetia nu se poate însa rezolva problema -. germanii, austriecii, francezii, elvetienii vor fugi mai departe, în Marea Britanie, Italia, Spania, iar Marx va trebui sa continue razboiul la scara mondiala. El însusi a înteles acest lucru si de aici concluzia: comunismul poate exista numai în întreaga lume.

Pentru populatia oricarei tari comuniste, tara învecinata este un element de comparatie, întotdeauna comparatia nu este în folosul comunismului. Cetatenii din Coreea de Nord privesc la vecinii lor din Coreea de Sud si trag concluzii, însasi existenta Coreei de Sud este periculoasa pentru existenta comunismului în Coreea de Nord; oamenii înceteaza sa-i mai creada pe comunisti. De aceea doua sisteme nu pot coexista mult timp. Tocmai de aceea a fost imposibila coexistenta îndelungata a doua Germanii.

Oamenii fugeau din Germania de Est, tara îsi pierdea potentialul sau intelectual si de aceea trebuia ori sa instaureze comunismul în Germania Occidentala (împreuna cu aliatii), ori sa se prabuseasca.

Cu toate acestea, transformarea tarii vecine în tara comunista  nu solutioneaza problema. Vietnamul comunist de Nord a raspândit comunismul în Vietnamul de Sud, însa oamenii au fugit mai departe...

Iata  pentru ce Marx si Engels vad solutia global, la nivel mondial: toata  populatia Pamântului sa fie minata într-o singura  închisoare de munca, sa fie cu totii subordonati unui singur guvern, pentru ca nicaieri sa nu mai existe hotare ademenitoare. De aceea în orice carte a lor termenul „stat" este folosit numai la singular. Ei subliniaza ca este vorba de un stat universal unic, ca este gândit pentru toate popoarele, pentru totdeauna, ca o încoronare a evolutiei umane, nemaiputîndu-se imagina ceva mai bun. Marx considera necesar sa-si difuzeze ideea oamenilor, atât contemporanilor, cât si celor din generatiile viitoare.

Revolutia mondiala este unica varianta posibila a existentei marxismului pur. Marx si Engels nu puteau admite altceva, nici macar teoretic.

Dar revolutia mondiala nu s-a realizat. De aceea comunismul a fost condamnat sa dispara. End of story.