vineri, 8 ianuarie 2010

Crime in numele lui Dumnezeu IV

Tot ceea ce urmeaza, fiind un material extrem de controversat, se poate regasi in urmatoarele documente

Ordinul nr. 563 (302.858), 24 octombrie 1941, NDM, fondul Armatei a 4-a, dosar 870, p.688; copie la USHMM, RG-25003M, rola 12.

Comandantul legiunii de jandarmi din Berezovca către prefect, 31 ianuarie 1942, Arhiva Odessa, 2361-1-39,
p.15;mărturia lui Morduhovici.

Comandantul legiunii de jandarmi din Berezovca către prefect, 31 ianuarie 1942, Arhiva Odessa, 2361-1-39, p.15.

Ancel, Documents, vol. 5: doc. 133a, p. 216.

Declaraţia lui Velcescu, 1 aprilie 1950, în Dosarul Pântea, p.171.

Telegrama lui Alexianu către Cabinetul civil-militar, 13 ianuarie 1942, Arhiva Odessa, 2242-11486, p.36 

“Bericht über Wahrnehmungen in Odessa”, 4 noiembrie 1941, U.S. National Archives, RG 242, T 501, rola 278.

Masacrele de la Odessa



Supliciul celor 120.000 de evrei din Odessa a rivalizat cu cel din lagărul de pe Bug. În ciuda propagandei româneşti, evreii - în număr de 90.000 până la 120.000 când Odessa a fost capturată - nu erau favoriţii regimului sovietic. În timpul asediului antisemitismul a sporit, mai ales în mediile clasei muncitoare, atingând apogeul în ajunul evacuării Odessei. La mijlocul lunii septembrie, după ce avioane germane lansaseră fluturaşi cu propagandă antisemită deasupra oraşului, tineri huligani au organizat în unele districte mitinguri antievreieşti, scandând vechiul slogan ţarist: “Bateţi pe evrei şi salvaţi Rusia.”

Divizia 10  infanterie, care a intrat în oraş pe 16 octombrie 1941, a primit ordinul de a-i aduna “toţi bărbaţii evrei între 15-50 ani şi pe evreii care au fugit din Basarabia la Odessa” S-au comis câteva omoruri lângă port, fiind vorba de victime care nu reuşiseră să se îmbarce în ultimele vapoare ce părăsiseră Odessa. Pe 17 octombrie, autorităţile militare române au ordonat efectuarea unui recensământ, fiind fixate mai multe centre de înregistrare şi verificare în oraş. La 18 octombrie, soldaţii români au început să ia ostatici, în special evrei. Unii dintre aceştia au fot târâţi afară din case, în timp ce alţii au fost reţinuţi la punctele de control. Închisoarea municipală s-a transformat într-un mare lagăr pentru evrei. Din 18 octombrie 1941 până la mijlocul lui martie
1942, militarii români din Odessa, ajutaţi de jandarmi şi poliţie, au ucis cel puţin 25.000 de evrei
şi au deportat peste 35.000. În seara de 22 octombrie, sectorul central  şi partea dreaptă a locaţiei Comandamentului trupelor române în Odessa a explodat, omorând  şaisprezece ofiţeri români (inclusiv pe
comandantul militar al oraşului, generalul Ion Glogojanu), patru ofiţeri germani de marină, patruzeci  şi  şase de membri ai forţelor armate române  şi mai mulţi civili.
 Comandamentul Diviziei 10 fusese anterior cartierul general al NKVD (poliţia secretă sovietică). Existaseră avertismente, încă din luna septembrie, conform cărora „unităţile comuniste în retragere au minat anumite clădiri  şi locuri, au instalat mecanisme de sabotaj în anumite obiecte, şi chiar în jucării”
De îndată ce a aflat de dezastru, Antonescu i-a ordonat generalului Iosif Iacobici, şeful Marelui Stat Major  şi comandant al Armatei a 4-a “„să ia măsuri drastice de pedepsire”.
În acea noapte, Iacobici a telegrafiat la Cabinetul militar al lui Antonescu că începuse acţiunea ordonată: : „Ca represalii  şi pentru a da un exemplu populaţiei s-au luat măsuri a spânzura în pieţele publice un număr de evrei şi comunişti suspecţi”
În acea noapte, Iacobici l-a trimis la Odessa pe generalul Nicolae Macici, comandant al corpului doi de armată din cadrul Armatei a 4-a. Locţiitorul generalului Tătăranu, colonelul Stănculescu, i-a trimis lui Trestioreanu Ordinul Secret nr.302826 al lui Antonescu, cerând „suprimarea celor aproximativ 18.000 evrei în pieţe” din ghetouri şi în fiecare sector de regiment – suprimarea a cel puţin 100 de evrei prin spânzurătoare
 
La amiază, Stănculescu i-a telegrafiat din nou lui Tătăranu, raportându-i despre măsurile punitive: Represiunea s-a executat în interiorul oraşului prin împuşcare şi spânzurare şi afişarea unor placarde pentru prevenirea tuturor celor ce se vor deda la acte teroriste... iar executarea evreilor din ghetouri este în curs pentru efectivul raportat....
Evreii au fost încolonaţi şi conduşi în acele locuri de către armată, jandarmerie şi poliţie (care venise din România). Cele mai multe execuţii au fost comise în vecinătatea Dalnic-ului sau în drumul spre Dalnic; zeci de mii de evrei fuseseră aduşi acolo în acest scop. Cu toate că germanii se oferiseră să trimită la faţa locului un batalion SS ca să ajute la „dezactivarea minelor”  şi curăţarea Odessei „de evrei  şi bolşevici”, autorităţile române au decis să acţioneze singure.
Cei executaţi, inclusiv ostatici  şi localnici care nu ascultaseră ordinele, nu beneficiaseră de nici o judecată  şi au fost spânzuraţi de balcoanele de pe străzile principale. După explozie, lungi şiruri de evrei au fost spanzurati pe stâlpii de electricitate ale troleibuzelor.
Circa 10.000 evrei deja arestaţi au fost băgaţi în puşcărie  şi nu executaţi imediat. Generalul Iacobici s-a grăbit să trimită Cabinetului Militar un raport asupra situaţiei, care detalia acţiunile represive efectuate: „acţiunea de represiune s-a executat în interiorul oraşului, prin împuşcare  şi spânzurare,  şi afişarea de placarde pentru avertizarea celor ce vor mai îndrăzni şi încerca astfel de terorism”.
Până a doua zi dimineaţa, sute de cadavre de evrei atârnau în pieţele oraşului şi la intersecţii.
Carnagiul nu s-a oprit aici. Cel puţin 25.000 evrei au fost mânaţi de jandarmi pe câmp. Unul dintre supravieţuitorii acestui episod, pe atunci o fetiţă de şaisprezece ani, a povestit că acel convoi din care ea făcea parte era atât de întins, încât nu-i putea zări „începutul şi capătul.”
Timp de două săptămâni, deportaţii au fost obligaţi să mărşăluiască spre lagărul de la Bogdanovca. Odată ajunşi acolo, aproape toţi au fost lichidaţi. Circa 22.000 de evrei de toate vârstele au fost înghesuiţi în nouă magazii (barăci), operaţie care a continuat  şi după căderea nopţii, pe 23 octombrie. Masacrul a
avut loc după cum urmează:
Una după alta magaziile au fost ciuruite cu foc de mitralieră şi puşcă, udate cu gazolină şi incendiate, cu excepţia ultimei care a fost aruncată în aer. Haosul  şi imaginile oribile care au urmat nu pot fi descrise: oameni răniţi arzând de vii, femei cu părul în flăcări ieşind afară prin acoperiş sau prin găurile din barăcile aprinse, în încercarea nebunească de a se salva. Dar magaziile [erau] înconjurate pe toate laturile de soldaţi, cu armele aţintite. Primiseră ordinul să nu lase să scape nici un civil. Oroarea era atât de mare încât a şocat profund pe toată lumea, soldaţi şi ofiţeri.

Camioane transportând gazolină  şi kerosen erau parcate în afara magaziilor. Aceste clădiri au fost rapid incendiate, una după alta, deoarece soldaţii trebuiau protejaţi. După aceea, trupele s-au retras la circa 50 de metri  şi au înconjurat perimetrul spre a preveni evadările. Un ofiţer român a descris ceea ce văzuse:
 
"Când focul a izbucnit, unii dintre cei aflaţi în magazie, uşor răniţi sau încă nevătămaţi, au încercat să scape sărind pe fereastră sau ieşind prin acoperiş. Soldaţii primiseră ordinul să împuşte imediat pe oricine s-ar încumeta să facă asta. În încercarea de a scăpa de agonia focului, unii s-au arătat la geamuri şi le-au cerut, prin semne, soldaţilor să-i împuşte, arătând către capete  şi inimi. Dar când au văzut armele îndreptate către ei, au dispărut de la geamuri pentru un moment, reapărând însă după câteva secunde şi făcându-le iar semne soldaţilor.
Apoi s-au întors cu spatele la fereastră spre a nu vedea soldaţii trăgând în ei. Operaţia a continuat de-a lungul nopţii, iar chipurile vizibile în lumina flăcărilor erau şi mai înspăimântătoare. În acest timp, cei care apăreau la geamuri erau goi, deoarece îşi smulseseră hainele arzânde. Câteva femei şi-au aruncat copiii pe fereastră."


Una dintre magazii a fost aleasă spre a îndeplini dorinţa expresă a lui Antonescu de a arunca în aer o clădire înţesată cu evrei. Explozia s-a produs pe 25 octombrie 1941, la ora 5.45 p.m., exact momentul când clădirea Cartierul General al armatei române din Odessa explodase cu câteva zile în urmă. Forţa deflagraţiei a împrăştiat bucăţi din corpuri în tot perimetrul din jurul magaziei. Deleanu, Niculescu-Coca, căpitanul Radu Ionescu şi Bălăceanu i-au împuşcat cu toţii pe evreii care încercau să scape şi chiar au aruncat grenade de mână sovietice în magazii. Unii soldaţi îngroziţi şi chiar şi ofiţeri au făcut tot ce puteau spre a nu împuşca flăcările umane. „Cei mai mulţi dintre ofiţerii ce erau la faţa locului erau impresionaţi la lacrimi de ceea ce erau nevoiţi să facă  şi unii dintre ei abandonau poziţia, eschivându-se sau chiar ascunzându-se printre alţi soldaţi [aflaţi acolo] fără misiune."
 Sursele germane – un ofiţer din Abwehr a vizitat Odessa la finele lunii octombrie  şi a pregătit un raport detaliat asupra exploziei cartierului general militar român – confirmă obiectivul  şi natura operaţiunii româneşti din Odessa. Totuşi, sursele au pus accentul pe acţiunea de minare a agenţilor sovietici, insistând mai puţin pe represaliile româneşti contra evreilor.
Către sfârşitul lui noiembrie, românii au dus prizonierii de război la Dalnic pentru a săpa gropi în apropierea magaziilor, pentru a scoate cu cârlige cadavrele şi să le îngroape”.
După eliberarea Odessei, Comitetul regional al Partidului Comunist, Obkom, a raportat că în cele nouă gropi erau acolo „peste 22.000 de cadavre, printre care  şi cadavre de copii care au murit sufocaţi. Parte din cadavre aveau semne de gloanţe, membre sfârtecate şi cranii sfărâmate”
La 13 februarie 1942, colonelul Matei Velcescu raporta că 31.114 evrei au fost evacuaţi cu trenul la
Berezovca. Aceşti evrei au fost împuşcaţi de unităţi de exterminare germane în cooperare cu jandarmii români, iar corpurile lor au fost arse de germani. Per total, 35.000 evrei din 40.000 au fost deportaţi, după cum afirmă dr. Tătăranu în aprilie 1942. Conform lui Vidraşcu, 20-20% dintre deportaţi au murit prin îngheţ înainte  şi în
timpul deportărilor. Cifra ar fi putut fi mult mai mică dacă jandarmii lacomi  şi alţi oficiali nu le-ar fi luat evreilor tot ceea ce aveau,  hainele şi mai ales paltoanele (în special cele făcute din piele sau  ţesătură fină). Jandarmii  şi soldaţii care au adus evreii la Sortirovka se refereau la trenurile deportării ca la un „tren -dric”. Un ofiţer român care a călătorit cu acest tren pe 18 ianuarie (într-un vagon special pentru militari) şi-a însemnat
aceste amintiri: 
„Era o iarnă cumplită, cum numai în Rusia se poate întâlni. Zăpada călătoare se înălţa în văzduh, lăsând pământul gol-goluţ  şi negru, pentru ca în clipa următoare să astupe tot ce era pe jos. Dune de zăpadă se mutau din loc în loc iar promovarea îngroşa în flori de gheaţă firele de telefon, ramuri  şi bărbile trecătorilor. Vânt nebun, nouri bosumflaţi  şi grăbiţi scuturau cerul Odessei... Era în amurg... 1.200 de femei, copii, bătrâni din Odessa sunt ridicaţi între baionete, de nemţi,  şi aduşi în coloană la gară... Bătrâni cu bărbile albe de promoroacă femei bătrâne  şi tinere cu şi fără copii în braţe, copii de toate vârstele, pe jos, pe sănii, în braţe, înfăşuraţi în plăpumi, în paltoane... Pe trei sănii trase de femei erau aduşi cinci moşnegi, care au uitat să moară acasă... Pentru evrei erau destinate 10 vagoane de marfă. Deci 120 de oameni de vagon. Iar pe vagoane [era] scris: „8 cai sau 40 oameni”. Au încăput totuşi câte 120. Iar când uşile „laterale” au fost trase, prin ferestrele cu zăbrele ieşeau nori de abur ca la etuve. În timpul îmbarcării un bătrân  şi trei femei au încetat din viaţă. Cadavrele au fost totuşi urcate în tren... şi în noaptea sură o boccea se desprinsese de pe platforma unui vagon... Legătura se prăbuşi [brusc] în sunet de piatră lovită, pe caldarâmul peronului, iar din ea săriră câteva cioburi. Erau bucăţi de copil îngheţat [care căzuse] din braţele mamei. Iar mama înnebunită urla pe platformă  şi-şi sfâşia cu unghiile obrajii... Trenul s-a pus apoi în mişcare. Spre moarte. Era trenul dric”

Au mai fost si alte pogromuri (la Iasi, la Dorohoi, in timpul rebeliunii legionare in Bucuresti), dar cred ca povestirea acestor orori a fost suficienta pentru a demonstra ca folosindu-se de numele lui Dumnezeu, orice grup de oameni poate savarsi atrocitati de neimaginat. Oamenii aceia au murit pentru ca singura lor "vina" a fost aceea de a se naste cu alta religie.
Sa nu uitam cuvintele celui numit de catre urmasi " Sf. Ioan Gura de Aur", cuvinte care sunt dintre cele mai anti-semite din istorie si au servit ca argumente si justificari pentru pogromurile care au urmat periodic in Europa secolelor viitoare. 
„Evreii isi sacrifica copiii Satanei...sunt mai rai decat bestiile salbatice. Sinagoga este o casa de prostitutie, o vizuina de ticalosi, un templu de diavoli idolatrii...un loc de intalnire al asasinilor lui Cristos, o casa rau famata, un abis al pierzaniei” 
„Evreii au cazut in conditia celui mai josnic animal. Orgiile si betia i-au adus la nivelul porcilor si a caprei in calduri. Ei stiu doar un singur lucru: sa-si satisfaca burtile, sa se imbete, sa ucida ...” 
„Evreii sunt intotdeauna degenerati pentru uciderea odioasa a lui Cristos. Pentru aceasta nu exista rascumparare, iertare ...” 
„Ii urasc pe Evrei pentru ca au incalcat Legea... Este datoria tuturor crestinilor sa-i urasca pe Evrei…”

11 comentarii:

Sorin spunea...

Multumesc.

Anonim spunea...

De unde sunt cuvintele de la sfarsit? Din ce lucrare a lui Ioan Gura de Aur? Este de stiut.

Sunt doar... spunea...

Surse:
"Saint John Chrysostom (c.347-407)
Eight Homilies Against the Jews"

Poti citi mai multe informatii si in urmatoarele lucrari:

John Chrysostom, Discourses against Judaizing Christians, translated by Paul W. Harkins. The Fathers of the Church ; v. 68 (Washington : Catholic University of America Press, 1979)

Grissom, Fred Allen, Chrysostom and the Jews : studies in
Jewish-Christian relations in fourth-century Antioch, Thesis (Ph. D.)--Southern Baptist Theological Seminary, 1979.

Meeks, Wayne A. and Robert L. Wilken, Jews and Christians in Antioch in the first four centuries of the common era, Scholars Press for the Society of Biblical Literature, c1978.

Wilken, Robert Louis, John Chrysostom and the Jews : rhetoric and reality in the late fourth century (Berkeley : University of California Press, 1983)

Sorin spunea...

Revin si multumesc din nou.

Sunt doar... spunea...

Cu placere, ma bucur cand sunt citit.

Anonim spunea...

Asa, mai baga putin niste propaganda antiromaneasca, mai inghite rahatul de istorie oficiala si fii mandru de tine.

Anonim spunea...

Ia arunca o privire pe comentariile de aici, istetule, si alta data nu mai posta aberatii. Mai bine invata istorie adevarata si dupa aia vino sa arunci cu noroi in romani:

http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/florin-iepan-antonescu-ucis-mii-mii-oameni?page=1&nocache=1

Sunt doar... spunea...

Nu am de gand sa intru intr-o polemica cu tine..doar ca te invit sa studiezi bibliografia anexata si sa arunci un ochi pe... site-ul presedintiei Romaniei, la adresa
http://www.presidency.ro/static/ordine/ICHR-2004.pdf

Carevasazica asta e pozitia OFICIALA a statului roman, care ADMITE evenimentele respective ca fiind reale, in urma unui raport intocmit de un colectiv numeros de istorici cu un prestigiu pe care nici eu si nici dumneata nu il putem contesta

Michel Renault spunea...

Foarte interesant ce s-a intamplat la Odessa. Imi puteti da cateva informatii privind sursele de documentare? Va multumesc anticipat!

Anonim spunea...

Dupa 23 Aug 1944 in Romania au venit rusii apoi au revenit evreii, acei evrei care sunt lipsa din Odesa si de aiurea. Evreii comunisti au ocupat absolut toate posturile de conducere. Niciodata atunci evreii care erau la putere nu au acuzat armata romana de un asemenea masacru. De ce tocmai acum urmasii acelora vor despagubiri colosale pt parintii lor, care i-au nascut bine-mersi dupa 1944 ?
Majoritatea holocaustului s-a dovedit a fi o facatura evreiasca actuala dupa 1989. Da, au murit foarte multi evrei datorita conditiilor inumane din lagarele de munca germane. Dar evreii din Europa au trebuit sa fie izolati, deoarece complotau si luptau cu arma pt lovituri de stat, pt trecerea la comunism.
Au cucerit Rusia, Ungaria, Spania, aproape Franta si Germania dupa Marele Razboi, comunistii lor erau activi in mai toate tarile.
Ia vedeti filmul-Adevarul despre Auschwitz - Iudeea a declarat razboi Germaniei-. Acolo se explica marea minciuna, ca nu era posibil tehnic sa omori cu gaze 6 milioane si sa stergi urmele in acele putine crematorii. Despre holocaustul comunistilor comisari evrei asupra populatiei rusesti si mai ales asupra nobilimii si burgheziei ruse dupa 1917 trebuie sa vorbim. Nici Stalin si nici NKVD nu ii iubeau pe evreii comunisti, chiar i-au acuzat de tradare si i-au omorat. Vestitele epurari staliniste din 1937. L-au omorat chiar si pe conducatorul lor Trotzky in Mexic.
De ce numai evreii au voie sa omoare milioane, sa fure, sa devalizeze banci, sa bage lumea in crize mondiale, sa faca terorism ? Intrebati de marii bancheri pana la Soros.

Anonim spunea...

Si evreii si crestinii cred in acelasi Dumnezeu. Scribii si sfetnicii evrei din jurul imparatului pagan Constantin cel Mare l-au sfatuit sa treaca la o religie crestina bazata pe un singur zeu, care il va proteja mult mai bine pe imparat. Toti evreii au primit dispozitie atunci sa sustina si sa propovaduiasca in intreg Imperiul Roman marea religie crestina. In schimb au primit protectia imparatului si nu au mai fost crucificati sau dati la lei.
Acesta este adevarul despre aducerea lui Dumnezeu evreiesc ca zeu suprem pt toti supusii pagani ai marelui imperiu roman, apoi al majoritatii lumii.
Doar mai apoi Constantin cel Mare, mamica lui Elena si preotii s-au gandit sa-l adauge si pe Hristos martir.
Imparatul era acum mai puternic, avea protectia unui zeu serios, nu ca inainte, cand aveau multi zei romanii, toti cu mari pacate si cheflii. Populatia a fost supusa mult mai usor.