Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2010

Isus Cristos contradictoriu.

Sau cum a inventat Saul din Tars o religie Ca o continuare la postarea precedenta , in acest articol vom incerca sa privim putin mai indeaproape personajul Isus Cristos. La o citire mai atenta a Bibliei, vom descoperi un personaj contradictoriu, nehotarat. Unii ar putea spune ca toate aceste contradictii vin de la scribii care au copiat Evangheliile de-a lungul secolelor. Insa, daca acceptam aceasta explicatie ca fiind valida, atunci putem sa ne intrebam care e mesajul real al propovaduitorului itinerant de acum doua milenii? Razboi ori pace? Ura sau iubire? Sa vedem, direct din Evanghelia dupa Matei, 15:22-26 Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel....

Biblia - interpretabilitate

Motto: Niciun om nu crede că Biblia afirmă ceea ce spune. El e întotdeauna convins că Biblia spune ceea ce el afirmă" . George Bernard Shaw   In toate discutiile in care oamenii rationali fac referire la razboaie, pogromuri, crime si atrocitati savarsite in numele lui Dumnezeu, apologetii crestini vor spune mai devreme ori mai tarziu, drept argument suprem, ca toti aceia (cruciati, inchizitori, episcopi, preoti, cardinali ori simpli oameni) care au ucis si prigonit sub auspiciile crucii, nu sunt crestini, pentru ca, vezi tu, nu au actionat crestineste. Interlocutorul nostru va fulgera insufletit de sfanta manie pe toti aceia care s-au indepartat de la "dreapta credinta" si au tarat in noroi numele lui Dumnezeu. Ei scot din palarie, precum scotea marele Houdini iepurasii, o alaturare ciudata de cuvinte: "Crestin Adevarat ™" pe care ni le flutura cu mandrie in fata ochilor. Na, au dreptate. Toti cei care nu se incadreaza in worldview-ul lor particular nu sunt ...

Eminescu

"Imparat si proletar" - fragment "Religia - o fraza de dînsii inventata Ca cu a ei putere sa va aplece-n jug, Caci de-ar lipsi din inimi speranta de rasplata, Dupa ce-amar muncirati mizeri viata toata, Ati mai purta osînda ca vita de la plug? Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea Si v-a facut sa credeti ca veti fi rasplatiti? Nu! moartea cu viata a stins toata placerea - Cel ce în asta lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, caci morti sunt cei muriti."

Crestinul Habotnic

Adaptare dupa postarile Crestinul Trist si Curocefalul Tablou clinic sufera adesea de paranoia sau mania persecutiei. Nu ascunde asta, pentru ca el isi poarta crucea cu demnitatea si stie ca rasplata va veni in viata urmatoare, unde va sta in "randul dreptilor". admira biserica si religia crestina intr-un mod irational, le considera conditii de baza ale moralitatii si elemente de unitate nationala. Crestinul habotnic tinde sa isi apare aceasta conceptie, chiar cu riscul de a cadea in sfera penibilului nu glumeste si nu accepta glumele care aduc atingere credintei sale. Pentru ca este o fiinta trista, ce are permanent senzatia ca e scarbavnic si pacatos in fata celui prea inalt. Si se mandreste, caci are impresia ca asta il face OM. trebuie desigur inteles faptul ca aceasta fiinta se considera descendetul moral al sfintilor parinti, oameni fara de prihana, ale caror percepte morale sunt adevaruri imuabile, valabile din epoca bronzului pana in zilele noastre. este ...

Frica de Dumnezeu

Crestinii spun sus si tare " Domnul nostru Isus Cristos a venit pe Pamant ca sa mantuiasca sufletele pacatosilor" . Am vazut deja ca toata teologia crestina nu este un sistem moral .  Asa ca, nu ne ramane de facut decat un singur lucru: sa ne intrebam de ce Dumnezeu ar vrea sa ne mantuie. Pai, de pacatul originar, spun crestinii, pacatul neascultarii, pe care, coincidenta sau nu, tot El l-a definit si descoperit. Bun, si luand aminte la deloc neglijabilul amanunt ca asa zisul liber arbitru nu exista absolut deloc in povestea cu Adam si Eva, avem o scurta intrebare lamuritoare: daca cei doi bieti oameni din gradina NU aveau notiunile de Bine si Rau (pe care le-au capatat abia DUPA ce au muscat din mar), cum puteau sa stie ca actiunea de a nu-L asculta pe "benevolentul" zeu, e un lucru ce va avea consecinte negative? Se presupune ca Dumnezeu le-a spus sa nu guste de acolo vrand sa ii pastreze ca pe niste zombie fara minte in gradina zoologica ce si-o incropise, da...
Via TLP Fiecare demagog profesionist are datoria să includă în discursul său referinţe la "identitatea naţională" pe care "trebuie să o regăsim". În mod convenabil, întotdeauna identitatea naţională coincide precis cu ceea ce vrea demagogul să ne oblige să facem. În cel mai bun caz descrie elemente culturale comune strămoşilor locuitorilor unui teritoriu şi .. atât. Întrebare întrebătoare, în special pentru cei care au habar de istorie: Identitatea asta naţională, a avut-o cineva vreodată? Când anume s-a manifestat o luare de atitudine "la firul ierbii" sub influenţa atâtor voievozi, fanarioţi, prinţi străini, comunişti şi acum pur şi simplu parveniţi? Privind istoria românilor nu ai cum să nu vezi istoria unor bieţi oameni care au fost purtaţi de valurile istoriei. Asupriţi de străini, manipulaţi demagogic de baroni locali (boieri şi voievozi), menţinuţi forţat într-o stare de sărăcie şi ignoranţă, identitatea pe care au manifestat-o le-a fost impusă...

Rulati vechiul NTBackup in Windows 7

Odata cu Windows Vista, Microsoft a introdus tehnologii noi, cu adevarat revolutionare, si in privinta sistemului de backup si restore. Dar, ce ne facem daca constatam ca avem nevoie de vreun fisier vechi, de pe vremea cand aveam instalat Windows XP, sau chiar Windows 2000? Chiar daca avem o salvare de atunci, nu ne ajuta. Noul Backup and Restore nu deschide fisiere cu extensia .bkf, iar Windows 7 a pierdut si posibilitatea de a rula independent utilitarul "Removable Storage management" (pe care il puteti activa in Windows Vista din meniul “Control Panel”, “Programs”, “Turn Windows Features on or off”) si care deschidea backup-urile realizate prin intermediul vechii arhitecturi. Dar, cu toate astea, se poate: daca aveti pe undeva un Windows XP, copiati din "Windows", "System32", urmatoarele trei fisiere: ntbackup.exe, ntmsapi.dll, vssapi.dll. Creati un director in Windows 7 cu aceste trei fisiere, si lansati in executie programul ntbackup. Ignorati av...

Apple lanseaza iPad

Sincer, ma asteptam la un produs mai consistent de la Apple, tinand cont de comentariile care s-au tinut lant cu multa vreme inainte de lansare. Pana una-alta, nu mi se pare nimic impresionant: procesor Apple A4 de 1 Ghz, si cateva versiuni de 16, 32, respectiv 64 GB, conectivitate Bluetooth, Wi-Fi. Se poate comanda si varianta cu 3G. Este de mentionat durata mare de viata a bateriei (in jur de 10 ore) si greutatea scazuta (aproximativ 700 grame). Preturile pornesc de la 499 dolari in SUA, la versiunea de 16 GB, fara 3G. Versiunea de 32 GB costa 599 dolari, iar cea de 64 GB este 699 dolari. Pentru variantele cu 3G se adauga 130 de dolari, astfel ca preturile sunt intre 629 si 829 dolari. Probabil, daca mai adaugam si pretul pentru accesorii (docking station, eventual tastatura) pentru cel mai avansat model pretul va ajunge la aproximativ 1000 dolari in Statele Unite. Repet afirmatia de la inceputul postarii: echipamentul respectiv nu are nimic deosebit. Tablet PC-urile exista din...

Valoarea crestinismului si progresul umanitatii

Motto : Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi . (Ioan 8:32) Stam si ne minunam de progresul pe care l-a facut umanitatea dupa ce spiritele luminate s-au indepartat de moralitatea crestina care a avut doua milenii sa faca o lume mai buna si a esuat. Multe lucruri au trebuit sa fie redescoperite dupa ce asupra lumii s-a asternut valul ignorantei crestine. Constructii, matematica, astronomie, mortarul, cunostinte de navigatie, medicina, bazele democratiei si umanismului aveau sa fie redescoperite peste multe secole. Roma antica, Egiptul, Grecia antica, au fost cu mult peste ce-a urmat imediat dupa ce si-a bagat crestinismul coada. Romanii aveau apeducte. Crestinii aveau inchizitie. Romanii aveau incalzire centrala (da, si destul de moderna, in pardosea), crestinii "incalzeau" si ei vrajitoarele prin ardere pe rug. Romanii aveau bai publice. Crestinii aveau oroare de apa, si nu se spalau, o barba murdara si un trup care mirosea fiind pentru ei "m...

Evolutia. Episodul I

„Uneori, prima datorie a oamenilor inteligenţi este să reafirme ceea ce este evident.“ - George Orwell Principala prejudecată împotriva acceptării teoriei evoluţiei este acel sentiment de infatuare care îi face pe oameni să se simtă ofensaţi la gîndul că ei ar putea avea ceva în comun cu nişte creaturi din regnul animal. Este o obiecţie falsă şi irelevantă, fiindcă omul nu doar că a evoluat dintr-o maimuţă, ci el este încă o maimuţă. Asta n-o spune Darwin sau evoluţia, ci este un fapt al biologiei. Omul este un animal prin definiţie; e un mamifer fiindcă are sînge cald şi naşte urmaşi vii, pe care îi hrăneşte cu lapte. Cel care a recunoscut prima dată că oamenii sînt primate a fost Carl Linnaeus, un cercetător creaţionist care a trăit în secolul al XVIII-lea. Francisco Ayala, autorul cărţii Darul lui Darwin către ştiinţă şi religie, afirmă că evoluţia e „mai consistentă decît creaţionismul şi credinţa într-un zeu personal. Dacă Dumnezeu a creat organismele, atunci trebuie să dea s...

"Toleranta" ortodoxa

Cum puii mei poate aparea asa ceva in secolul XXI?!!  Spune Messa "A! Sa nu uit! Mie discriminarea mi se pare o porcarie, atat pozitiva cat si negativa; in acelasi timp, mi se pare normal ca proprietarul oricarei locatii sa isi selecteze oaspetii sau clientela in baza oricaror convingeri personale, ca doar e pe proprietatea lui. Problema apare cand cu o juma’ de gura zici “nu discriminam” si cu ailalta jumate discriminezi “la greu”. Rusinica, popi inchistati si blestematori ce sunteti! In mod evident, eu una nu am sa calc vreodata pe acolo, dar nu din cauza blestemului, care e un vax de amenintare nefondata si e egal cu zero (e ca si cum as ameninta pe cineva ca-i iau boii de la bicicleta, si el are masina), ci din cauza ca nu am ce cauta acolo unde oamenii actioneaza inca, in secolul XXI, fara sa gandeasca"

Stiinta vs religie

Stiinta creeaza, religia inrobeste. Fara religie acum am fi explorat galaxia.  Religia nu a creat niciodata, nimic, nici macar  moralitate. Sa mai citim inca odata inspiratele cuvinte ale lui Ingersoll si sa realizam ca acesta e adevarul " Când teologul guverna lumea, aceasta era acoperită cu colibe şi cocioabe pentru cei mulţi, palate şi catedrale pentru cei puţini. Pentru aproape toţi copiii, cititul şi scrisul erau arte necunoscute. Săracii se acopereau cu cârpe şi piei - devorau coji şi mestecau oase. Era Ştiinţei a venit, iar luxurile secolului trecut sunt necesităţi zilnice. Oamenii din clasa mijlocie au mai mult confort şi convenienţe decât prinţii şi regii din vremurile religioase. Dar peste toate astea se află dezvoltarea minţii. Există informaţie mai valoroasă în creierul unui om obişnuit de astăzi - al unui inginer mecanic, al unui chimist, al unui naturalist, al unui inventator decât era oriunde în lume acum 400 de ani. Aceste binecuvântă...

Sondaj de opinie

Via Financiarul De ce ti-e frica, de aia nu scapi! O simpla corelatie arata ca nivelul de dezvoltare al unei societati se regaseste in principalele temeri ale populatiei. Spre exem­plu, un sondaj realizat la mijlocul anu­lui trecut in Statele Unite arata ca sase din 10 americani se temeau de pierderea locu­lui de munca sau de scaderea veniturilor.Pe meleagurile noastre, situatia este cu totul diferita. Atunci cand a trebuit sa enu­meram mai multe surse ale fricii, pierderea statutului de angajat a iesit pe ultimul loc. N umai 0,8% dintre noi ne te­mem de lipsa unui loc de munca. In schimb, 14% se tem de dezastre naturale, iar 19% se tem de Dumnezeu. Volumul esantionului: 2.836 de persoane de 18 ani si peste Tipul esantionului: probabilist, stratificat. Stratificarea s-a realizat dupa aria culturala (18 arii culturale) si tipul localitatii (trei tipuri de localitati rurale si patru tipuri de localitati urbane) Reprezentativitate: eroare maxima tolerata de ±2,1%. Dumnezeul i...

Din nou despre moralitate

Dacă morala ar fi inspirată de religie, ar fi jale, fiindcă fiecare religie vine cu anumite principii care contravin fie celorlalte religii fie normelor contemporane (în ţările musulmane radicale încă se omoară oameni cu pietre pentru blasfemie, de exemplu). Spre surprinderea tuturor crestinilor, moralitatea lumii actuale dar si principiile drepturilor si libertatilor individuale nu se bazeaza nicidecum pe vreo iluzorie temelie crestina. Biblia inseama mai mult decat predica de pe munte si indemnul "iubeste-ti aproapele". Am vazut cum rezista cateva din cele zece porunci la o analiza critica, aici . Si nu spuneti, iubiti crestini ca unele lucruri trebuiesc luate metaforic, si nu aduceti scuza penibila "asa erau vremurile". Unul din atributele lui Dumnezeu este acela de a nu se putea insela. El nu putea sa aprobe cu bucurie genocidul unor popoare acum cateva mii de ani, iar acum sa isi schimbe subit opinia. De fapt Biblia arata exact cum ne asteptam sa arate oric...

Moralitate crestina

Crestinii infiereaza presupusa decadenta morala a societatii contemporane (desi umanitatea a atins in zilele noastre cel mai avansat nivel de dezvoltare din intreaga sa istorie). Ei spun cu patos ca traim "zilele de pe urma", uitand convenabil ca nimeni altul decat cel pe care il cred mantuitor a spus ca nimeni nu stie cand va veni acea vreme. Calamitati naturale, epidemii, razboaie si tragedii de tot felul (care s-au petrecut si in trecut la fel de des, ba chiar mai des decat acum) sunt aratate cu degetul si prezentate ca dovezi ale apropierii momentului judecatii divine. Aceiasi crestini ne mai spun ca principalele cauze ale clamatei decaderi morale a lumii este “ indepartarea de Dumnezeu, nesupunerea fata de cele 10 porunci ale sale ”. Mai au tupeul sa afirme ca ateii nu sunt oameni morali si pretind ca adevarata corectitudine morala este credinta in Dumnezeu si respectarea poruncilor sale. Cati dintre crestini cunosc cu adevarat cele zece porunci in varianta biblica? A...

Agora II

Impresionant. Rachel Weisz e exceptionala. Nu-mi gasesc cuvintele. In ultimii ani niciun film nu a reusit sa atinga o coarda sensibila a constiintei mele in acelasi mod in care a facut-o Agora. Si asta in conditiile in care povestea Hypatiei imi este familiara. Daca religiosii care sustin ca nu sunt urmasii acelor crestini din vechime, crestini care au facut dogma si regulile pe care ei le venereaza in secolul XXI (episcopul Chiril a devenit sfant, apropo), daca credinciosii de azi ar avea un dram de onestitate, ar merge sa vada filmul. Le-ar largi orizonturile. Si ar tacea cuprinsi de rusine. Pentru ca se intituleaza crestini si venereaza niste criminali de cea mai joasa speta, care au ucis ori de cate ori au avut ocazia, inabusind timp de milenii cel mai intalator sentiment uman: setea de cunoastere .

Cum putem discuta II

Aceasta postare se vrea o completare la ceva scris cu mai multa vreme in urma. Adaptare a unor postari de pe TLP si Lex (Atei intr-un Hristos) In primul rand, atunci cand aduceti critici unor argumentatii de pe acest blog, e de preferat sa va referiti la subiectul discutat in postarea la care comentati. Altfel pierdem timp si nu progresam mai deloc. Apoi, tineti seama de urmatoarele lucruri, deosebit de importante daca va pregatiti sa argumentati existenta dumnezeului in care credeti: Nu se accepta drept valid un argument circular de tipul: Biblia/Coranul/Talmudul spune ca Dumnezeu exista, DECI am demonstrat existenta Sa pentru ca Biblia/Coranul/Talmudul pretinde ca detine adevarul despre Dumnezeu. Gresit este si sa presupuneti ca e adevarata urmatoarea afirmatie: Dumnezeu l-a creat pe om. Stiu asta pentru ca a spus-o preotul / samanul / imamul / rabinul / florareasa din colt. Nu va ramane decat sa explicati de unde stie la randul sau preotul / samanul / imamul / rabinul...

Bart Ehrman despre Noul Testament

Cursul complet sustinut de Bart D. Ehrman la Stanford, in care vorbeste despre Noul Testament si modificarile aduse acestuia de-a lungul timpului, prin greseli umane sau politica ecleziastica. O critica textuala a unei carti pe care crestinii o considera cuvantul lui Dumnezeu. Multumesc FluxMagnetic :) Celelalte noua fragmente le gasiti pe YouTube, titrate. Neaaparat de vazut.

Crestini despre atei

Cum TLP a postat acest text undeva in vara lui 2007 si probabil ca este necunoscut multora dintre voi, imi permit sa il preiau in totalitate, mai ales ca spune lucrurile pe care le-as afirma si eu daca as scrie legat de subiect.   De milenii şi milenii, de la Epicur şi Lucreţius încoace, credincioşii tot n-au reuşit să înţeleagă punctul nostru de vedere. Credincioşii încă cred că: (1) Nu acceptăm existenţa unui Dumnezeu fiindcă nu vrem să acceptăm responsabilitatea ce vine cu acceptarea. - Fals + psychogenetic fallacy . - Nu acceptăm existenţa unui Dumnezeu fiindcă ...nu există dovezi în această privinţă. - Da, e chiar atât de simplu! ...şi nu, Biblia nu-i o dovadă, lol. - Dacă mâine ar apărea o navă Extraterestră şi ar spune că ei sunt creatorii Universului şi ai vieţii eu aş fi primul care... aş cere dovezi (nu credeaţi că zic "aş crede" ...nu??:). Bine, îi întreb după ce mă asigur că nu-s sălbatici, lol) ;) (2) Afirmăm că nu există Dumnezeu. - Care "Dumn...

Valori familiale crestine

Motto: "Tace luminand si se jertfeste tacand. Acesta este rolul femeii in societate." Parintele Cleopa Ideea lui Cleopa este cu grabire imbratisata de tot felul de frustrati, care s-au nascut in secolul gresit, cand locul lor era pe undeva inainte de Renastere. Cel mai adesea sunt barbati care nu au reusit sa aiba o relatie sexuala de succes, cu dezamagiri in viata intima,  probleme de ejaculare si erectie. Nu sariti, nu o spun eu, o spune un colectiv reputat de medici ( Waldinger MD, Quinn P, Dilleen M, Mundayat R, Schweitzer DH, Boolell M (2005). "A multinational population survey of intravaginal ejaculation latency time". The journal of sexual medicine 2 (4): 492–7) "Cel mai adesea, fenomenul de stigmatizare a partenerei pe fond mistic si religios, apare in cazul barbatilor care au suferit traume, ce prezinta clinic diverse forme de insuficienta erectila" Asa ca, ce face bunul crestin care nu prea are o viata sexuala satisfacatoare? Apeleaz...

Despre sex si valori crestine

Intotdeauna, crestinul militant va afisa o aversiune fatisa fata de toate formele de manifestare sexuala care contravin unei asa-zise normalitati pe care el o proclama si o sustine fatis. TLP spunea bine: "Cele mai mari abuzuri împotriva drepturilor şi libertăţilor omului s-au făcut atunci când s-a ignorat individul şi s-au promovat interesele unei persoane inexistente: statul, societatea sau chiar familia tradiţională." In Romania, in numele unor pretinse "valori familiale" sunt atacate minorităţile (oricine e ne-"ortodox habotnic" poate fi victima fundamentaliştilor), sunt infierate cu o ura din care lipseste paradoxal tocmai presupusa iubire crestineasca, tot ceea ce e diferit de un anumit model promovat cu asiduitate de acesti frustrati. Tot amicul TLP spunea legat de acelasi subiect "Când fundamentaliştii religioşi vorbesc de familie pare foarte ciudat că se exprimă în termeni extrem de duri şi de autoritari. Nu permit alterări ale ter...

Firefox 3.6

Cel mai bun browser, Firefox, a ajuns la versiunea 3.6 si poate fi descarcat de aici Vine cu multe noutati dintre care merita amintite cateva: Personas (un theme manager puternic si inovator), Plugin Updater si suport audio-video bazat pe HTML 5. De pe www.firefox.com puteti descarca si variantele pentru Linux si Mac OS X, in mai mult de 70 de limbi. Incurajati software-ul liber. Folositi Firefox.

Eliberarea femeii

Preluare TLP "Ignoranţa, sărăcia şi viciile nu mai trebuie să populeze lumea. Acest lucru nu poate fi realizat prin convingere morală. Nu poate fi realizat prin vorbe sau exemple. Nu poate fi realizat prin religie sau prin lege, prin preot sau prin călău. Nu poate fi realizat prin forţă, fie ea fizică sau morală. Pentru a realiza acest lucru există un singur mod. Ştiinţa trebuie să o facă pe femeie stăpâna propriei persoane. Ştiinţa, singurul salvator posibil al omenirii trebuie să îi ofere femeii puterea de a decide singură dacă vrea sau nu vrea să devină mamă. Aceasta este soluţia la întreaga întrebare. Asta eliberează femeia. Bebeluşii ce se vor naşte vor fi bineveniţi. Vor fi cuprinşi de mâini binevoitoare şi alăptaţi cu fericire. Vor umple casele cu lumină şi bucurie." —Robert Green Ingersoll, "What Is Religion?" (1899) Ideea de căsătorie voluntară şi de femeie ca egal al bărbatului a apărut relativ recent în istoria civilizaţiei noastre. ...

Agora

De astazi ruleaza in cinematografe filmul Agora, nimic altceva decat povestea Hypatiei, despre care am mai discutat. Se anunta a fi un film de exceptie, fiind aclamat la festivalul de la Cannes. In rolul Hypatiei, frumoasa si talentata Rachel Weisz , castigatoare a premiului Oscar pentru rolul sau din "The Constant Gardner". Asa ca mergeti la film, cu incredere. Intre timp, astept comentariile cre(s)tinilor, care se vor grabi desigur, sa acuze o conspiratie iudeo-masonica legata de numele actritei sau sa ne explice ca ei au fost chipurile, mult mai prigoniti pentru credinta in Gizas si diversi alti sfintisori. Vizionare placuta.

Lumea.. incotro?

Exista azi tot mai multi fanatici religiosi care prezic o apocalipsa iminenta. Au existat in toate timpurile, dar libertatea de exprimare si metodele moderne de comunicatii par sa fi determinat inmultirea acestora, desi poate am fi sperat la un secol 21 mai rational. Orice intamplari nefericite dau apa la moara acestor nebuni, fiind interpretate ca semne ale sfarsitului. Evenimente negative majore, cum e criza financiara, atacurile teroriste din 9/11 sau chiar legalizarea casatoriilor intre homosexuali sunt scoase in evidenta ca manifestari puternice ale “fiarei”. Cei mai inteligenti se feresc sa prognozeze date exacte pentru sfarsitul lumii; dar nici nenorocitii care dau termene fixe nu au mari probleme dupa (ne)consumarea evenimentului, adeptii lor fiind atat de cretinizati incat pun botul la orice scuze penibile ulterioare daca sunt impanate cu suficient rahat mistic. Pe langa aceasta minoritate de extremisti, exista un numar foarte mare de persoane religioase care sunt convinse d...

Pentru crestinii onesti

Stimati crestini: in aceste clipe sunteti in fata unui monitor, si benficiati de o conexiune la internet. Va gasiti probabil intr-o incapere incalzita, aveti un televizor acasa si folositi in mod uzual unul ori mai multe computere. In bucataria dvs se gaseste probabil un cuptor cu microunde, statistic vorbind este probabil sa aveti si o masina de spalat pe undeva prin casa, poate si un autoturism personal. Toate acestea va fac viata mai comoda, mai usoara, va lasa sa va concentrati energiile creatoare (nu, nu flacara violet) asupra aspectelor personale ale vietii, in ultima instanta contribuie daca nu la crearea unei stari de fericire, macar a unei senzatii de "bine". Ele au aparut in viata voastra nu ca urmare a vreunei religii, nici a Sfintilor Parinti, sau a unui saman, imam, preot, guru ori iluminat, ci datorita Stiintei. Ganditi-va la asa. Tot ce am spus mai sus nu este insa decat o introducere, o incercare de a demonstra urmatoarea afirmatie: sunteti niste oameni educ...