Toate cele trei carti de capatai ale marilor religii, respectiv Tora din religia iudaica, Biblia din religia crestina si Coranul din credinta islamica au fost interpretate de nenumarate ori, aceste interpretari fiind si sursa unor conflicte care au degenerat, de multe ori, in situatii condamnabile chiar chiar din prisma scrierilor in cauza.
Aceasta este explicatia pentru care exista atatea opinii, pentru ca, deh, “revelatia divina” difera de la popor la popor, de la un grad de cultura si civilizatie la altul. Fiecare interpreteaza dupa bunul plac (si interes) ceea ce se pretinde ca ar fi spus profetii celor trei religii sus-numite.
Noi, ca atei, putem afirma ca Biblia este interpretabila de dragul frumusetii discutiei, insa despre Coran nu putem spune asta oricat am vrea. Coranul este explicit, chiar la prima vedere, el te invata, spre exemplu, sa te speli pe fata si pe maini inainte de rugaciune, ba mai mult, stipuleaza ce trebuie sa faci in lipsa apei: te purifici cu tarana. Cu toate astea, Islamul se imparte in nenumarate factiuni, la fel ca si religia crestina, printre care le amintim doar pe cele importante: kharigitii, sunitii si siitii. Nu intram in detalii, dar cei ce interpreteaza Coranul disting nu mai putin de opt acceptiuni pentru Jihad si numai una dintre ele inseamna “razboi sfant”. In plus de asta, daca vei avea curiozitatea de a deschide Coranul vei observa ca aceasta “carte sfanta” este, din scoarta-n scoarta, o polemica cu evreii. Si atunci cand te rogi, trebuie sa o faci in directia Meccai. Numai ca, geografic, Mecca are o pozitie cardinala diferita pentru mahomedanul aflat in vizita la necredinciosul eschimos sau la canibalul papuas, de unde tragem concluzia ca Allah nu l-a informat pe Mahommed ca pamantul nu e plat ca o lipie, ci seamana mai degraba cu o curmala necoapta pe care nu dai doi dolari americani blestemati. Ce face insa musulmanul aflat la antipod de Mecca, deoarece el se afla la o distanta egala de ea? El va fi, in acelasi timp, atat cu spatele cat si cu fata la Mecca.
Asadar putem concluziona ca teologii marilor religii au interpretat, de-a lungul timpului, textele sacre, oricare ar fi ele, iar asta este inca un indiciu ca omul cauta adevarul, interogheaza zeul, nu intotdeauna cu ciocanul cum facea Nietzsche, chiar si in prezenta unei religii care-i cere sa-i ia de bune adevarurile. De fiecare data cand lua nastere o secta, controversa pornea de la contradictorialitratea dintre textele sacre si realitatile momentului, fie ele politice, economice, sociale sau culturale. Dar, am mai afirmat asta la inceputul postarii. E importanta afirmatia aceasta din alt motiv. Ea este de fapt samanta discordiei, este esenta a insasi lipsei de credinta pe care o tot acuza ba imamii, ba pravoslavnicii nostri.
Iata de ce religiile, daca vor sa supravietuiasca, trebuie sa se adapteze realitatilor acestei lumi si sa raspunda intrebarilor acestei societati. Nu poti folosi niste versete vechi de 2000 de ani, de provenienta dubioasa, in rezolvarea problemelor actuale, sub pretextul ca acela ar fi adevarul revelat, imuabil, vointa unui prieten imaginar.
Aceasta este explicatia pentru care exista atatea opinii, pentru ca, deh, “revelatia divina” difera de la popor la popor, de la un grad de cultura si civilizatie la altul. Fiecare interpreteaza dupa bunul plac (si interes) ceea ce se pretinde ca ar fi spus profetii celor trei religii sus-numite.
Noi, ca atei, putem afirma ca Biblia este interpretabila de dragul frumusetii discutiei, insa despre Coran nu putem spune asta oricat am vrea. Coranul este explicit, chiar la prima vedere, el te invata, spre exemplu, sa te speli pe fata si pe maini inainte de rugaciune, ba mai mult, stipuleaza ce trebuie sa faci in lipsa apei: te purifici cu tarana. Cu toate astea, Islamul se imparte in nenumarate factiuni, la fel ca si religia crestina, printre care le amintim doar pe cele importante: kharigitii, sunitii si siitii. Nu intram in detalii, dar cei ce interpreteaza Coranul disting nu mai putin de opt acceptiuni pentru Jihad si numai una dintre ele inseamna “razboi sfant”. In plus de asta, daca vei avea curiozitatea de a deschide Coranul vei observa ca aceasta “carte sfanta” este, din scoarta-n scoarta, o polemica cu evreii. Si atunci cand te rogi, trebuie sa o faci in directia Meccai. Numai ca, geografic, Mecca are o pozitie cardinala diferita pentru mahomedanul aflat in vizita la necredinciosul eschimos sau la canibalul papuas, de unde tragem concluzia ca Allah nu l-a informat pe Mahommed ca pamantul nu e plat ca o lipie, ci seamana mai degraba cu o curmala necoapta pe care nu dai doi dolari americani blestemati. Ce face insa musulmanul aflat la antipod de Mecca, deoarece el se afla la o distanta egala de ea? El va fi, in acelasi timp, atat cu spatele cat si cu fata la Mecca.
Asadar putem concluziona ca teologii marilor religii au interpretat, de-a lungul timpului, textele sacre, oricare ar fi ele, iar asta este inca un indiciu ca omul cauta adevarul, interogheaza zeul, nu intotdeauna cu ciocanul cum facea Nietzsche, chiar si in prezenta unei religii care-i cere sa-i ia de bune adevarurile. De fiecare data cand lua nastere o secta, controversa pornea de la contradictorialitratea dintre textele sacre si realitatile momentului, fie ele politice, economice, sociale sau culturale. Dar, am mai afirmat asta la inceputul postarii. E importanta afirmatia aceasta din alt motiv. Ea este de fapt samanta discordiei, este esenta a insasi lipsei de credinta pe care o tot acuza ba imamii, ba pravoslavnicii nostri.
Iata de ce religiile, daca vor sa supravietuiasca, trebuie sa se adapteze realitatilor acestei lumi si sa raspunda intrebarilor acestei societati. Nu poti folosi niste versete vechi de 2000 de ani, de provenienta dubioasa, in rezolvarea problemelor actuale, sub pretextul ca acela ar fi adevarul revelat, imuabil, vointa unui prieten imaginar.
Comentarii