Crestinismul ortodox, de inspiratie bizantina, a ingenuncheat vreme de sute de ani acest popor, si era cat pe ce sa il stearga din istorie. Nu o spun eu, o spun reputati istorici. Lectura placuta.
Preluare de pe Forum
Exista tratate istorice care nu sint scrise de catre apologeti ai BOR, autori ilustri chiar, cum ar fi AD Xenopol, Eugen Lovinescu, Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul etc. Bineinteles, Sfinta Biserica nu incurajeaza citirea unor astfel de istorici. Si autorii manualelor de istorie tin cont de punctele de vedere ale BOR, nu ale ilustrilor lor inaintasi.
Acesti autori demonteaza pretentiile recente (incepind cu anii '30 si apropierea BOR de legionarism) ale BOR conform carora Biserica Ortodoxa ar fi fost leaganul culturii romanesti si ar fi strins legata de poporul roman. BOR, dimpotriva, este cauza principala a retardului cultural al romanilor.
Conform acestor autori, ritul oriental (ce se va numi ortodox dupa marea schisma de la 1054) a fost impus romanilor in secolul IX de catre stapinii bulgari din acea vreme. Toti privesc acest eveniment ca pe ceva funest care va avea consecinte tragice: despartirea de biserica latina si introducerea slavonei ca limba de stat si limba liturgica.
Citeva citate:
Dimitrie Onciul: „în asemenea legături cu Bulgarii, Românii din Dacia, ca şi cei din dreapta Dunării din cuprinsul imperiului bulgar, au împărţit cu ei soarta în stat şi biserică. Prin Bulgari şi odată cu dânşii, noi am fost despărţiţi de biserica romană; dela dânşii am primit limba slavonă în biserică şi stat, care domină apoi vieaţa noastră intelectuală până în secolul XVII. Aşa ne-a fost fatalul destin al istoriei". (Originile principatelor romane,pag.140, Bucuresti, 1899)
A.D. Xenopol: „înrâurirea bisericii bulgăreşti asupra minţii şi desvoltării poporului român, care ţinu aproape opt veacuri, fu din cele mai dăunătoare. Devenind, prin o urmare fatală, şi limba Statului şi aproape singura scrisă şi citită, limba bulgară împiedeca cultivarea graiului naţional pentru acest răstimp atât de îndelungat.
Atare predominare a bulgarismului la Români nu se poate asemăna cu aceea a limbii latine în biserica şi Statele apusene; căci aici, deşi o limbă străină slujea la început pentru transmiterea gândirilor, această limbă străină conţinea cheia unei comori întregi de idei înalte, de forme măiestre, de învăţături preţioase, cari pătrunseră încurând tocmai prin acest canal, minţile mulţimii, şi desţelenindule, le făcură destoinice pentru civilizare şi pentru spornica rodire de mai târziu a graiului naţional. Limba latină fu o şcoală pentru limbile poporane.
La noi slavismul, tâmpit, orb şi lipsit de orice idee, apăsa ca un munte asupra cugetului poporului român, fără să-i aducă niciun folos, îngroşind tot mereu întunerecul care-i cuprinsese minţile, în loc de a-l împrăştia.
Limba slavonă înnăbuşi gândirea românească".
„Predominarea acestei limbi străine în forma principală de cultură a timpului, religia, începu îndată după căderea ţărilor nord-dunărene sub stăpînirea Bulgarilor, şi anume după ce acest popor însuşi primi ritul slavon, introdus de Metodiu şi Ciril mai întâiu în Moravia, şi apoi în biserica lui, cum am văzut-o aiurea, în timpul imperiului întâi al Bulgarilor, care dispare de pe scena lumii în anul 1081. Creştinismul roman fu suplantat cu violenţă prin acel bulgăresc, şi de atunci înainte exprimarea gândirii româneşti în chipul trainic al scrierii deveni slavonă. Limba latină în loc de a se menţinea în sfera închinării religioase, fu alungată cu totul din întrebuinţarea reflexivă a poporului român, şi el în loc de a-şi păstra comunitatea sa intelectuală cu popoarele latine ale Europei apusene din care făcea parte prin origina lui, intră în legătură prin forma cultului său, şi în curând prin aceea a întregei sale vieţi culturale, cu popoarele slavone. El se apropie încă şi mai mult de aceste, când la 1054 despărţindu-se biserica ortodoxă de cea catolică, Românii ca unii ce profesau creştinismul bulgar, luară şi ei parte cu ortodoxii contra creştinilor apuseni". ((Istoria Romanilor din Dacia Traiana vol II, pag 122, Iasi, 1888)
Eugen Lovinescu: „Dacă tragice împrejurări istorice nu ne-ar fi statornicit pentru multă vreme în atmosfera morală a vieţii răsăritene, — suflet roman în viguros trup iliro-trac, — noi am fi putut intra dela început, ca şi celelalte popoare latine, în orbita civilizaţiei apusene. Condiţiile istorice ne-au orientalizat însă; prin Slavii dela sudul Dunării, am primit formele spirituale ale civilizaţiei bizantine; începând încă din veacul XV, am suferit apoi, mai ales în păturile conducătoare, o moleşitoare influenţă turcească, dela îmbrăcămintea efeminată a şalvarilor, a anteriilor şi a işlicelor, până la concepţia fatalistă a unei vieţi pasive, ale cărei urme se mai văd încă în psihea populară; am cunoscut, în sfârşit, degradarea morală, viţiile, corupţia regimului fanariot; şi pentru a-şi forma o conştiinţă cetăţenească şi un sentiment patriotic, clasele superioare au suferit până în pragul veacului trecut, acţiunea disolvantă a celor trei împărăţii vecine".
"Cel mai activ ferment al orientalizării a fost însă ortodoxismul, într'o vreme, în care deosebirile dintre popoare se făceau mai mult prin religie decât prin rasă, el ne-a aruncat în primejdia contopirii în marea masă a Slavilor de sud şi apoi de est. în dosul crucii, spunea Cervantes, se ascunde diavolul; în dosul crucii bizantine, se ascundea Rusul. Legându-ne, sufleteşte, de o religie obscurantistă, înţepenită în tipicuri şi formalism, ortodoxismul ne-a impus o limbă liturgică şi un alfabet străin (gând latin exprimat în slove cu cerdacuri!), fără a ne ajuta la crearea unei culturi şi arte naţionale". (Istoria civilizatiei moderne,vol.I,pag.1-21, Bucuresti, 1924)
Nicolae Iorga: „Aceasta e cultura pe care o puteau da învăţaţii din Moldova şi Ţara-Românească: călugări după asemănarea celor din Serbia, ei ţineau cu îndărătnicie la singura carte legiuită şi plăcută lui Dumnezeu, cartea slavonă. Literatura românească nu putea porni dela dânşii, cari cântau pe bulgăreşte până şi isprăvile lui Ştefan-cel-Mare.
Intr-adevăr, limba hrisoavelor româneşti, din secol. XVI, în general nu se deosebeşte întru nimic de documentele bulgare din acelaşi timp. Chiar ortografia hrisoavelor slave din Ţara Rom. în sec. XIV, este exact aceeaşi cu a Bulgariei. Formulele de cancelarie sunt aceleaşi; titulaturi, context şi datarea sunt în amândouă ţările aceleaşi, dela crucea cu care încep primele rânduri până la cerneala roşie, cu care sunt scrise caligrafic sub monograma artistic însemnată, totul este identic". (Istoria literaturii religioase a romanilor pana la 1688, pag.15, Bucuresti 1929)
Preluare de pe Forum
Exista tratate istorice care nu sint scrise de catre apologeti ai BOR, autori ilustri chiar, cum ar fi AD Xenopol, Eugen Lovinescu, Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul etc. Bineinteles, Sfinta Biserica nu incurajeaza citirea unor astfel de istorici. Si autorii manualelor de istorie tin cont de punctele de vedere ale BOR, nu ale ilustrilor lor inaintasi.
Acesti autori demonteaza pretentiile recente (incepind cu anii '30 si apropierea BOR de legionarism) ale BOR conform carora Biserica Ortodoxa ar fi fost leaganul culturii romanesti si ar fi strins legata de poporul roman. BOR, dimpotriva, este cauza principala a retardului cultural al romanilor.
Conform acestor autori, ritul oriental (ce se va numi ortodox dupa marea schisma de la 1054) a fost impus romanilor in secolul IX de catre stapinii bulgari din acea vreme. Toti privesc acest eveniment ca pe ceva funest care va avea consecinte tragice: despartirea de biserica latina si introducerea slavonei ca limba de stat si limba liturgica.
Citeva citate:
Dimitrie Onciul: „în asemenea legături cu Bulgarii, Românii din Dacia, ca şi cei din dreapta Dunării din cuprinsul imperiului bulgar, au împărţit cu ei soarta în stat şi biserică. Prin Bulgari şi odată cu dânşii, noi am fost despărţiţi de biserica romană; dela dânşii am primit limba slavonă în biserică şi stat, care domină apoi vieaţa noastră intelectuală până în secolul XVII. Aşa ne-a fost fatalul destin al istoriei". (Originile principatelor romane,pag.140, Bucuresti, 1899)
A.D. Xenopol: „înrâurirea bisericii bulgăreşti asupra minţii şi desvoltării poporului român, care ţinu aproape opt veacuri, fu din cele mai dăunătoare. Devenind, prin o urmare fatală, şi limba Statului şi aproape singura scrisă şi citită, limba bulgară împiedeca cultivarea graiului naţional pentru acest răstimp atât de îndelungat.
Atare predominare a bulgarismului la Români nu se poate asemăna cu aceea a limbii latine în biserica şi Statele apusene; căci aici, deşi o limbă străină slujea la început pentru transmiterea gândirilor, această limbă străină conţinea cheia unei comori întregi de idei înalte, de forme măiestre, de învăţături preţioase, cari pătrunseră încurând tocmai prin acest canal, minţile mulţimii, şi desţelenindule, le făcură destoinice pentru civilizare şi pentru spornica rodire de mai târziu a graiului naţional. Limba latină fu o şcoală pentru limbile poporane.
La noi slavismul, tâmpit, orb şi lipsit de orice idee, apăsa ca un munte asupra cugetului poporului român, fără să-i aducă niciun folos, îngroşind tot mereu întunerecul care-i cuprinsese minţile, în loc de a-l împrăştia.
Limba slavonă înnăbuşi gândirea românească".
„Predominarea acestei limbi străine în forma principală de cultură a timpului, religia, începu îndată după căderea ţărilor nord-dunărene sub stăpînirea Bulgarilor, şi anume după ce acest popor însuşi primi ritul slavon, introdus de Metodiu şi Ciril mai întâiu în Moravia, şi apoi în biserica lui, cum am văzut-o aiurea, în timpul imperiului întâi al Bulgarilor, care dispare de pe scena lumii în anul 1081. Creştinismul roman fu suplantat cu violenţă prin acel bulgăresc, şi de atunci înainte exprimarea gândirii româneşti în chipul trainic al scrierii deveni slavonă. Limba latină în loc de a se menţinea în sfera închinării religioase, fu alungată cu totul din întrebuinţarea reflexivă a poporului român, şi el în loc de a-şi păstra comunitatea sa intelectuală cu popoarele latine ale Europei apusene din care făcea parte prin origina lui, intră în legătură prin forma cultului său, şi în curând prin aceea a întregei sale vieţi culturale, cu popoarele slavone. El se apropie încă şi mai mult de aceste, când la 1054 despărţindu-se biserica ortodoxă de cea catolică, Românii ca unii ce profesau creştinismul bulgar, luară şi ei parte cu ortodoxii contra creştinilor apuseni". ((Istoria Romanilor din Dacia Traiana vol II, pag 122, Iasi, 1888)
Eugen Lovinescu: „Dacă tragice împrejurări istorice nu ne-ar fi statornicit pentru multă vreme în atmosfera morală a vieţii răsăritene, — suflet roman în viguros trup iliro-trac, — noi am fi putut intra dela început, ca şi celelalte popoare latine, în orbita civilizaţiei apusene. Condiţiile istorice ne-au orientalizat însă; prin Slavii dela sudul Dunării, am primit formele spirituale ale civilizaţiei bizantine; începând încă din veacul XV, am suferit apoi, mai ales în păturile conducătoare, o moleşitoare influenţă turcească, dela îmbrăcămintea efeminată a şalvarilor, a anteriilor şi a işlicelor, până la concepţia fatalistă a unei vieţi pasive, ale cărei urme se mai văd încă în psihea populară; am cunoscut, în sfârşit, degradarea morală, viţiile, corupţia regimului fanariot; şi pentru a-şi forma o conştiinţă cetăţenească şi un sentiment patriotic, clasele superioare au suferit până în pragul veacului trecut, acţiunea disolvantă a celor trei împărăţii vecine".
"Cel mai activ ferment al orientalizării a fost însă ortodoxismul, într'o vreme, în care deosebirile dintre popoare se făceau mai mult prin religie decât prin rasă, el ne-a aruncat în primejdia contopirii în marea masă a Slavilor de sud şi apoi de est. în dosul crucii, spunea Cervantes, se ascunde diavolul; în dosul crucii bizantine, se ascundea Rusul. Legându-ne, sufleteşte, de o religie obscurantistă, înţepenită în tipicuri şi formalism, ortodoxismul ne-a impus o limbă liturgică şi un alfabet străin (gând latin exprimat în slove cu cerdacuri!), fără a ne ajuta la crearea unei culturi şi arte naţionale". (Istoria civilizatiei moderne,vol.I,pag.1-21, Bucuresti, 1924)
Nicolae Iorga: „Aceasta e cultura pe care o puteau da învăţaţii din Moldova şi Ţara-Românească: călugări după asemănarea celor din Serbia, ei ţineau cu îndărătnicie la singura carte legiuită şi plăcută lui Dumnezeu, cartea slavonă. Literatura românească nu putea porni dela dânşii, cari cântau pe bulgăreşte până şi isprăvile lui Ştefan-cel-Mare.
Intr-adevăr, limba hrisoavelor româneşti, din secol. XVI, în general nu se deosebeşte întru nimic de documentele bulgare din acelaşi timp. Chiar ortografia hrisoavelor slave din Ţara Rom. în sec. XIV, este exact aceeaşi cu a Bulgariei. Formulele de cancelarie sunt aceleaşi; titulaturi, context şi datarea sunt în amândouă ţările aceleaşi, dela crucea cu care încep primele rânduri până la cerneala roşie, cu care sunt scrise caligrafic sub monograma artistic însemnată, totul este identic". (Istoria literaturii religioase a romanilor pana la 1688, pag.15, Bucuresti 1929)
Comentarii
Faptele papalității de la marea schismă până în prezent, nu merită decât cel mai profund dispreț.
La fel și cei care confundă în mod voit Ortodoxia cu papalitatea și ale ei crunte erezii și apostazii...(scolastica, inchiziția, cruciadele, conspirațiile, păgânismul care este apostazia totală din epoca contemporană), care au lovit și lovesc până în prezent Ortodoxia și pe ortodocși.
Pacat ca nu l-a sters.Pentru ca ceea ce a facut din el(fie crestinismul ortodox,fie alti factori) e jalnic(ca sa nu zic dezastruos),dupa parerea mea.Si nu cred ca se va schimba curand ceva in sens pozitiv.Decat sa ai un copil handicapat pe viata(sau cu sperante mai mult decat incerte de a deveni normal),mai bine sa moara la nastere!
Te asigur ca realitatea e mult mai prozaica decat o imaginati voi; asupra poporului acesta au actionat un complex de factori printre care se numara domnitorii, biserica, turcii, legionarii, comunistii care l-au adus in starea actuala, de plans. Daca esti interesat, citeste postarile cu eticheta "istoric" de pe blog....