miercuri, 10 februarie 2010

Individualism

Peste tot, drept-credincinciosii acuza ca suntem individualisti, ca actiunile noastre sunt manate de egoism marunt, ca ne indepartam de "spiritul poporului roman".
Si ce daca? Notiunea aceasta de a "lupta pentru idealuri inalte" vine dintr-un tribalism demn de vremuri demult apuse.

Fragmente dintr-o postare veche de la TLP, care merita citita in intregime.
Conceptul individului nu trebuie niciodată pierdut din vedere în favoarea idealului colectivului - credinţa că membrii colectivului (naţiunea, în acest caz) sunt pioni anonimi dedicaţi deservirii întregului.
Există două viziuni asupra structurii societăţii. Există viziunea colectivă, care crează în mod fals imaginea agregaţiilor de tipologii ideale şi presupune că toţi membrii sunt instanţe ale acelei tipologii. Apoi este viziunea individualistă, care vede doar individul şi nu încearcă să creeze nicio agregaţie.
In gândirea noastră de de zi cu zi, mulţi presupunem că fiecare ţară are anumite atribute ce se "moştenesc" tuturor locuitorilor - există români, unguri, nemţi şi aşa mai departe. E mult mai uşor pentru creier să îşi imagineze lumea astfel, plină de agenţi uniformi ce acţionează previzibil, iar pentru fiecare avem anumite atitudini şi acţiuni predefinite (scriptate), ca o înregistrare; când ne confruntăm cu aceştia pur şi simplu dăm Play.

În această viziune, cetăţeanul A al ţării X nu-i altceva decăt o instanţă a tipologiei-ideale. Imediat pretindem a ştii totul despre A din simplul fapt că A este cetăţean al X. Neamţul "e" punctual, ungurul "e" curat, englezul "e" sobru. Stereotipurile acestea sunt supra-simplificări periculoase, cum vom vedea.
Personalizarea ţărilor ca şi cum ar fi indivizi conştienţi cu forţă şi voinţă proprie e un fenomen similar.
Presupunem că începem de la generalizarea ţară, România.

Conform teoriei agregatului, românii sunt puturoşi, laşi, leneşi, etc.
Totuşi, idealul de ţară poate fi particularizat: Moldova, Muntenia, Oltenia, Ardeal, etc.
Conform teoriei agregatului, Ardelenii nu se grăbesc, Moldovencele sunt mereu în călduri, iar Oltenii sunt ţărani proşti cu iz de bălegar.
Sistemul militarist al ierarhiei este idealul viziunii comunitare. Ordinele vin de sus şi trebuie întotdeauna respectate, iar individul e o componentă dispensabilă a colectivului.


În modelul ideal al religiei organizate, toată autoritatea vine de la Dumnezeu, e transmisă Fiului care o dă ierarhiei bisericii, care la rândul ei o dă bărbatului ce se foloseşte de femeie pentru a introduce copiii în mentalitatea colectivă.
Aşa apare şi apărarea Nuremberg: "doar respectam ordinele".
- Religiosul fundamentalist nu e homofob, intolerant, misogin, şi nu doreşte ca cei de alte religii să se ducă în iad sau să moară în războaie sfinte. Asta e voia Domnului!
- Ultranaţionalistul nu e şovin, xenofob, rasist, antisemit şi nu doreşte moarte ungurilor. Asta e o datorie sfântă faţă de toţi strămoşii care au murit pentru cruce şi pentru binele neamului românesc.
Atrocităţile comunismului au fost justificate în acelaşi mod: distrugerea proprietăţii private, desfiinţarea libertăţilor personale, totul s-a făcut în numele clasei muncitoare, spre binele Republicii România sau a Uniunii Sovietice. Disidenţii nu erau oameni, erau duşmani ai poporului.


Raţionalizarea atitudinilor bolnave pe baza invocării colectivului e doar o altă invenţie a creierului uman pentru a se minţi pe sine, şi nu e demnă de respect sau înţelegere.
Orice grup care preţuieşte binele colectiv înaintea drepturilor individului va tinde să le reducă pe acestea din urmă în numele celor dintâi.
Susţin în continuare ca oamenii în carne şi oase trebuie să se vadă şi să fie mai mult decât simple muncitoare ce trudesc pentru binele stupului.
Grupurile trebuie să înceapă şi să se sfârşească la acordul conştient, informat şi voluntar al fiecărui individ de a participa în scopul atingerii unui ţel mai înalt.

Influenta nefasta a Bisericii

Crestinismul ortodox, de inspiratie bizantina, a ingenuncheat vreme de sute de ani acest popor, si era cat pe ce sa il stearga din istorie. Nu o spun eu, o spun reputati istorici. Lectura placuta.

Preluare de pe Forum

Exista tratate istorice care nu sint scrise de catre apologeti ai BOR, autori ilustri chiar, cum ar fi AD Xenopol, Eugen Lovinescu, Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul etc. Bineinteles, Sfinta Biserica nu incurajeaza citirea unor astfel de istorici. Si autorii manualelor de istorie tin cont de punctele de vedere ale BOR, nu ale ilustrilor lor inaintasi.


Acesti autori demonteaza pretentiile recente (incepind cu anii '30 si apropierea BOR de legionarism) ale BOR conform carora Biserica Ortodoxa ar fi fost leaganul culturii romanesti si ar fi strins legata de poporul roman. BOR, dimpotriva, este cauza principala a retardului cultural al romanilor.

Conform acestor autori, ritul oriental (ce se va numi ortodox dupa marea schisma de la 1054) a fost impus romanilor in secolul IX de catre stapinii bulgari din acea vreme. Toti privesc acest eveniment ca pe ceva funest care va avea consecinte tragice: despartirea de biserica latina si introducerea slavonei ca limba de stat si limba liturgica.

Citeva citate:

Dimitrie Onciul:în asemenea legături cu Bulgarii, Românii din Dacia, ca şi cei din dreapta Dunării din cuprinsul imperiului bulgar, au împărţit cu ei soarta în stat şi biserică. Prin Bulgari şi odată cu dânşii, noi am fost despărţiţi de biserica romană; dela dânşii am primit limba slavonă în biserică şi stat, care domină apoi vieaţa noastră intelectuală până în secolul XVII. Aşa ne-a fost fatalul destin al istoriei". (Originile principatelor romane,pag.140, Bucuresti, 1899)

A.D. Xenopol: „înrâurirea bisericii bulgăreşti asupra minţii şi desvoltării poporului român, care ţinu aproape opt veacuri, fu din cele mai dăunătoare. Devenind, prin o urmare fatală, şi limba Statului şi aproape singura scrisă şi citită, limba bulgară împiedeca cultivarea graiului naţional pentru acest răstimp atât de îndelungat.
Atare predominare a bulgarismului la Români nu se poate asemăna cu aceea a limbii latine în biserica şi Statele apusene; căci aici, deşi o limbă străină slujea la început pentru transmiterea gândirilor, această limbă străină conţinea cheia unei comori întregi de idei înalte, de forme măiestre, de învăţături preţioase, cari pătrunseră încurând tocmai prin acest canal, minţile mulţimii, şi desţelenindule, le făcură destoinice pentru civilizare şi pentru spornica rodire de mai târziu a graiului naţional. Limba latină fu o şcoală pentru limbile poporane.
La noi slavismul, tâmpit, orb şi lipsit de orice idee, apăsa ca un munte asupra cugetului poporului român, fără să-i aducă niciun folos, îngroşind tot mereu întunerecul care-i cuprinsese minţile, în loc de a-l împrăştia.
Limba slavonă înnăbuşi gândirea românească".
„Predominarea acestei limbi străine în forma principală de cultură a timpului, religia, începu îndată după căderea ţărilor nord-dunărene sub stăpînirea Bulgarilor, şi anume după ce acest popor însuşi primi ritul slavon, introdus de Metodiu şi Ciril mai întâiu în Moravia, şi apoi în biserica lui, cum am văzut-o aiurea, în timpul imperiului întâi al Bulgarilor, care dispare de pe scena lumii în anul 1081. Creştinismul roman fu suplantat cu violenţă prin acel bulgăresc, şi de atunci înainte exprimarea gândirii româneşti în chipul trainic al scrierii deveni slavonă. Limba latină în loc de a se menţinea în sfera închinării religioase, fu alungată cu totul din întrebuinţarea reflexivă a poporului român, şi el în loc de a-şi păstra comunitatea sa intelectuală cu popoarele latine ale Europei apusene din care făcea parte prin origina lui, intră în legătură prin forma cultului său, şi în curând prin aceea a întregei sale vieţi culturale, cu popoarele slavone. El se apropie încă şi mai mult de aceste, când la 1054 despărţindu-se biserica ortodoxă de cea catolică, Românii ca unii ce profesau creştinismul bulgar, luară şi ei parte cu ortodoxii contra creştinilor apuseni". ((Istoria Romanilor din Dacia Traiana vol II, pag 122, Iasi, 1888)

Eugen Lovinescu: „Dacă tragice împrejurări istorice nu ne-ar fi statornicit pentru multă vreme în atmosfera morală a vieţii răsăritene, — suflet roman în viguros trup iliro-trac, — noi am fi putut intra dela început, ca şi celelalte popoare latine, în orbita civilizaţiei apusene. Condiţiile istorice ne-au orientalizat însă; prin Slavii dela sudul Dunării, am primit formele spirituale ale civilizaţiei bizantine; începând încă din veacul XV, am suferit apoi, mai ales în păturile conducătoare, o moleşitoare influenţă turcească, dela îmbrăcămintea efeminată a şalvarilor, a anteriilor şi a işlicelor, până la concepţia fatalistă a unei vieţi pasive, ale cărei urme se mai văd încă în psihea populară; am cunoscut, în sfârşit, degradarea morală, viţiile, corupţia regimului fanariot; şi pentru a-şi forma o conştiinţă cetăţenească şi un sentiment patriotic, clasele superioare au suferit până în pragul veacului trecut, acţiunea disolvantă a celor trei împărăţii vecine".
"Cel mai activ ferment al orientalizării a fost însă ortodoxismul, într'o vreme, în care deosebirile dintre popoare se făceau mai mult prin religie decât prin rasă, el ne-a aruncat în primejdia contopirii în marea masă a Slavilor de sud şi apoi de est. în dosul crucii, spunea Cervantes, se ascunde diavolul; în dosul crucii bizantine, se ascundea Rusul. Legându-ne, sufleteşte, de o religie obscurantistă, înţepenită în tipicuri şi formalism, ortodoxismul ne-a impus o limbă liturgică şi un alfabet străin (gând latin exprimat în slove cu cerdacuri!), fără a ne ajuta la crearea unei culturi şi arte naţionale". (Istoria civilizatiei moderne,vol.I,pag.1-21, Bucuresti, 1924)

Nicolae Iorga: „Aceasta e cultura pe care o puteau da învăţaţii din Moldova şi Ţara-Românească: călugări după asemănarea celor din Serbia, ei ţineau cu îndărătnicie la singura carte legiuită şi plăcută lui Dumnezeu, cartea slavonă. Literatura românească nu putea porni dela dânşii, cari cântau pe bulgăreşte până şi isprăvile lui Ştefan-cel-Mare.
Intr-adevăr, limba hrisoavelor româneşti, din secol. XVI, în general nu se deosebeşte întru nimic de documentele bulgare din acelaşi timp. Chiar ortografia hrisoavelor slave din Ţara Rom. în sec. XIV, este exact aceeaşi cu a Bulgariei. Formulele de cancelarie sunt aceleaşi; titulaturi, context şi datarea sunt în amândouă ţările aceleaşi, dela crucea cu care încep primele rânduri până la cerneala roşie, cu care sunt scrise caligrafic sub monograma artistic însemnată, totul este identic". (Istoria literaturii religioase a romanilor pana la 1688, pag.15, Bucuresti 1929)

duminică, 7 februarie 2010

Isus: mit si legenda

Preluare de pe Mitul Isus

A existat oare Iisus, personajul istoric?Acest lucru este puţin probabil, din mai multe puncte de vedere.
Mitul fiului lui Dumnezeu, născut din fecioară pe 25 decembrie, care s-a apucat de predici pe la 30 de ani, a făcut minuni pentru ca mai târziu să moară şi după 3 zile să învie şi să se ridice la cer a fost un mit foarte popular în spaţiul Mediteranean. Mai mult, se poate observa o filiaţie a miturilor, cu elemente comune ce ţin pe de o parte de simbolistică astrală care era la mare preţ în acele vremuri.
Primul mit cunoscut care conţinea elementele mai sus menţionate a fost cel al lui Horus, zeitate egipteană care era foarte popular pe la 3000 înaintea erei noastre. Peste mai multe milenii şi probabil mai multe filiaţii succesive, mitul fiului lui Dumnezeu a ajuns şi în Palestina.
Tot prin acele timpuri, la mare concurenţă cu secta (pe atunci) a creştinilor, în vechiul imperiu roman, era foarte popular cultul zeului Mithra cu care, deloc întâmplător, creştinismul împărţea foarte multe elemente comune. Mithraismul era chiar foarte popular în special printre soldaţii romani în primele secole ale erei noastre. Diferenţa esenţială între cele două religii a constituit-o faptul că ritualul lui Mithra nu se adresa femeilor pe când creştinismul a fost încă de la început foarte deschis tuturor.
Evident, astăzi nimeni nu se întreabă dacă Mithra sau Horus au existat vreodată şi asta doar pentru că religiile lor au murit. Dogma creştină a supravieţuit, fiind categoric o religie mai “evoluată” cu un caracter mai inclusivist, o morală mai sănătoasă decât a Vechiului Testament, de exemplu, şi poate ceva dram de noroc, în special în primele secole. Însă toate acestea, nu o fac cu nimic mai adevărată decât religiile care au murit, şi nu reprezintă nicio dovadă că personajul din centrul ei ar fi existat în carne şi oase.
Oricum, cu fundamentaliştii creştini este greu să porţi o discuţie reală pe teme de dovezi. În momentul în care argumentele tale vin dintr-o culegere antică de texte care se contrazic unele pe altele, scrise la 60-150 de ani de la evenimentele pe care chipurile le descriu, este greu să accepţi că Pământul are mai mult de 6000 de ani vechime, că toate speciile de animale din ziua de azi au evoluat din fiinţe mai puţin complexe de-a lungul unui proces foarte lung, cu incremente foarte mici care au autointretinut câştiguri aparent infime în structura lor.
Culmea este că oamenii foarte credincioşi se laudă cu acest lucru nerealizand că noţiunea de credinţă reprezintă convingere în absenţa vreunei dovezi. Ceea ce face omul extrem de vulnerabil la iluzii.


Opinia mea personala este ca un personaj cu numele Iosua sau pe aproape, este posibil sa fi existat. Acest om, propovaduitor itinerant ca atatia altii din acea perioada, a fost ales de Saul drept "mantuitor", i-a fost imprimata o filosofie la care bietul tamplar sau pescar sau dulgher (ce-o fi fost) nici nu visa. Pe parcurs, legendei i s-au adaugat atribute de la diversele divinitati din spatiul mediteraneean, de catre urmasi si iata cu ce ne-am pricopsit.
Bietul Iosua, daca ar putea vedea cum a fost transformat dintr-un probabil luptator pentru independenta a poporului evreu de sub stapanirea romana (asta ar explica o posibila crucificare - crucificarea era o pedeapsa aplicata in general opozantilor puterii imperiale) intr-o divinitate cu miliarde de adepti, si-ar face niste cruci mari, mari de tot. :) :)

miercuri, 3 februarie 2010

Religie si stiinta!!

Din putul gandirii crestine, intr-un articol oarecum corect desi cu cateva interpretari fortate, nascute probabil din neintelegere si nu din rea vointa, se strecoara gogorita. Tineti-va bine:


"Modelul Universului în expansiune pune un hotar în istoria lui: momentul exploziei iniţiale (Big Bang). Prin aceasta, cum s-a mai spus în rubricile noastre, lumea ştiinţifică s-a apropiat, în mod neaşteptat, de perspectiva creştină izvorâtă din Revelaţie şi afirmată cu tărie de gândirea patristică, anume că spaţiul, timpul şi întreaga lume văzută sunt contingente".

Din cate inteleg eu aiuritii astia afirma cu nesimtire nici mai mult nici mai putin ca.... Sfintii Parinti ai inceputurilor bisericii crestine au avut, prin post, rugaciune si evlavie "revelatia" (wtf?!) inceputului Universului cunoscut.
Pai, si atunci, daca Sfintii Parinti stiau de mult, de ce nu le-au spus si natarailor de urmasi chestia respectiva, da, celor care l-au ars pe rug pe Giordano Bruno pentru idei oarecum asemanatoare, ca sa iau primul exemplu care imi vine in minte?
Au Biblia minte cand spune ca Pamantul e plat? Sau trebuie sa intelegem ca "revelatia" Sfintilor Parinti s-a oprit in fix momentul urmator de dupa explozia initiala?

Religiile abrahamice

Dintr-o postare mai lunga a lui TLP

Scurt, cuprinzator si sugestiv:

Gândiţi-vă la religiile Abrahamice ca la un film.
Tora e primul şi Noul Testament e continuarea. Apoi apare Coranul care consideră că acţiunile relatate în precedentul n-au avut loc. Există încă un Isus, dar nu mai este personajul principal, iar mesia încă nu a apărut.

Evreilor le-a plăcut primul film dar au ignorat continuările, Creştinii cred că trebuie să te uiţi la primele două, dar al treilea film nu contează, Musulmanii cred că al treilea a fost cel mai bun, iar Mormonilor le-a plăcut al 2-lea atât de mult încât s-au apucat să scrie propriile scenarii care însă nu se potrivesc cu nimic din canonul seriei.

marți, 2 februarie 2010

Eminescu, sfant?

Via Hotnews

Liga Scriitorilor din Romania a cerut, marti, Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane canonizarea poetului Mihai Eminescu ca sfant in calendarul ortodox roman, transmite Mediafax. Liga sustine ca unul dintre motive ar fi acela ca din paginile scrise de Eminescu "razbate spiritul national-ortodox".

Mare e gradina cuiva :) :)
Ia sa bage dansii ochiu' la corespondenta privata a poetului. De exemplu, aici

Îţi sărut picioarele tale, copilul meu cel dulce, şi te rog, te rog mult să te linişteşti, să crezi în statornicia şi în iubirea mea şi să speri, dacă poţi spera. Dacă am avea religie, noi doi, am crede că Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atât amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi înşine putem crede şi pe noi înşine ne putem întemeia. Eu zic: crede în mine şi nu vei fi amăgită, afară doar dac-oi muri. Te sărut şi te rog, linişteşte-te, căci starea ta mă doare mai mult decât mizeriile mele proprii. Al tău
Emin


Sa mai citeasca Imparat si proletar, dar si altele, în care e destul de explicit:

"Eu nu cred nici in Yehova/ Nici in Buda Sachiamuni/ Nici in viata dupa moarte/ Nici in stingere, ca unii!"

In acest ritm, peste vreo suta si ceva de ani, vorba unui amic, sunt sanse sa mai avem si alt sfant. Ziceti ca nu suna bine: Sfantul mucenic Nicolae Ceausescu, Aparatorul natiunii Romane. Poza in biserica cu el avem, ceea ce, vorba aia, nu putem sa afirmam despre Eminescu.

Islam

Sa nu uitam o alta religie intoleranta, provenita din aceeasi tulpina comuna: islamul
Multumita unui amic din blogosfera, al carui blog inspirat va invit sa il urmariti, m-am amuzat privind imaginea de mai jos.


Au si ei, musulmanii, habotnicii lor, si nu putini. Probabil ca ai nostri invidiaza in secret "realizarile paganilor" in materie de drepturi si libertati ale omului. Imaginea provine dintr-un articol mai lung al The Guardian si ilustreaza cele doua prezentatoare ale unei emisiuni pentru femei de la un post TV saudit.

luni, 1 februarie 2010

Citate stravechi

Uimitor cum aceste citate isi pastreaza valabilitatea peste milenii, in schimb daca deschidem una dintre cartile "sfinte" ale religiilor de inspiratie abrahamica, vom constata ca aberatiile ineaca fiecare pagina. 

Hypatia

"All formal dogmatic religions are fallacious and must never be accepted by self-respecting persons as final."

"Reserve your right to think, for even to think wrongly is better than not to think at all."

"Fables should be taught as fables, myths as myths, and miracles as poetic fancies. To teach superstitions as truths is a most terrible thing. The child mind accepts and believes them, and only through great pain and perhaps tragedy can he be in after years relieved of them. In fact, men will fight for a superstition quite as quickly as for a living truth --- often more so, since a superstition is so intangible you cannot get at it to refute it, but truth is a point of view, and so is changeable."



Epicur

“If the gods listened to the prayers of men, all humankind would quickly perish since they constantly pray for many evils to befall one another”

"It is folly for a man to pray to the gods for that which he has the power to obtain by himself."
 

“Freedom is the greatest fruit of self-sufficiency”
 

“Is God willing to prevent evil, but not able?
Then he is not omnipotent.
Is he able, but not willing?
Then he is malevolent.
Is he both able and willing?
Then whence cometh evil?
Is he neither able nor willing?
Then why call him God?”


 Seneca cel Tanar:


"Religion is regarded by the common people as true, by the wise as false, and by rulers as useful."