joi, 31 decembrie 2009

De sfarsit de an

Autorul acestor postari va doreste ca in 2010 sa deveniti mai buni, mai frumosi, mai iertatori, sa aratati mai multa compasiune semenilor vostri. Sa stati departe de exagerarile bigotilor fundamentalisti care ucid omul din voi si il inlocuiesc cu o fiinta speriata, sa va feriti de invataturile lor, invataturi care au generat atatea crime si nedreptati.
Si, daca puteti, sa va ganditi in aceasta seara macar pentru o clipa la semenii nostri care au fost si inca mai sunt ucisi in numele unor zei inventati.
Va doresc sa fiti oameni verticali si sa fiti mandri de umanitatea voastra. Ne auzim la anul.

Daca Biblia ar aparea astazi prima oara

Un ipotetic editor, primeste spre publicare, o carte, intitulata Biblia

Trebuie sa spun ca, în momentul în care am început sa citesc manuscrisul si pe parcursul primelor sute de pagini, am fost entuziasmat. Este plin de actiune si gasim tot ceea ce cititorul cere astazi de la o carte de actiune: sex (mult), cu adulter, sodomie, crime, incest, razboaie, masacre si asa mai departe. Episodul cu Sodoma si Gomora, cu travestitii care se dau drept îngeri, este rabelaisian; aventurile lui Noe sunt Jules Verne în stare pura; fuga în Egipt este o poveste care va fi cu siguranta ecranizata într-o zi…
Pe scurt, un veritabil roman-fluviu, bine construit, care nu se zgârceste la lovituri de teatru, plin de imaginatie, cu cantitatea perfecta de mesianism pentru a placea, fara sa cada în tragic. Apoi, mergând mai departe, mi-am dat seama ca este vorba de fapt de o antologie din diferiti autori, cu numeroase, prea numeroase bucati de poezie, dintre care unele sincer sunt chiar mediocre si plictisitoare; veritabile lamentatii fara cap si fara coada. Rezultatul este un ghiveci monstruos care risca sa nu placa la nimeni din cauza ca are de toate. În plus, va fi o problema spinoasa pentru a împarti drepturile între diferitii autori, mai ales ca cel care a stabilit textul nu trateaza în numele tuturora. Dar nu îi gasesc numele nicaieri, nici chiar în index, ca si cum ar fi avut o reticenta sa îl mentioneze. Personal, as fi pentru a studia publicarea primelor cinci carti . Aici am merge pe un teren sigur.
Cu un titlu de genul “Disperatii de la Marea Rosie”

Umberto Eco

miercuri, 30 decembrie 2009

Biserica stramoseasca si comunismul

Cateodata, trebuie sa iti spuna cineva cand gresesti.
Cateodata, trebuie sa iti demonstreze cineva ca ai gresit.
Se intampla tuturor. Cand insa trebuie sa vina ziaristi straini sa iti arate asta si tu sa persisti in a nega adevarul, e jenant
Cu atat mai grav este cand partea care a gresit se bucura de un adanc respect in toate sondajele.
Iar toata afacerea devine penibila atunci cand ne referim la Biserica Ortodoxa, ce se doreste a fi vestitorul mesajului de mantuire, depozitar al credintei adevarate intr-un dumnezeu bun, drept si milostiv.
Asa se descriu chiar ei.
Au si aparatori. Un gazetar, cunoscut pare-se in anumite cercuri apropiate de mistica crestin-ortodoxa, pe numele sau Florian Bichir, rabufneste, mustind de manie sfanta, intru pastrarea nepatata a reputatiei sfintei biserici stramosesti:
"Acuzaţia reputatului publicist francez este nedreaptă. [...]trebuie spus că este nedreaptă pentru simplul motiv că şterge cu buretele câteva decenii de rezistenţă. Nu aminteşte de zecile de episcopi şi miile de preoţi care au înfundat puşcăriile bolşevice. Uită de clerul ucis la Canal, în Zarca de Aiud, şi prezintă Biserica drept o mare amorfă, fără coloană vertebrală, plină de oportunişti care au pactizat cu comunismul imediat.[...] Articolul în sine conţine şi lucruri de bun-simţ, dar deranjant este că prin omisiunea acestei perioade negre, de rezistenţă a Bisericii Ortodoxe Române împotriva hidrei roşii, se lasă impresia existenţei unui colaboraţionism total".

Se pare ca domnia sa a uitat un amanunt: la canal au ajuns preponderent preoti greco-catolici care nu au vrut sa treaca la ortodoxie si  ortodocsi cu trecut legionar.
Covarsitoarea majoritate a clerului a colaborat cat a putut de mult cu noua "putere populara". Pentru improspatarea memoriei "distinsului" gazetar, iata cateva imagini ajutatoare


Mult iubitul fiu al poporului, intr-o vizita de lucru. Numai ca... surpriza!. Nu e pe vreun ogor al patriei, privind tractoarele ce ara pasnic glia stramoseasca si nici intr-o uzina, interesandu-se despre depasirile de plan. E intr-o biserica. La manastirea Neamt, mai exact.




Prea-fericirea sa impreuna cu suita la lucrarile congresului PCR. Vi se pare ca sunt timorati? Se asteapa sa fie trimisi cumva intr-o colonie de munca prin Baragan?


La sfarsit, dar nu in ultimul rand, supun atentiei voastre si cazul lui Petru Groza. Da, chiar el, artizanul Republicii Populare Romane. Pe langa colaborarea cu cei popositi pe tancurile sovietice, se pare ca bunul doctor se ocupa si cu ctitorirea de biserici si catedrale. Fireste, ortodoxe

Nu avem modele

Dupa cum aminteam in postarea Putina Istorie, poporul roman a avut parte de un trecut in care nedreptatea trona, si sclavia era ridicata la rang de virtute. Generatia de la 1848, in frunte cu Nicolae Balcescu, a trebuit sa inventeze un trecut glorios oamenilor care isi duceau zilele pe aceste pamanturi pentru a putea facilita insasi aparitia, in ultima instanta, a poporului roman.
In conditiile in care, pe batranul continent incepuse cristalizarea conceputului de natiune, oamenii acestia, animati de niste idealuri generoase, fara indoiala, au fost nevoiti sa creeze de nicaieri niste modele demne de urmat, niste repere din trecut, care sa ofere substanta acestei idei.
Asa a fost glorificat Stefan III, care dintr-un criminal si betiv notoriu ajunge “cel Mare”. Faptul ca-i placeau mult femeile, desi il face pe undeva mai uman, nu ii rascumpara pacatele. Nu sterge nici crimele arbitrare, nici faptul ca a ars Braila, nici atat de multe altele.
In acelasi mod, am dezvoltat un adevarat fetisism pentru Vlad III, si pentru justitia sa “proverbiala”. Cand aud cate un interlocutor cum ii invoca memoria cu admiratie, nu ma apuca decat un sentiment de disperare fata de pervertirea adevarului istoric la care suntem atat martori cat si complici prin inactiune.
Mentalitatea si worldview-ul popular e unul de-a dreptul oriental. Suntem atrasi de personaje demne de dispret, de criminali care pot sta cu cinste alaturi de Ivan cel Groaznic.
Ca veni vorba de tarul autoritar pe care in regreta tot mai des slavii de la rasarit, exact ca si in mentalul colectiv rusesc, si noi suntem fascinati de arhetipul liderului puternic, discretionar, care stie el bine ce e de facut, care baga pumnul in gura opozantilor si isi impune vointa. Pe fondul unei reinvieri a conceptelor fascistoide, astept cu interes pe plaiurile mioritice, glorificarea (care e deja in voga in spatiul online) a altor criminali notorii.
Nulitati precum Dan Puric aduc osanale unui grup indoielnic pe care il intituleaza pompos “sfintii inchisorilor”, frustrati in camasi verzi povestesc cu piosenie despre viata plina de “virtuti” a lui Ion Antonescu. Abunda teoriile conspiratiilor iudeo-masonice, iar noi privim fericiti spre viitorul luminos al patriei. Doar astea ne sunt modelele

Religia - instrument irelevant

Toate cele trei carti de capatai ale marilor religii, respectiv Tora din religia iudaica, Biblia din religia crestina si Coranul din credinta islamica au fost interpretate de nenumarate ori, aceste interpretari fiind si sursa unor conflicte care au degenerat, de multe ori, in situatii condamnabile chiar chiar din prisma scrierilor in cauza.
Aceasta este explicatia pentru care exista atatea opinii, pentru ca, deh, “revelatia divina” difera de la popor la popor, de la un grad de cultura si civilizatie la altul. Fiecare interpreteaza dupa bunul plac (si interes) ceea ce se pretinde ca ar fi spus profetii celor trei religii sus-numite.
Noi, ca atei, putem afirma ca Biblia este interpretabila de dragul frumusetii discutiei, insa despre Coran nu putem spune asta oricat am vrea. Coranul este explicit, chiar la prima vedere, el te invata, spre exemplu, sa te speli pe fata si pe maini inainte de rugaciune, ba mai mult, stipuleaza ce trebuie sa faci in lipsa apei: te purifici cu tarana. Cu toate astea, Islamul se imparte in nenumarate factiuni, la fel ca si religia crestina, printre care le amintim doar pe cele importante: kharigitii, sunitii si siitii. Nu intram in detalii, dar cei ce interpreteaza Coranul disting nu mai putin de opt acceptiuni pentru Jihad si numai una dintre ele inseamna “razboi sfant”. In plus de asta, daca vei avea curiozitatea de a deschide Coranul vei observa ca aceasta “carte sfanta” este, din scoarta-n scoarta, o polemica cu evreii. Si atunci cand te rogi, trebuie sa o faci in directia Meccai. Numai ca, geografic, Mecca are o pozitie cardinala diferita pentru mahomedanul aflat in vizita la necredinciosul eschimos sau la canibalul papuas, de unde tragem concluzia ca Allah nu l-a informat pe Mahommed ca pamantul nu e plat ca o lipie, ci seamana mai degraba cu o curmala necoapta pe care nu dai doi dolari americani blestemati. Ce face insa musulmanul aflat la antipod de Mecca, deoarece el se afla la o distanta egala de ea? El va fi, in acelasi timp, atat cu spatele cat si cu fata la Mecca.
Asadar putem concluziona ca teologii marilor religii au interpretat, de-a lungul timpului, textele sacre, oricare ar fi ele, iar asta este inca un indiciu ca omul cauta adevarul, interogheaza zeul, nu intotdeauna cu ciocanul cum facea Nietzsche, chiar si in prezenta unei religii care-i cere sa-i ia de bune adevarurile. De fiecare data cand lua nastere o secta, controversa pornea de la contradictorialitratea dintre textele sacre si realitatile momentului, fie ele politice, economice, sociale sau culturale. Dar, am mai afirmat asta la inceputul postarii. E importanta afirmatia aceasta din alt motiv. Ea este de fapt samanta discordiei, este esenta a insasi lipsei de credinta pe care o tot acuza ba imamii, ba pravoslavnicii nostri.
Iata de ce religiile, daca vor sa supravietuiasca, trebuie sa se adapteze realitatilor acestei lumi si sa raspunda intrebarilor acestei societati. Nu poti folosi niste versete vechi de 2000 de ani, de provenienta dubioasa, in rezolvarea problemelor actuale, sub pretextul ca acela ar fi adevarul revelat, imuabil, vointa unui prieten imaginar.

Putina istorie

adaptare dupa mai multe postari TLP

Istoria Imaginara şi Istoria Reala

Ce ne invata istoria oficiala:

Poporul Roman e creştin de 2000 de ani, de cand a venit Sfantul Andrei pe aceste meleaguri. E un popor curajos: am tinut Imperiul Otoman în şah-mat timp de secole, iar fara prezenta noastra aici Occidentul s-ar fi închinat de mult catre Mecca. Am fost conduşi de bravi domni şi voievozi creştini ce conduceau trupele spre victorie, cu crucea în frunte. Stramoşii noştri şi-au dat viata animati de idealurile credintei şi iubirii fata de neam şi tara. Toate acestea s-au facut sub obladuirea Ortodoxiei. Romanul a fost intotdeauna destept, viteaz, harnic si cinstit.

Iata versiunea reala a istoriei:

- Romanii apar prima data mentionati în istorie ca nişte cete cucerite de catre unguri prin Banat şi Crişana.- Romanii îşi fac primele formatiuni politice cateva secole mai tarziu, prin descalecat, conform legendei. În Moldova s-a descalecat de doua ori, adica a mers doar la a doua cheie. Primul descalecat s-a facut la comanda ungurilor, iar al 2-lea tip care s-a dat jos de pe cal acolo era tot din Transilvania.
- Ştefan cel Mare era un criminal şi un betiv notoriu. Nu zic nimic de afemeiat, ca aia nu o consider o trasatura negativa, iar eu nu-s ipocrit :). Fiindca a ridicat biserici (a se citi: a facut sedii de recrutare pentru ortodoxie), a fost declarat "Sfant". Presupun ca daca ne rugam acum lui Ştefan ar trebui sa ni se îndeplineasca dorinte (parca aşa functioneaza loteria numita rugaciune).
- Mihai Viteazul era un baron local care a vrut sa uneasca cele trei "tari" din interese pur politice. Printre rezultatele sale se numara legarea taranilor de glie. Adica a legalizat sclavia, ca nu cumva sa mai plece taranii de pe pamanturile stapanilor (Boierii) cand vin turcii. Grija lui Mihai pentru binele poporului era exemplara, dupa cum se vede.
- Grija domnilor pentru oameni era de-a dreptul creştina, în general. Ce faceau cand veneau turcii? Ardeau toate recoltele, otraveau fantanile şi trimiteau oamenii sa fie taiati de iataganele turceşti. A, şi cum de dupa fiecare batalie cu turcii caştigata de noi, tributul catre Poarta creştea?
- Atitudinea politicului era dublata de atitudinea religiei. Biserica tinea de asemenea la oameni: pentru a le asigura mantuirea, primea cu bratele deschise tot ceea ce putea cuprinde. De asemenea, le "ungea" Domnitorul, adica îi dadea puteri magice de a avea autoritate divina asupra poporului. Cum altfel îi putea trimite sa moara şi cum le putea arde munca campului?
- Simtul national era exemplar. Atat de mult tineau domnitorii la unitatea nationala încat, dupa cam 700 de ani de activitate au reuşit sa se uneasca Moldova cu Tara Romaneasca. Presupunem ca între timp au fost prea ocupati (cu trasul în teapa, construitul de biserici şi taiatul boierilor de Craciun) ca sa mai descalece dintr-o parte în alta din cand în cand. Apogeul cooperarii a fost atins cand Ştefan a trimis o garda personala lui Vlad Tepeş care sa îl apere de asasini. La scurt timp dupa aceea a fost ucis de catre asasini. Acelaşi Ştefan s-a şi certat cu Tepeş pentru nişte oraşe din Dobrogea.

Capitala tarii este astazi acolo unde au ordonat turcii unui domnitor strain s-o mute, pentru a o controla mai bine. Monument al ruşinii.

De mentionat ca varianta romantata a istoriei de la inceputul postarii, nu e o chestie noua. Romantarea idealismului national al poporului a fost o inventie paşoptista (vezi: Nicolae Balcescu şi altii) care vroiau sa animeze nişte nationalism în apatia generala a vremii. Adica au mintit cu neruşinare ca sa-i prosteasca pe naivi.

Rolul Bisericii:

Politic şi Social

Toate abuzurile împotriva indivizilor de catre feudali au fost vegheate cu grija de catre Biserica.
Toate umilintele prin care au trecut stramoşii noştri (înfometare, munca silnica, iobagie, claca, trimitere la razboi şi alte sacrificii) au fost acceptate, ba chiar încurajate de Biserica.

Desigur, se vor gasi multi sa spuna: aşa era în Europa în vremea aceea. Ba chiar noi nu am avut inchizitie
Corect, însa ortodoxoizii pretind ca Biserica lor detine Adevarul. De ce se comporta atunci la fel de barbar ca şi restul bisericilor care nu beneficiaza de Adevarul Mantuitor? Istoria BOR arata fix cum ne-am aştepta daca ar fi o afacere de iluzii ca oricare alta.

Economic

La 1863, peste un sfert din teritoriul Munteniei era detinut de cler. În Moldova, suprafata era de 22.33%. Aproape jumatate din resursele obtinute se duceau la Muntele Athos, în Grecia.
În acest punct putem fi recunoscatori ca cifra vehiculata, de 2000 de ani, e falsa. Imaginati-va cum era sa se fi scurs anual 10% din averea romanilor catre o tara straina, fara niciun motiv şi fara niciun beneficiu, timp de 2 milenii. Peste 90% din suprafatele detinute erau muncite de clacaşi - echivalentul mioritic al sclavilor sau ceva foarte apropiat - oameni fara pamant care muncesc gratis în schimbul tolerarii.

Cultural

Biserica Ortodoxa s-a adresat secole la randul în slavona unui popor latin. De asemenea B.O.R a blocat accesul romanilor la spiritul critic şi analitic al Renaşterii, facandu-le astfel un enorm prejudiciu în ceea ce priveşte evolutia lor intelectuala. Renaşterea n-a patruns în spatiul unde ortodoxia este majoritara decat sub forma unor insule de imitatie. În niciun caz în "spatiul ortodox" n-a patruns spiritul filosofic al renaşterii. Popoare care nu sunt latine prin origine (cehii, ungurii, polonezii) erau în perioada renaşterii mai latine decat noi.

Pana în prezent, Biserica a trecut prin trei etape importante în regasirea identitatii:

(1) Legionarismul

- În perioada interbelica a aparut un curent ce punea pe un piedestal o persoana inexistenta: Natiunea Romana. Poporul roman devine cel mai tare din parcare cu savanti de geniu, razboinici si mistici de talie mondiala. Taranul si satul romanesc sunt idealizate. Idealul uman promovat de aceştia era Omul Nou, "Romanul Creştin-Ortodox". Pur, fara de prihana.
- În aceasta mişcare şi-au gasit o casa multi reprezentanti ai BOR.
- Din pacate, ca în toate curentele colectiviste legionarismul antagoniza anumite clase, adica anumiti oameni erau considerati sub-oameni: evreii, papistaşii, romanii ne-ortodocşi. Toti erau considerati o amenintare sau tradatori. Astfel, o parte semnificativa a Bisericii a devenit salaşul intolerantei.

(2) Perioada comunista

- Stelele n-au fost favorabile legionarilor filo-germani, aşa ca la venirea comunismului adus pe tancuri ruseşti, ei au fost primele victime ale noului regim. Multi preoti legionari au ajuns în închisorile politice.
- Biserica s-a adaptat însa rapid, aplicand motto-ul "capul plecat sabia nu-l taie", devenind Biserica Colaborationista Romana. Şi-a pastrat filialele locale, iar printr-un proces de selectie naturala, multi preoti ramaşi în functie au devenit agenti de securitate: informatori şi spioni.
Spuneau ce auzeau în "sfanta taina a spovedaniei" şi spionau în delegatii straine.

(3) Era postdecembrista.

- Revolutia, dupa unii orchestrata (lovitura de stat) a lasat în functie mare parte din aparatul de conducere tras sfori de pe vremea lui Ceaşca. Biserica inclusiv.
- Noul regim a permis din nou manifestarea legionarismului ortodox, care s-a simtit ca acasa în structurile Bisericii. Atitudinea parvenita a colaborationiştilor + atitudinea habotnica a legionarilor = LOVE. Cele doua ramuri evolutive ale bisericii şi-au combinat trasaturile pentru a crea ceva mai parşiv şi mai fanatic decat orice a reprezentat vreodata Biserica Ortodoxa. Initial au dominat comunistoizii, însa în ultimii ani se face din ce în ce mai resimtita moştenirea legionara.
- Actiuni întreprinse de aceştia: înlocuirea urgenta a icoanelor cu Ceauşescu cu portrete cu Cristos, instituirea îndoctrinarii obligatorii în şcoli (pretins optionala - asta e doar un truc provenit din instinctele comunistoizilor), rescrierea istoriei în linii legionare (în manualele de Istoria Romanilor, rolul celorlalte culte sau curente de gandire e limitat pe cat de mult posibil la cateva date). În mare: apropierea dintre biserica şi stat. Vedeti si voi ce se intampla prin parlament, cum fac parada toti, dar absolut toti politicienii de o pretinsa iluminare crestina, la orice ocazie posibila.

În prezent exista 3 mari curente în Biserica Ortodoxa:
- Foştii colaborationişti.
- Filo-legionarii şi neolegionarii.
- Ecumeniştii.

Primele 2 tipuri, cele mai periculoase, au o agenda comuna şi îi antagonizeaza pe cei din a 3-a categorie. Cazul Corneanu e relevant: atat colaborationiştii cat şi fascistoizii au cerut ostracizarea celor ce s-au împartaşit la Greco-Catolici.
- Întotdeauna cand am criticat şi voi critica Biserica Ortodoxa ma voi referi exclusiv la acest cartel. Ecumenistii sunt niste bieti oportunisti si nimic mai mult.
- Razboiul lor e împotriva valorilor umaniste şi seculare din occident, a libertatilor personale.
- Ei sunt conştienti ca omul, lasat liber, îşi va da seama de nulitatea principiilor pe care le sustin, aşa ca îl vor face sa se teama în mod irational de tot ceea ce e strain.
- Pentru ortodocşii fanatici din "Oastea Domnului", "Pro Vita", "Alianta Familiilor din Romania" şi altele (cele care au comentat în cazul Corneanu, se ştiu ele), Satana se ascunde peste tot, în tot ceea e ataca ei. Peste tot vad conspiratii iudeo-masonice.
- Ce convenient: un inamic invizibil, un razboi nevazut şi principii de forma. Invizibilul seamana periculos de mult cu inexistentul.

Dar, sa ne intoarcem la momentul 1863 de care aminteam mai sus. Salvarea, aproape Mantuirea Neamului a venit dintr-o sursa neaşteptata: un gagiu şmecher, Cuza Voda, a înfaptuit unirea la care nu se gandise în mod serios niciun bun roman creştin ortodox de sute de ani.
Spre deosebire de Mihai Viteazul, nu s-a dus prin Ardeal sa fie decapitat, ci chiar a luat nişte masuri de modernizare a tarii (fara precedent în acel moment):
- Noul guvern prezinta Adunarii şi realizeaza proiectul legii privind secularizarea averilor manastireşti, lege prin care s-a dat o lovitura puternica feudalismului.
- [..] se decreteaza Legea Rurala, prin care se desfiinteaza iobagia. Reforma agrara din 1864, a carei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfacut în parte dorinta de pamant a taranilor, a desfiintat servitutile şi relatiile feudale, dand un impuls însemnat dezvoltarii capitalismului. Tot acum se înfiinteaza Universitatea Bucureşti, se creeaza Şcoala de arte frumoase, la Bucureşti, la conducerea careia este desemnat Theodor Aman şi se realizeaza, în premiera, o Şcoala de medicina veterinara.
- Nu exista domeniu de activitate economica, social-politica, culturala, administrativa, militara din tara, în care Cuza sa nu fi adus îmbunatatiri şi înnoiri organizatorice pe baza noilor cerinte ale epocii moderne.

Desigur, treaba asta n-a fost treaba de un singur om. De fapt reformele importante au fost puse la punct de catre guvernul lui Kogalniceanu. Asta doar aşa, pentru cultura generala şi sa nu credeti ca Cuza asta ar fi fost un superman.

Voi ce concluzie trageti din toata povestea asta?

Eu trag urmatoarea concluzie: stramoşii noştri au fost sodomizati la maxim de catre diverşi oportunişti cu crucea în frunte timp de sute de ani, şi a fost nevoie de oameni din afara sistemului ca sa îl redreseze: Cuza pentru Unire şi domni straini pentru Monarhie şi Marea Unire.

Referirile sustinatorilor BOR la lunga traditie creştin-ortodoxa a neamului sunt nule, în cel mai bun caz, dar în general sunt o insulta la adresa bunului simt.

Adevaratul monument al Mantuirii Neamului ar trebui ridicat:
- Celor care au reformat politica şi au eliberat oamenii de sub jugul feudalist-ortodoxoid (vezi mai sus).
- Bisericii Greco-Catolice. Pentru cunoscatori: Şcoala Ardeleana, Supplex Libellus, Iluminismul în Romania, Avram Iancu, victime reale ale sistemului de închisori comunistoid-ortodoxoid.

In prezent - concluzie

BOR nu-i altceva decat un clan mafiot, o adunatura de comunişti (dosare de Securitate închise), de infractori si oportunisti (din punct de vedere legal, rational şi moral).
Credincioşii care declara încredere totala în Biserica habar nu au în cine îşi pun speranta.

Despre post si fatarnicie crestina

Iubiti crestini, multi dintre dvs tocmai ati indurat o lunga perioada de post si rugaciune inainte de sarbatori. V-ati abtinut de la a manca, de la a face sex, de la bautura si alte placeri. De ce nu respectati invataturile din Biblie? Le voi reaminti cititorilor crestini niste citate din cartea lor "de capatai" care afirma ca postul e inutil, fiind doar o inventie a unor "baieti de baieti" care ii manipuleaza si a caror invatatura nu trebuie sa o urmeze:

(Coloseni 2)
16. Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare, sau lună nouă, sau la sâmbete,
17. Care sunt umbră celor viitoare iar trupul (este) al lui Hristos.
18. Nimeni să nu vă smulgă biruinţa printr-o prefăcută smerenie şi printr-o făţarnică închinare la îngeri, încercând să pătrundă în cele ce n-a văzut, şi îngâmfându-se zadarnic cu închipuirea lui trupească,
[..]
20. Dacă deci aţi murit împreună cu Hristos pentru înţelesurile cele slabe ale lumii, pentru ce atunci, ca şi cum aţi vieţui în lume, răbdaţi porunci ca acestea:
21. Nu lua, nu gusta, nu te atinge!

22. - Toate lucruri menite să piară prin întrebuinţare - potrivit unor rânduieli şi învăţături omeneşti?
23. Unele ca acestea au oarecare înfăţişare de înţelepciune, în păruta lor cucernicie, în smerenie şi în necruţarea trupului, dar n-au nici un preţ şi sunt numai pentru saţiul trupului.

(I Timotei 4)
1. Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor,
2. Prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetul lor.
3. Aceştia opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul,
4. Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire;
5. Căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.


(Matei 15)
10. Isus a chemat mulţimea la Sine, şi a zis: ,,Ascultaţi, şi înţelegeţi:
11. Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om.``
12. Atunci ucenicii Lui s'au apropiat, şi I-au zis: ,,Ştii că Fariseii au găsit pricină de poticnire în cuvintele, pe cari le-au auzit?``
13. Drept răspuns, El le-a zis: ,,Orice răsad, pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină.
14. Lăsaţi-i: sînt nişte călăuze oarbe; şi cînd un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amîndoi în groapă.

Asa ca, iubiti crestini, ganditi-va de doua ori cand tineti post. Tocmai va pavati cu bune intentii drumul spre iad, nesocotind poruncile domnului. Asta, in worldview-ul vostru. Dar, stati linistiti, iadul nu exista. Tot ceea ce obtineti este sa va umpleti de ridicol.

marți, 29 decembrie 2009

Scrisoarea lui Richard Dawkins catre fiica lui, Juliet

Dragă Juliet,

Acum că ai implinit 10 ani, vreau să-ţi scriu despre ceva ce este important pentru mine. Te-ai întrebat vreodată, cum de ştim lucrurile pe care le ştim? Cum ştim de exemplu, că stelele, care par a fi nişte vârfuri de ace pe cer, sunt in realitate nişte mingi de foc imense asemenea Soarelui şi foarte departe? Şi cum de ştim ca Pământul este o minge mai mică care se învârte in jurul uneia din acele stele, Soarele?

Răspunsul la aceste întrebări este „dovezi”. Câteodată „dovadă” inseamnă să vezi (sau să auzi, simţi, miroşi...) că ceva este adevărat. Astronauţii au călătorit destul de departe de Pământ ca să vadă cu proprii lor ochi că acesta este rotund. Uneori ochii noştri au nevoie de ajutor. „Luceafărul” arată ca o mare strălucire pe cer, dar cu un telescop poţi vedea că este o minge frumoasă – planeta pe care numim Venus. Ceva ce înveţi văzând (sau ascultând sau simţind) direct, se numeşte o observaţie.

Deseori dovada nu este numai o simplă obsevaţie, dar o observaţie se află mereu in spatele acesteia. Dacă a avut loc o crimă, de obicei nimeni (cu excepţia criminalului şi a victimei!) nu a observat-o cu adevărat. Dar detectivii pot aduna o mulţime de alte observaţii care, puse cap la cap, pot indica un suspect anume. Dacă amprentele unei persoane se potrivesc cu cele găsite pe un pumnal, atunci aceasta este o dovadă că persoana a atins pumnalul. Nu dovedeşte că persoana chiar a comis crima, dar poate ajuta când se pune laolaltă cu multe alte dovezi. Un detectiv poate câteodată să ia in considerare mai multe observaţii şi să-şi dea seama că se potrivesc şi se completează toate arătând dacă acel cineva a comis crima.

Oamenii de ştiinţă – specialiştii în descoperirea adevărului despre lume şi univers – adeseori lucreză precum detectivii. Ei au o bănuială (numită ipoteză) în legătură cu ce ar putea fi adevărat. Apoi îşi spun: dacă asta chiar ar fi adevărat, atunci ar trebui să vedem asta-şi-asta. Asta se numeşte o anticipare. De exemplu, dacă Pământul este cu adevărat rotund, atunci un călător, care tot merge in aceeaşi direcţie, trebuie să ajungă la un moment dat în locul de unde a plecat. Când un doctor spune că ai rubeolă, el nu se uită o singură dată la tine şi vede că ai rubeolă. Prima dată când se uită are o ipoteză că ai putea să ai rubeolă. Pe urmă îşi spune: dacă într-adevăr are rubeolă, trebuie să mă uit... Pe urmă îşi parcurge lista de presupuneri si teste cu ochii (ai pete?), cu mâinile lui (ai fruntea fierbinte?) şi cu urechile (răsufli într-un fel ciudat?). Numai după asta ia o decizie şi spune „Am constatat pojar la copil”. Uneori medicii trebuie să mai facă şi alte teste, ca cel de sânge sau o radiografie, care le ajută ochii, mâinile şi urechile să facă o observaţie.

Felul în care oamenii de ştinţă se folosesc de dovezi ca să afle lucuri despre Pământ este mult mai isteţ şi mai complicat decât pot descrie eu într-o scrisoare. Dar acum vreau să trec mai departe de dovadă, care este un motiv intemeiat să crezi ceva şi să te avertizez de cele trei motive greşite să crezi ceva. Ele se numesc ‚tradiţie’, ‚autoritate’, şi ‚revelaţie’.

Primul, tradiţia. Acum câteva luni, am fost la televizor ca să am o discuţie cu 50 de copii. Aceşti copii au fost invitaţi pentru că au fost crescuţi în religii diferite. Unii au fost crescuţi drept creştini, alţii ca evrei, musulmani, hinduşi sau sikhşi. Omul cu microfon s-a dus la fiecare copil şi l-a întrebat ce crede. Ceea ce au răspuns ei arată foarte clar ceea ce descriu eu ca fiind ‚tradiţie’. Credinţele lor s-au dovedit a nu avea nicio legătură cu dovezile. Ei au copiat pur şi simplu credinţele părinţiilor si bunicilor lor, care, la rândul lor, nu au fost nici ele bazate pe dovezi. Au spus lucruri precum ‚Noi, hinduşii, credem asta şi asta’. ‚Noi, musulmanii, credem asta şi asta’. ‚Noi, creştinii, credem altceva.’

Bineînţeles că nu puteau să aibă toţi dreptate, din moment ce toţi credeau lucuri diferite. Omului cu microfonul i s-a părut asta destul de normal şi nu a încercat să-i facă să discute diferenţele între ei. Dar nu despre asta vreau să vorbesc. Eu vreau doar să întreb de unde au apărut credinţele lor. Au venit din tradiţie. Tradiţie înseamnă credinţe transmise de la bunic la părinte la copil şi aşa mai departe. Sau din cărţi transmise de-a lungul secolelor. Credinţele tradiţionale încep de obicei de la aproape nimic; poate cineva pur şi simplu le inventează la început, asemenea poveştilor cu Thor si Zeus. Dar după ce au fost transmise timp de câteva secole, simplul fapt că sunt aşa de vechi, le face să fie speciale. Oamenii cred lucruri doar pentru că oamenii au crezut acelaşi lucru timp de secole. Asta este tradiţia.

Problema cu tradiţia este că indiferent de cât timp a trecut de când a fost inventată o poveste, ea este la fel de adevărată sau neadevărată ca povestea originală. Dacă inventezi o poveste, care nu este adevărată, transmiţând-o mai departe timp de secole, ea nu devine mai adevarată.
Cei mai mulţi oameni in Anglia au fost botezaţi ca membri ai Bisericii Anglicane, dar aceasta este numai una din numeroasele ramuri ale credinţei creştine. Mai sunt ramuri precum bisericile Rusă-Ortodoxă, Romano-Catolică si Metodistă. Ele toate cred lucruri diferite. Religia evreiască si cea musulmana sunt totuşi un pic diferite; şi există si diferite tipuri de evrei si musulmani. Oamenii care cred şi numai lucruri uşor diferite de ceea ce cred ceilalţi încep războaie din cauza neînţelegerilor dintre ei. Astfel ai putea crede că au motive intemeiate – dovezi – pentru a crede ceea ce cred. Dar defapt, credinţele lor diferite sunt bazate exclusiv pe tradiţii diferite.

Să vorbim despre o tradiţie in mod special. Romano-Catolicii cred ca Maria, mama lui Iisus, a fost atât de deosebită, încât nu a murit dar a fost ridicată la cer din punct de vedere fizic. Alte tradiţii creştine nu sunt de acord cu asta, spunând că Maria a murit ca oricine altcineva. Aceste alte religii nu vorbesc prea mult despre ea şi, spre deosebire de Romano-Catolici, nu o numesc ‚Regina Cerului’. Tradiţia conform căreia corpul Mariei a fost ridicat la cer nu este una foarte veche. Biblia nu spune nimic despre cum sau când a murit; defapt săraca femeie este răzleţ menţionată în Biblie. Convingerea că trupul ei a fost ridicat la Cer nu a fost inventată decât la 6 secole după vremea lui Iisus. La început a fost numai inventată, la fel cum orice poveste, precum Albă ca Zăpada a fost inventată. Dar, de-a lungul secolelor, s-a trasformat într-o tradiţie şi oamenii au început să o ia în serios doar pentru că fusese transmisă timp de sute de ani. Cu cât a devenit tradiţia mai veche, cu atât au luat-o oamenii mai în serios. Într-un final, acum foarte recent - în 1950, a fost scrisă ca fiind o credinţă Romano-Catolică, numai. Dar în 1950 povestea nu a era mai adevărată decât a fost la 600 de ani după moartea Mariei.

O să revin la tradiţie spre sfârşitul scrisorii şi o să mă uit la ea din altă perspectivă. Dar mai întâi trebuie sa mă ocup de celelalte două motive de credinţă greşite: autoritate şi revelaţie.
Autoritatea, ca motiv de a crede în ceva, înseamnă să crezi ceva pentru că cineva important îţi se spune să crezi. In Biserica Romano-Catolică, Papa este cea mai importantă persoană şi oamenii cred că el trebuie sa aibă dreptate tocmai pentru că este Papa. În una din ramurile musulmane, oamenii importanţi sunt bărbaţi cu barbă numiţi Ayatollahi. Mulţi musulmani tineri sunt gata sa comită crime, doar pentru că Ayatollahii dintr-o ţară îndepărtată le spun să facă asta.

Când spun că numai în 1950 li s-a spus în final cedincioşilor Romano-Catolici că trebuie să creadă că trupul Mariei a fost trimis spre cer, ceea ce vreau să spun este că Papa le-a spus oamenilor că trebuie să creadă asta. Papa a spus că este adevărat, aşa că a trebuit să fie adevărat. Unele din lucrurile pe care le-a spus Papa în timpul vieţii lui au fost adevărate, altele nu. Dar nu există un motiv destul de întemeiat pentru care, doar pe baza faptului că a fost Papă, ar trebui să crezi tot ce spune el, mai mult decât ai crede orice spune oricine altcineva. Actualul Papă a ordonat credincioşilor lui sa nu limiteze numărul de copii pe care îl au. Dacă oamenii i s-ar supune autorităţii lui într-un mod servil, aşa cum îşi doreşte el, atunci rezultatele ar fi foamete, boli şi războaie groaznice, cauzate de suprapopulare.

Bineînţeles, chiar şi în ştiinţă, nu am văzut noi inşine dovezile şi trebuie să credem pe altcineva pe cuvânt. Nu am văzut cu ochii mei că lumina are o viteză de 300.000 km/h. Dar pentru asta dau crezanie cărţilor care îmi spun care este viteza luminii. Este in fond motiv mai bun decât autoritatea, pentru că oamenii care au scris cartea au văzut dovezile şi oricine este liber să re-cerceteze aceste dovezi oricând doreşte. Acest lucru este foarte liniştitor. Dar nici măcar preoţii nu susţin că există vreo dovadă cu privire la corpul Mariei ridicându-se la cer.

A treia categorie de motive greşite pentru a crede orice, este ‚revelaţia’. Dacă l-ai fi întrebat pe Papă in 1950 de unde ştie el că trupul Mariei a fost ridicat la Cer, el probabil ar fi răspuns că acest lucru i-a fost revelat. S-a încuiat in camera lui şi s-a rugat pentru o călăuzire. El s-a gândit şi s-a gândit, de unul singur, şi a devenit din ce în ce mai sigur pe el. Când oamenii religioşi pur şi simplu au un sentiment înăuntrul lor că ceva trebuie să fie adevărat, atunci ei numesc acest lucru revelaţie, deşi nu există nicio dovadă că este adevărat. Nu sunt numai Papii care susţin că au revelaţii. Mulţi oameni religioşi susţin asta. Este unul din motivele principale pentru care cred lucrurile pe care le cred. Dar este acesta un motiv bun?

Să presupunem ca ţi-aş spune că a murit câinele tău. Ai fi foarte supărată şi probabil ai spune: ‚Eşti sigur? De unde ştii? Cum s-a întâmplat?’ Acum presupunând că aş răspunde: ‚De fapt nu ştiu dacă a murit Pepe. Nu am nicio dovadă. Am doar acest sentiment ciudat înăuntrul meu că a murit.’ Ai fi destul de supărată pe mine pentru că te-am speriat, pentru că ai şti că un ‚sentiment’ lăuntric singur nu este motiv destul pentru a crede că a murit câinele, din rasa de ogar, pe care îl avem. Îţi trebuie dovezi. Toţi avem din când în când sentimente înăuntrul nostru, şi câteodată se dovedesc a fi corecte şi câteodată nu. Oricum, oameni diferiţi au sentimente opuse, deci cum să decidem noi ale cui sentimente sunt adevărate? Singurul mod de a fi sigur că un câine a murit, este să-l vezi mort sau să auzi că i s-a oprit inima; sau să-ţi spună cineva care a văzut sau auzit dovezi adevărate că el a murit.

Oamenii spun uneori că trebuie să te încrezi în sentimentele ce le simţi în adâncul tău, altfel nu vei fi niciodată sigur de lucruri ca ‚Soţia mea mă iubeşte.’ Dar acesta este un argument greşit. Poate să existe o mulţime de dovezi că cineva te iubeşte. Pe parcursul întregii zile când eşti cu cineva pe care iubeşti, vezi şi auzi o mulţime de mici dovezi, şi ele toate se cumulează. Nu este vorba numai de un sentiment exclusiv interior, asemenea sentimentului pe care preotul îl numeşte ‚revelaţie’. Există lucruri în exterior menite să susţină sentimentul lăuntric: priviri in ochi, note tandre în voce, mici favoruri si amabilităţi; acestea sunt dovezile reale.

Uneori oamenii au un puternic sentiment lăuntric, cum că cineva îi iubeşte şi acest lucru nu se bazează pe nici o dovadă, şi atunci este probabil ca ei să se înşele amarnic. Există oameni cu o puternică convingere interioară că un star de cinema îi iubeşte, când de fapt acel star de cinema nu i-a întâlnit niciodată. Aceşti oameni sunt bolnavi la cap. Sentimente lăuntrice trebuie întărite de dovezi, altfel pur şi simplu nu poţi avea încredere în ele.

Sentimentele lăuntrice sunt importante şi pentru ştiinţă, dar numai pentru a-ţi da idei pe care le testezi mai târziu în căutare de dovezi. Un om de ştiinţă poate avea ‚o bănuială’ în legătură cu o idee pe care pur şi simplu o ‚simte’ corectă. În sine, acesta nu este un motiv bun pentru a crede ceva. Dar poate fi un motiv bun pentru a petrece timp cu un experiment anume sau căutând dovezi într-o anume direcţie. Oamenii de ştiinţă se folosesc tot timpul de sentimente lăuntrice pentru a avea noi idei. Dar ele nu valorează nimic atâta timp cât nu sunt susţinute prin dovezi.

Promisesem să mă întorc la tradiţie şi să o analizez din alt punct de vedere. Vreau să încerc să explic de ce e aşa importantă tradiţia pentru noi. Toate animalele sunt făcute (prin procesul evoluţiei) să supravieţuiască în locul normal, unde trăiesc cei de un fel cu ei. Leii sunt făcuţi să poată supravieţui bine în câmpiile africane. Racul este făcut să supravieţuiască în apă proaspătă, în timp ce homarul este făcut să supravieţuiască bine in apă sărată. Şi oamenii sunt animale, şi noi suntem făcuţi să supravieţuim bine într-o lume plină de... alţi oameni. Cei mai mulţi dintre noi nu vânează pentru propria lor hrană, asemenea leului sau homarului, noi o cumpărăm de la alţi oameni, care la rândul lor au cumpărat-o de la alţi oameni. Noi ‚inotăm’ printr-o ‚mare de oameni’. La fel cum peştilor le trebuie branhii ca să supravieţuiască in apă, oamenilor le trebuie creier care le permite să interacţioneze cu alţi oameni. La fel cum oceanul este plin de apă sărată, aşa şi marea de oameni este plină de lucruri dificile de învăţat. De exemplu limba.

Tu vorbeşti engleză, dar prietena ta, Ann-Kathrin, vorbeşte germană. Fiecare dintre voi vorbeşte acea limbă, care i se potriveşte cel mai bine pentru a ‚înota’ prin oceanul vostru separat de oameni. Limba este transmisă din generaţie în generaţie. Nu există altă metodă. În Anglia, Pepe este un ‚dog’. În Germania el este un ‚Hund’. Nici unul dintre aceste cuviinte nu este mai corect sau mai adevărat decăt celălalt. Ambele cuvinte sunt pur şi simplu transmise. Pentru a putea ‚înota in oceanul lor separat de oameni’ cu succes, copii trebuie să inveţe limba ţării lor şi multe alte lucruri despre oamenii lor; şi asta înseamnă că ei trebuie să absoarbă, asemenea hârtiei sugative, o cantitate imensă de informaţii tradiţionale. (Adu-ţi aminte că informaţia tradiţională înseamnă numai lucruri care sunt transmise de la bunici la părinţi la nepoţi). Creierul copilului trebuie să sugă informaţiile tradiţionale. Şi nu putem aştepta ca acel copil să deosebească informaţiile bune si folositoare, cum ar fi cuvintele unei limbi, de cele rele sau absurde, cum ar fi credinţa în vrăjitoare, diavoli şi virigine nemuritoare.

Este păcat, dar asta nu poate schimba faptul că, deorece copii trebuie să fie sugative pentru informaţii tradiţionale, este foarte probabil că ei vor începe să creadă orice le spun adulţii, indiferent dacă este adevărat sau fals, corect sau greşit. Multe dintre lucrurile pe care le spun adulţii sunt adevărate şi se bazează pe dovezi, sau cel puţin raţional. Dar dacă unele lucruri sunt false, absurde sau chiar vătămător, nu există nimic care să-i împiedice pe copii să creadă şi asta. Dar când copii cresc, ce fac? Bineînţeles că spun lucurile astea următoarei generaţii de copii. Astfel, imediat ce ajunge lumea să creadă ceva – chiar dacă este complet fals şi nu a existat niciodată motive adevărate pentru a crede acest lucru de la început – acest ceva poate dura la nesfârşit.

Poate să fie asta oare ceea ce se întâmplă cu religiile? Credinţa că există un Zeu al Zeilor, credinţa in Cer, credinţa că Maria nu a murit niciodată, credinţa că Iisus nu a avut niciodată un tată pământesc, credinţa că rugăciunile sunt ascultate, credinţa că vinul se transformă în sânge – niciuna din aceste credinţe nu este susţinută de o dovadă concludentă. Şi totuşi, milioane de oameni cred în asta. Poate pentru că le-a fost spus să le creadă atunci când au fost destul de tineri încât să creadă orice.

Milioane de alţi oameni cred lucruri foarte diferite, pentru că li s-au spus diverse lucruri când au fost mici. Copiilor musulmani li se spun alte lucruri decât li se spun copiilor creştini, şi ambele grupuri cresc ferm convinse că ceea ce cred ei este adevărat, iar ceea ce cred ceilalţi este greşit. Chiar şi în rândurile creştinilor, Romano-Catolicii cred alte lucruri decât oamenii Bisericii Angliei sau Episcopalianii, Shaker-ii sau Quaker-ii, Mormonii sau sectanţii, şi toţi sunt extrem de convinşi că ei au dreptate şi ceilalţi se înşeală. Ei cred alte lucruri din acelaşi motiv pentru care tu vorbeşti engleză şi Ann-Kathrin germană. Ambele limbi sunt, fiecare în ţara ei, limba corectă. Dar nu poate fi adevărat, că religiile diferite au dreptate in ţările lor, deoarece religiile diferite susţin că lucurile opuse sunt adevărate. Maria nu poate fi în viaţă în Republica Catolică, dar moartă în Irlanda de Nord Protestantă.

Ce facem cu toate lucrurile astea? Nu este simplu pentru tine să faci ceva, pentru că ai numai 10 ani. Dar ai putea să încerci asta: data viitoare când îţi spune cineva ceva ce ţi se pare important, gândeşte pentru tine: ‚Este acest lucru ceva pe care oamenii îl ştiu din cauza dovezilor? Sau este ceva ce oamenii cred numai din cauza tradiţiei, autorităţii sau revelaţiei?’ Şi, data viitoare când îţi mai spune cineva că ceva este adevărat, de ce nu ai putea să le spui: ‚Ce fel de dovezi există pentru a demonstra asta?’ Şi dacă nu îţi pot da un răspuns bun, atunci sper să te gândeşti cu atenţie înainte să crezi un cuvânt din ceea ce spun.


Cu dragoste, tatăl tău.

De ce sex inainte de casatorie

Stiu, iubiti credinciosi ca atat sfintia sa Saul din Tars, zis si Pavel, dar si frustratii parinti ai bisericii care i-au calcat cu cinste pe urme, au facut tot posibilul sa murdareasca actul sexual.
Gasim termeni naucitori: curvie, preacurvie, necuratie. Energii nebanuite au fost canalizate pentru a interzice normalul, a infiera firescul, a condamna si norma iubirea. Sfintiile lor ne spun cand putem, cum putem, cu cine putem si mai ales cat putem sa o facem. S-au bagat in viata si intimitatea noastra cu o ravna demna de o cauza mai buna.

Acestea fiind spuse, am gasit la un apologet crestin o lista de 19 motive pentru care tinerii ar trebui sa stea fara de prihana pana cand se savarseste taina casatoriei.
Sar peste faptul că autorul, în cel mai sigur mod, habar nu are ce miros are pasarica şi cum arata, dar este fara indoiala specialist în virginitate. Mai in gluma, mai in serios trec direct la sfaturile mele, care vor urma exact linia sfaturilor lui.

1.Zic cre(s)tinii ca Dumnezeu a spus-o. Cresteti si va inmultiti. Prin asta sigur s-a referit la sex, nu la eugenie. Si toata lumea ştie că sexul după casatorie diminuează şansele de procreere, pentru că oamenii casatoriti au diferite perversităţi nebiblice în cap, cum ar fi sexul anal, sexul oral, manual şi alte tipuri de sex, mult si aprig condamnate de prea minunata religie.

2. Daca o faci inainte de casatorie şi ramai gravida, cresc şansele sa il agati pe fraier şi sa il convingi sa se insoare cu tine. Ştie oricine ca un barbat cu capul pe umeri fuge ca dracu de tamaie de o virgina. In primul rand ca nu sta şi in al 2 lea rand, cand auzi o femeie la 25 de ani ca e virgina, clar se pastreaza pentru ala cu care vrea sa se marite. De aceea, la primul semn de chemare sexuala din partea unei virgine, un barbat deştept fuge cat poate de repede şi nu se uita in urma, pentru ca se poate impiedica şi, doamne fereşte, il poate prinde.

3. O femeie cu destula practica inainte, este o femeie experimentata. Sperma se spala iar in vagin moare dupa 3 zile. Deci nu trebuie decat sa aştepti 3 zile, ca sa nu te calci pe bataturi cu predecesorul tau. Şi din asta caştigatorul eşti tu. Nu trebuie sa te mai zbati sa o convingi sa o ia in gura, sexul pe la spate nu i se va mai parea umilitor iar sexul anal va fi o experienta interesanta.

4. Zice nea caisa asta ca Intimitatea sexuala acopera dificultati serioase intr-o relatie. Adica, dupa ce i-am cerut mana de la parinti, trecand peste furcile caudine ale lui tac’su, care acum ştie in mod oficial ca cineva işi baga aia in munca lui, sa nu fac sex? Prieteni am destui. Sotie (adica femeia cu care imi petrec cel mai mult din viata) e una singura. Nu ar fi frumos sa ştiu dinainte de a lua decizia asta al naibii de importanta, ca sunt compatibil sexual cu ea? Sau daca nu suntem compatibili, ne salveaza postul şi rugaciunea?

5. Sexul de calitate aduce dragoste. Clar. Desigur, asta daca eşti bun in pat. Iar aici iaraşi intervine experienta. Cum a sa ştie biata fata daca sunt bun sau nu, daca o am mare sau mica, daca inainte nu a mai fost vizitata de altii, ca termen de comparatie? Cum sa stiu eu daca e ce-mi trebuie daca e prima pasarica din efemera mea existenta pe pamant

6. Sentimente de vinovatie nu exista decat in mintea bisericoşilor stupizi. Dimpotriva, oamenii ar trebui sa invete sa se bucure de corpul lor, de tot ceea ce pot oferi. Singura biserica stramoseasca condamna asta şi incumba sentimente de vinovatie religioşilor cu palarie şi basma. Şi aşa se ajunge la binecunoscuta pozitie sexuala “Batuta cu strigaturi”, in care el o bate şi ea striga, in 99% din cazuri. Celelalte cazuri sunt exceptii de la natura şi nu se iau in considerare.

7. Daca nu o sa o faci, o sa regreti intotdeauna. E normal sa vrei sa ştii şi cum e cu altul. Daca o faci inainte de a te casatori, nu raneşti pe nimeni, decat eventual pe prietenul/prietena cu care te trageai de codite, dar nu strici o casnicie dup a ce constati ca nu merge, pe baza explicatiei "Am vrut sa vad daca futi bine".

8. Graviditatea e alt motiv pro-sex. Pentru ca astfel femeile afla ca jucarica aia dintre picioare are şi utilitate publica. Astfel, o vor trata cu mai mult respect, vor invata ca prezervativul se foloseşte nu doar pentru ca are aroma de capşuni şi straluceşte in intuneric. Plus ca din plozii nascuti in afara casniciei ies masculii cei mai feroce.

9. Cica sa nu faci sex ca faci cancer. Da, clar. Şi daca faci laba, iti iese par in palma. Mai ales ca e pacat de moarte. Sex se face doar ca sa inmultim turma oilor lui doamne-doamne

10. Bolile cu transmisie sexuala. Pai aici vorbim de prostitutie sau de sex liber consimtit intre 2 oameni? In principiu, daca o faci, o faci cu cineva pe care il cunoşti cat de cat, iar pentru restul aventurilor de-o noapte ne reamintim pasul 8, in care explicam de ce sunt bune prezervativele.

11. Sexul te ajuta sa iti pierzi virginitatea. Da, prin introducerea in vagin a unui obiect tare, scapi de pielita aia care iti creeaza numai probleme de la naştere. Nu mai trebuie sa ai grija cand te speli sa nu o rupi, nu mai eşti preocupata, cand te joci de-a mama şi de-a tata cu prietenul, sa nu o scapi inauntru. Daca o scapi, aia e, tot inainte.

12. Iti creşte reputatia. Daca eşti pustan, vei fi catalogat drept un macho. Toti ceilalti baieti te vor invidia cu spume şi te vor privi ca pe regele lor neincoronat. Parerea ta va caştiga in greutate, vei fi expert in orice, berile consumate gratis la pub se vor inmulti. Pentru ca tu eşti cel CE ŞTIE.
Daca eşti femeie, aia e. Ghinion. Unii te vor numi curva. Dar adevaratii barbati te vor respecta. Si oricum, esti o tipa independenta iar gura lumii nu te intereseaza. Si apoi, ai facut de toate, se cheama ca STII si nu te apuca curiozitatea sa experimentezi cand ai deja niste ani, poate un copil si poti pierde totul.

13. Ai mai multa incredere intr-un partener experimentat. Daca te-ai insura cu o pipita de 19 ani, este ca ti-ar fi frica sa o laşi singura pana la paine? Cunosc x cazuri de sex vara, pe casa liftului. Fustita scurta, chiloti tanga şi un penis lung asigura succesul garantat al ecuatiei. Şi dupa ce vine acasa, e ca noua, pentru ca finalitatea intotdeauna e in gura, sa nu lase urme.

14. Imbogateşte activitatea din luna de miere? Asa zici matale. Cum ar fi sa te duci in Antalia, cu pretul salariului pe juma de an şi in loc sa ti-o tragi pe masa, sub masa, pe pereti, sub pereti, pe veceu, chiuveta, cada, palmieri şi corcoduşi, tu sa stai şi sa suspini fals indurerat langa ea, pentru ca inca o mai doare rana de la himen, in gura nu o ia pentru ca ii este ruşine iar gaura fundului este tabu?

15. Intimitatea inainte de casatorie creeaza obiceiuri placute dupa casatorie. Ştii ca vii acasa la cineva care adora sa te aiba, nu la una care a descoperit ca penisul e inamicul care o face sa sufere, iar obiectivul ei in viata e sa iti toarne un plod şi dupa aia sa se ingraşe.

16. Femeile care fac sex sunt mai sanatoase. Au ciclu regulat, au dureri mai mici la ciclu şi da, se şi freaca pe ciclu, pentru ca sunt pofticioase. Barbatii care fac sex nu mai au coşuri şi par in palma.

17. Ştii ca te vei casatori cu cel/cea cu care ai cea mai mare compatibilitate sexuala. Degeaba o iubeşti, daca ea e galeata intre picioare, iar tu eşti o salcie sfioasa. Degeaba te iubeşte daca pentru ea orgasmul inseamna o bucata de cauciuc şi un film erotic cu barbati dotati.

18. Sexul te apropie de Dumnezeu. Adica, sa fim serioşi, toti adorati ca femeia voastra sa tipe DUMNEZEULE!!!! in momentul final, nu? Adica na, cel putin mie imi place şi nici macar nu cred in Jesus.

19. Fa-o frate! De ce ar trebui sa dau eu seama in fata oricarui coşuros de pe net de ce şi cu cine o fac? O fac pentru ca e placut, nu ca ai sti matale ce e aia. Iar daca NATURA nu voia sa o fac de placere, nu inventa ORGASMUL.

Cum putem discuta

Postare inspirata de TLP

Reguli de baza pentru o discutie civilizata:

- Să fii bine informat în privinţa faptelor, din surse credibile, preferabil jurnale ştiinţifice cu peer review.
- Să accepţi că există o diferenţă între faptele şi interpretările prezentate în acele surse (altfel e apel la autoritate).
- Să accepţi că pot exista seturi de date contradictorii în alte surse, caz în care disputa e departe de a putea fi soluţionată.
- Să eviţi falaciile logice.
- Atunci când ţi se aduc critici raţionamentelor, adresează-le. Respectă înlănţuirea replicilor şi continuă argumentaţia din punctul unde a ajuns; e lipsă de respect să repeţi ceea ce deja a fost adresat şi potenţial invalidat.

Ce ne facem cu apologetii de mucava, care gasesc nu numai complicat dar chiar imposibil sa respecte aceste minime cerinte enuntate mai sus. Daca va intalniti cu un asemenea specimen, fiti pregatiti la multe surprize. In general, ideile lor se repeta si vor sustine de fiecare data una sau multe dintre urmatoarele concepte:

- Există o singură sursă de informaţii corectă Biblia, însă se acceptă şi alte surse dacă acestea confirmă ceea ce spune Biblia.
- Argumentează că Biblia are dreptate 100% fiindcă ştii tu câteva cazuri în care are dreptate. Asta în ciuda faptului că chiar dacă ar avea 90% dreptate asta tot n-ar spune nimic despre restul 10%. Ce te faci când are dreptate doar în privinţa unor banalităţi, dar şi aberează în privinţa altor banalităţi, chestii pe care un zeu omniscient ar fi trebuit să le ştie? Vezi mai jos.
- Dacă ţi se aduc critici raţionamentelor, ignoră-le. Pariul lui Pascal a fost demontat? Afirmă că n-a fost demontat şi reiterează-l. Diverse relatări din Biblie au fost contrazise de seturi de date ştiinţifice? Repetă că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu. Acuză-l pe partenerul la discuţie că el nu poate infirma ceea ce spune Biblia. Probabil ăsta e un obicei deprins la sinoadele bisericeşti în care participanţii urlau unul la altul să vadă care strigă mai tare, cu puţină consideraţie pentru consistenţă logică. Adevăr a grăit Benjamin Franklin când a spus: "Modul de a vedea prin credinţă este de a închide ochiul raţiunii."
- Falacii? Ce-s alea? Apologetul sfidează cea mai elementară logică conform legii: "Cantitatea de ilogică şi minciuni emanate de un apologet creştin tinde să crească proporţional cu devotamentul său faţă de dogmă."

Este uimitor cum într-o discuţie pro/contra religie între 2 indivizi dedicaţi, o parte aduce > 90% argumente raţionale, iar cealaltă parte aduce > 90% ilogică religioasă şi un worldview paralel cu realitatea. Te-ai aştepta ca să existe, totuşi, un echilibru.

Din păcate apologeţii, în marea lor majoritate, tind să ignore cele mai elementare reguli de argumentare şi aduc doar nişte banale falacii, cum ar fi minciuni (distorsionări ale faptelor), logică circulară (Biblia e adevărată pentru că scrie în Biblie), concluzii irelevante, explain-away-uri, raţionalizări şi aşa mai departe.

Einstein si crestinismul

Ghidul crestinului militant, are la pagina "argumente finale" si apelul la autoritate. Daca el nu reuseste sa te convinga prin insailarile lipsite de logica dar cu pretentie de argumente, atunci apeleaza la ajutorul citatelor din spusele unor oameni mai mult ori mai putin cunoscuti.
Trecand peste faptul ca a apela la autoritatea cuiva nu demonstrezi nimic ba chiar te umpli de ridicol, mai intotdeauna bunul crestin, are o formulare de tipul "daca pana si Einstein credea in Dumnezeu, atunci...". Am vazut argumentatia asta chiar si aici pe blog. Nu numai că e irelevantă opinia lui în domeniu, dar îl şi citaţi distorsionat, ba chiar mincinos.

Asa ca, haideti sa lamurim impreuna cat de credincios era Albert Einstein. In primul citat de mai jos, omul e chiar suparat ca unii si altii ii pun vorbe in gura legandu-se de cateva metafore pe care el le-a rostit, dar in care se referea la cu totul altceva decat la un oarecare dumnezeu.

"It was, of course, a lie what you read about my religious convictions, a lie which is being systematically repeated. I do not believe in a personal God and I have never denied this but have expressed it clearly. If something is in me which can be called religious then it is the unbounded admiration for the structure of the world so far as our science can reveal it."

"The word god is for me nothing more than the expression and product of human weaknesses, the Bible a collection of honourable, but still primitive legends which are nevertheless pretty childish. No interpretation no matter how subtle can (for me) change this."

"A man's ethical behavior should be based effectually on sympathy, education, and social ties; no religious basis is necessary. Man would indeed be in a poor way if he had to be restrained by fear of punishment and hope of reward after death."


Lamuritorare citate?

"Este dificil sa te exprimi asupra temei "religie" pentru că prin aceasta se înţeleg lucruri care au prea puţin în comun.
Prin "religie" se poate înţelege un tip de credinţă asupra apariţiei şi scopului universului. O fiinţă (sau mai multe), gândită [ca fiind] asemănătoare omului, a făcut universul şi-l conduce după voinţa sa. Acesta este --pe scurt-- conţinutul animist al celor mai multe religii organizate tradiţionale, inclusiv iudeo-creştinismul.
Prin "religie" se mai înşeleg şi convingeri care au de-a face cu valoarea tuturor activităţilor şi acţiunilor umane. Acesta este conţinutul moral al religiei. Faptul că socotim aceasta ca făcând parte din religie derivă din accea că conţinutul moral se bazează pe convingeri de bază şlefuite prin tradiţie, ca şi pe o credinţă "cunoscută" prin sentimente interioare. Eu consider că curentul animist al religiei, motivat psihologic, NU se împacă cu modul de gândire bazat pe cauzalitate care, în ultimele sute de ani, a făcut din ştiinţă bunul comun al omenirii. Îmi pare de cea mai mare importanţă ca acest conţinut moral să fie făcut total independent de conţinutul animist al religiei. Acest conţinut moral a fost întotdeauna partea "lumească" a religiei.
Cine s-a eliberat de partea animistă [a religiei], va considera efortul de îmbunătăţire a relaţiilor umane /societăţii/ ca pe o ocazie pur umană/omenească, dar şi cel mai importantă dintre sforţările omului. Efortul spre cunoaşterea ştiinţifică ne oferă mijlocul spre îmbunătăţire [ca oameni], gândire clară şi înţelegerea lumii."

[..]

http://www.alberteinstein.info/High/28-1079.jpg -- fotocopie a unui document olograf păstrat în arhivele Universităţii din Ierusalim.

Internet Explorer 9

Intr-un comentariu la conferinta PDC 2009, Dean Hachamovitch (IE General Manager) a spus:

"Ne vom concentra eforturile in trei directii specifice: performanta, standarde de interoperabilitate, accelerare hardware"

Comentatorii avizati apreciaza ca Microsoft va oferi o versiune beta in martie, si tintesc versiunea finala undeva in octombrie 2010, cand personal speculez ca se va lansa si primul service pack al Windows 7.

Timeline crestin-ortodox

Mai in gluma, mai in serios.. via TLP

~5500-4000 îHr - Crearea Lumii în 7 zile.
4000-0 îHr - Vechiul Testament, literalmente
~20 îHr - În Israel se naşte Maica Domnului, o Creştin-Ortodoxă
0 - În Israel se naşte din virgina menţionată mai sus Domnul Nostru, Iisus Hristos, Creştin-Ortodox
0-100 dHr - În spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic păşeşte Sf. Andrei (Cel Dintâi Chemat) şi se naşte Poporul Român, Creştin-Ortodox
[..]
1000-1800 - Domnitorii Creştini luptă cu hoardele de Păgâni apărând Credinţa Strămoşească, Pământul Strămoşesc şi Identitatea Naţională a Poporului Român. Ridică Biserici şi sunt numiţi Sfinţi ai Domnului Nostru.
1596 - Ungurii care au furat Ardealul au inventat Biserica Greco-Catolică pentru a amăgi Poporul Român, a-l îndepărta de la Credinţa Strămoşească şi a-i fura Identitatea.
1848 - Francmasonii şi Iudeo-Masonii Sionişti Ateişti şi Satanişti pun la cale un plan de asuprire a Poporului Român, inventându-l pe Karl Marx şi Manifestul Comunismului.
1859 - Aceiaşi Masoni-Ateişti-Satanişti îl inventează pe Charles Darwin şi teoria coborârii Omului din Maimuţă.
1859 - Alexandru Ioan Cuza înfăptuieşte ceea ce Biserica promova de aproape 1 mileniu - Unirea între Români. Gurile rele spun că a făcut ceva numit secularizarea averilor mănăstireşti, însă sunt doar zvonuri ale Masonilor-Ateişti-Satanişti.
1869 - Se naşte Nicolae Paulescu, cel care va demonstra că "Doctrina lui Darwin nu este altceva decât o ţesatură de erori de logică"
1902 - Se naşte Petre Ţuţea, cel care va demonstra la Soborna că Laureaţii Nobel atei sunt dihori şi că Shakespeare e un glumeţ trist, comparativ cu Sfânta Evanghelie.
1918 - Românii din Ardeal şi Banat îşi regăsesc Identitatea şi Credinţa Strămoşească, eliberându-se de sub braţul asupritor al Ungurilor.
1944-1989 - Iudeo-Masonii Sionişti Ateişti şi Satanişti folosesc Doctrina lui Darwin şi Manifestul Comunismului pentru a-i martiriza pe propovăduitorii Adevărului Ortodox.
1989-Prezent - Epoca de Aur a Credinţei Strămoşeşti: invenţiile Masoneriei Ateist-Sataniste - Darwinismul, Ateismul, Greco-Catolicismul, etc, sunt exorcizate din Neamul Românesc, se ridică Biserici, Preacuvioasa Elena Udrea promovează Turismul Ecumenic, Sfântul Băsescu recunoaşte importanţa Bisericii drept gluonul cuarcilor Româneşti, Arhanghelul Gigi Becali ctitoreşte multe biserici.
Viitor - Ungerea cu Mir a Preşedintelui, interzicerea avorturilor, obligativitatea Adevărului Ortodox în şcoli, ridicarea Catedralei Poporului, instituirea Ortodoxiei drept Biserică Unică, propovăduirea Minunilor Geocentrice în orele de Geografie, propovăduirea Creaţionismului Ştiinţific în orele de Biologie.

Despre lipsa inchizitiei in Romania

De aproape fiecare data cand discut cu un crestin-ortodox, patruns de delir mistic si se ajunge la capitolul crime in numele divinitatii, imi va servi aproape invariabil argumentul: "In tara noastra nu a existat inchizitie, inceteaza cu fabulatiile referitoare la crime"

Asa ca, de dragul adevarului istoric, trebuie sa recunoastem: In spatiul geografic in care traim noi nu a existat inchizitie dupa modelul apusean.

Intrebarea legitima care urmeaza, este fireasca: De ce?

Am auzit diverse explicatii provenind de la aceiasi crestini: "Romanul e un om tolerant"; "Ortodoxia reprezinta cuvantul plin de iubire al lui Dumnezeu"

Iubiti crestini ortodocsi, explicatiile astea sunt puerile. Bune pentru fanii lui Cleopa, ai Sfintilor Parinti si pentru babe habotnice.
In Moldova si Tara Romaneasca, (exclud Transilvania, reprezinta un caz aparte din varii motive) nu a existat Renastere. Un complex de factori printre care se numara domnitorii, biserica si turcii au favorizat mentinerea acestui popor intr-un statut de cvasi-sclavie. Nu au existat institutii de invatamant superior pana tarziu. Nu avea cum sa apara o masa critica de invatati care sa dea societatii nume de talia lui Copernic ori Galilei. Oameni care sa puna la indoiala dogma, sa combata obscurantismul, superstitiile si necunoasterea.
Timp de multe secole societatea patriarhala romaneasca a stagnat. Multumita bisericii, multumita domnitorilor care la fiecare "renegociere" a tributului cu Inalta Poarta le ordonau bietilor tarani sa isi parjoleasca ogoarele, sa otraveasca fantanile si sa darame bordeiele in care locuiau.
Dupa ce se intelegeau cu sultanii, situatia isi relua ciclul nefast pentru omul de rand: curata fantana, semana ogorul (din care cea mai mare parte a recoltei o dadea boierului si / sau sfintei biserici) si isi recladea bordeiul.
Peste un an doi, istoria avea toate sansele sa se repete.
Asa ca de unde minti luminate, domnilor? Cand si cine sa isi puna pe aceste meleaguri intrebari cu privire la misterele lumii? Cine sa vada ca dincolo de povestile din Biblie se ascunde un univers mult mai frumos si mai complex decat orice creatie a unui zeu? Ce nevoie ar fi avut biserica de un organism de pedepsire a "ereticilor" daca acestia nu existau?

Acesta este motivul pentru care nu a aparut inchizitia, si nu un ipotetic "duh al blandetii si tolerantei".
Dar nu va amagiti, iubiti credinciosi. Pe ici pe colo, in cazuri extreme s-a folosit "afurisenia", dar si lucruri mai serioase, amenintari precum cea a lui Miron Cristea: "voi lovi cu toiagul de patriarh pe primul soldat regatean care va pune piciorul in Ardeal,sau Erdely"
Sa nu ii uitam pe preotii ortodocsi care i-au tradat pe Horea, Closca si Crisan, pe aceia care au spus "o vorba duhovniceasca" pe la anumite organe de ancheta ale statului comunist. Asta ca sa amintim doar cateva lucruri, desigur.
Despre colaborarea intre biserica ortodoxa si autoritatile comuniste ale statului voi face un serial separat, caci sunt multe, foarte multe de spus.

luni, 28 decembrie 2009

Cum a fixat Irineu canonul biblic din cele 4 evanghelii?

Simplu: După câte picioare au mârţoagele…

PRIMA COLECŢIE A CĂRŢILOR NOULUI TESTAMENT

Prima colectie a cartilor Noului Testament intocmita vreodata, a fost cea a lui Marcion, numit “ereticul”, prin anul 145 A.D. (Westcott, ‘Despre Noul Testament’). Era compus dintr-o Evanghelie si zece dintre Epistolele lui Pavel (Tertullian, Avd. Marc., v.) si nu erau pe atunci considerate ca fiind ‘cuvantul Domnului’. ‘Credinta ca aceste carti sunt scrise de Dumnezeu sau ca sunt de inspiratie divina inca nu aparuse… (Marcion) nu considera Epistolele lui Paul ca fiind inspirate sau al caror autor este divinitatea’ (Davidson Samuel, 1848, ‘O Introducere in Canonul Noului Testament’).

Trebuie tinut cont de faptul ca acest lucru se intampla la 75 de ani dupa moartea lui Pavel. Epistolele pe care Marcion le acceptase erau Galatenii, prima si a doua Corinteni, Romani, prima si a doua Tesaloniceni, Efeseni, Coloseni, Filipeni, a lui Filimon (Davidson Samuel, 1848, ‘O introducere in Canonul Noului Testament’). El a omis prima si a doua catre Timotei, catre Tit si catre Evrei, pe care noi le consideram acum veritabile si le-am introdus in Biblie. Evanghelia sa a fost subiect de multa controversa, fractiunea ortodoxa sustinand ca “era Luca mutilata”; ceilalti negau aceasta, afirmand ca era manuscrisul de pe care Evanghelia lui Luca a fost mai apoi compusa. Faptele sunt acestea: Evanghelia lui Marcion nu are nume (Tertulian, Adv. Her.). Intr-adevar, asa cum Sfantul Crizostom observa, nici unul dintre Apostoli nu si-a pus semnatura pe Evangheliile acum purtand numele lor. Aceasta a fost ideea bisericii, mult dupa aceea, si ca gaj pentru faptul ca acestea sunt veritabilele lor opere, avem simplu… doar cuvantul bisericii.

Daca Evanghelia lui Marcion era de fapt Evanghelia lui Luca apare o intrebare, si anume, cum se face ca un “eretic” era in posesia unei Evanghelii veritabile, inainte ca biserica insesi sa fie? Sa fie de fapt, ca Evanghelia dupa Luca pe care noi o avem astazi este o reluare facuta de Biserica Catolica a Evangheliei lui Marcion la care se adauga cele trei capitole care lipsesc din aceasta? Asta ar explica toate erorile si greselile in aceste trei capitole. Evanghelia lui Marcion corespunde cuvant cu cuvant cu aproape trei patrimi din actuala Evanghelie a lui Luca si a fost mai scurta decat aceasta. Luand in calcul mecanismul cunoscut de specialistii in exegeza biblica, prin care adnotarile pe marginea textului unui manuscris isi gasesc in timp in procesul de copiere loc in corpul textului original, acesta crescand lungimea lucrarii propiu-zise, si aplicand prinicpiul pe baza caruia din doua manuscrise ale aceleasi carti, unul mai scurt decat altul, cel mai scurt este in general cel mai vechi, putem concluziona ca Marcion a scris primul. Acuzatia ca Marcion a mutilat intentionat ‘Epistolele lui Pavel’ si ‘Evanghelia lui Luca’ pentru a se potrivi convingerilor sale doctrinale, pornesc de la Irineu si au fost repetate cu mare violenta de catre Tertulian si Epifanius, fiind preluate de diferiti teologi de atunci, pana cand mai de curand, ortodoxia insasi a inceput sa admita ca nu este adevarat (Davidson Samuel, 1848, ‘O Introducere in Canonul Noului Testament’). Marcion ‘ereticul’, a inclus in lista sa canonica tot ce considera ca sunt veritabile lucrari crestine (Westcott, ‘O introducere in Canonul Noului Testament’, pag. 311), si sunt probe care arata ca a fost un mult mai riguros invatat decat acuzatorii sai, asa cum vom vedea mai incolo. Aceasta este ironia istoriei redactioniste, prin care cei care ajung la putere rescriu istoria dupa bunul lor plac. Epistolele pe care noi le numim ‘catre Efeseni’, Marcion le numea ‘catre Laodiceni’ si se falea pentru readucerea numelui lor original (Tertulian. Adv.). El a exclus din Evanghelia sa parabola fiului risipitor (Westcott, ‘O introducere in Canonul Noului Testament’) si din Epistola catre Romani capitolele 9 – 11, ca si ultimele doua capitole (Origen), fie pentru ca ele nu existau in manuscrisele care circulau pe timpul sau, fie ca ajunsese la concluzia ca erau interpolari. In oricare dintre cazuri ele trebuiau sa fie respinse. Asta inseamna ca nu Pavel le-a scris, pentru ca Marcion fiind pro-Pavel, le-ar fi inclus spre avantajul sau si impotriva “evreilor” daca acestia existau. Aceasta inseamna ca pasajul favorit spre a fi memorat de catre cei mai multi dintre crestini, si anume Romani 9:10 – 11, nu exista in cele mai vechi dintre manuscrisele ‘catre Romani’ si nu au fost niciodata scrise de catre Pavel. Deci aceste pasaje (‘Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn…) pur si simplu nu existau in ‘catre Romani’ originale in anii 150 A.D.

EXAMINAREA ACUZATIILOR IMPOTRIVA LUI MARCION

Tertulian a fost inceputul; el a fost practic cel care a distrus reputatia scrierilor lui Marcion; il acuza pe acesta si il condamna in continuu ca ‘a scos’ cea mai mare parte din presupus-existentul Nou Testament. Tertulian (220 A.D.) spunea ca Marcion a eliminat din ‘Evanghelia dupa Luca’ zicerile lui Isus cum ca acesta nu a venit sa distruga legea si profetii, ci sa le implineasca (Adv. Marcion). Problema este ca trebuie sa ne intrebam in legatura cu competenta lui Tertulian in masura in care toti stim ca acest pasaj se afla in Evanghelia dupa Matei si nu in Evanghelia dupa Luca (Mat. 5:17). Si totusi, Tertulian repeta aceasta acuzatie in trei ocazii diferite (Adv. Marcion). Te intrebi astfel ce competenta aveau ‘Sfintii Parinti’ vazand ca de fapt acestia nici macar nu au citit Evangheliile… . Tertulian continua, spunand ca Marcion a exclus ‘Eu nu sunt trimis decat la oile pierdute ale casei lui Israel’ si ‘Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci la catei’ (Idem). Acestea deasemenea nu sunt in Luca ci Matei (Mat.15:24 – 26). Si chiar daca trecem peste eroarea inadmisibila a lui Tertulian, tot nu sta in picioare acuzatia sa, pentru ca nici un alt scriitor inainte de timpul lui Marcion nu face nici o mentiune despre Evanghelia dupa Luca, si nici un scriitor dupa el pana la Irineu, adica inca un rastimp de aproape 50 de ani. Inca o data, presupunerea ca cineva dupa Marcion a luat Evanghelia ‘fara nume’ a lui Marcion si a falsificat-o adaugandu-i numele de Luca, posibilitate pe care unii dintre specialisti in Noul Testament o accepta, ramane viabila. Lupta politica care se ducea era intre o tabara anti-evreiasca (tabara lui Pavel) si restul; doctrina pevelista anti-semita, care a invins la mai putin de 50 de ani dupa Noul Testament al lui Marcion, a facut din Biserica Catolica si descendentii sai de-o schizma sau alta, institutii cu puternic caracter anti-semit. Si astfel, ceea ce era ortodoxie in primul secol este azi ne-ortodoxie, iar ceea ce azi este ne-ortodoxie e foarte probabil ca de multe ori sa fie exact credinta si zicerile lui Isus. Acelasi lucru s-a intamplat cu Vechiul Testament care se afla azi in Biblia crestina si care contine multe erori si reinterpretari interesate ale textului evreiesc mazoretic (n.t. – mazoretic, forma preferata lui masoretic, doar din motive fonetice subiective) original din Palestina, adica Tanak-ul. In el apar greseli de traducere, interpretari gresite facute cu intentie de catre evreii helenizati de convingere pitagorista din al doilea secol inainte de Cristos.

IRINEU (180 – 200 A.D.)

Irineu(s) este fara indoiala intemeietorul Canonului Noului Testament. Din nou, se impune remarca ca pana la el nu gasim nici o mentiune a uneia sau alteia dintre Evagheliile cunoscute care sa fie amintita ca purtand numele vreunuia dintre Apostoli in vreo scriere facuta de cei care citeaza sau fac referiri la pasaje incluse mai apoi in acestea. Canonul sau este compus din cele patru Evanghelii, Faptele, treisprezece Epistole ale lui Pavel (respingea ‘catre Evrei’), Prima catre Ioan si Apocalipsa (Davidson, ‘Canonul Bibliei’). Intr-o anexa, el a pus ca lucrari cu mai putina autoritate ‘A doua catre Ioan’, ‘Prima catre Petru’ si ‘Pastorul din Hermas’, aceasta din urma nemaigasindu-se azi in Noul Testament canonic (Davidson, ‘Canonul Bibliei). El ignora ‘Epistola catre Evrei’, a lui Iuda, a lui Iacov, ‘A doua a lui Petru’ si ‘A treia a lui Ioan’ (Davidson, “Canonul Bibliei”), toate aflate azi in Biblia canonica. Trebuie avut in vedere ca este pentru prima oara cand avem de a face cu ceva care seamana cu o recunoastere a Canonului nostru actual, si Irineu respinge mai multe carti care acum sunt numite ‘divine’.

Intrucat el este primul care face mentiune la cele ‘patru Evanghelii’, teologii fundamentalisti afirma ca ele trebuie sa fi fost folosite pe larg inainte si apoi recunoscute ca surse de autoritate; pentru ca, spun ei, nu ar fi fost posibil asa cum afirma moderatii, ca inainte au fost folosite alte Evanghelii, pentru ca mai apoi sa se renunte la ele pentru a fi substituite cu altele.

Ha! Raspunsul la asta este ca nu numai a fost posibil, dar este chiar ceea ce s-a intamplat, si exact asa cum istoria ne-o certifica. Cu mult timp inainte ca noi ’sa primim’ cele patru Evanghelii, sute de Evanghelii diferite erau in larga circulatie prin Imperiu. Intensa rivalitate intre diferitele secte in primele doua secole crestine, si in special intre Pavelisti, Petristi si Ioanisti i-a invatat ca nici unul dintre ei nu putea sa il stapaneasca pe celalalt, si nici unul nu poate sa tina in mod exclusivist de cartile sale ’sacre’ si sa insiste doar pe adoptarea lor generala. Rezultatul a fost un compromis, exact ca intr-o conventie prezidentiala azi, unde prietenii candidatilor impusi constatatand ca nici unul dintre favoriti nu poate sa fie nominalizat, se unesc pe platforma unuia total nou, unul de care cu greu s-a auzit mai inainte. Biserica Catolica tocmai se forma (prin aproximativ 170 A.D.) prin unirea micilor secte si biserici intr-un mare organism, si necesitatea unei oarecare surse de autoritate scrise, a unei ‘Biblii’ recunoscute de catre toti, era evidenta; si aceasta necesitate, a dus la aparitia Canonului (Davidson, ‘Canonul Bibliei). Vechile carti au fost abandonate si suprimate, altele noi luandu-le locul. In termeni moderni, am zice ca a fost necesitatea politica aceea care a fost fermentul aparitiei Canonului. Mai inainte, nici macar 2 secte crestine din multele care existau nu foloseau acelasi set complet de carti, ci doar o parte mai mare sau mai mica din acesta, iar multe dintre ele foloseau numai una. Si aceasta a fost valabil o lunga perioada chiar dupa ce cele patru Evanghgelii ale noastre intrasera in uz canonic si dupa ce se facuse efortul de constituire a unui unic Canon. Diversitatea si conflictul intre doctrine si dogme era pretutindeni. ‘Duhul Sfant’, se pare, avea ceva probleme sa regleze harababura. Dar oare acesta exista?

CANOANE, CANOANE PRETUTINDENI…

Astfel Ebionitii (Irineu., Adv. Er.) si Cerintienii (Epif., Er.) foloseau numai Sf. Matei; Cordonienii numai Evanghelia lui Marcion (Pseudo-Tert. Adv. Om. Er). Marcionitii evident ca foloseau numai Evanghelia lor. Teodotienii respingeau Sf. Ioan, asa cum o faceau si Alogii (Blunt, “Dictionarul sectelor”); si crestinii Petristi in mod normal preferau Evanghelia dupa Marcu care era ‘Petrista’ si favorabila lui Petru deci (Tert. Adv. Marc.), exact asa cum Pavelistii o preferau pe cea a lui Luca, care il favoriza pe Pavel (Tert. Adv. Marc.). In aceasta situatie, intremarea bisericii nu putea sa provina decat din unitate prin adoptarea unor carti care sa fie acceptabile pentru toti. Unirea era necesara cu orice pret. Ca Noul Testament este un astfel de compromis, apare evident pentru ochiul critic al specialistului.

Evanghelia dupa Matei este petrista, acolo aparand Isus zicand lui Petru, “pe aceasta piatra voi zidi Eu Biserica Mea”, (Mat.16:18). Evanghelia dupa Marcu, este de asemenea Petrista, iar Luca este Pavelista, asa cum ne-o certifica Parintii Bisericii timpurii (Tert. Adv. Marc.). Epistolele lui Petru, sunt evident petriste, Epistolele lui Pavel paveliste, iar Evanghleia dupa Ioan, Epistolele lui Ioan si Apocalipsa, desigur ioaniste. Trebuie sa fie clar ca istoria acestor timpuri a consemnat suprimarea vechilor Evanghelii si inlocuirea cu cele noi. Astfel, Serapion, Episcopul Antiohiei (190 A.D.), in timpul vizitei sale la Biserica din Rnossus in Cilicia i-a gasit folosind Evanghelia dupa Petru. Fiindu-i cerut, el le-a permis sa o citeasca, in ciuda controverselor pe care aceasta le-a produs. Mai tarziu el scria: “Venind la voi, credeam ca toti tineti de dreapta credinta, si necitind si studiind pana la capat Evanghelia prezentata mie sub numele de dupa Petru, zisei: “Daca asta este singurul lucru care creaza sfada intre voi, atunci cititi-o dara!” Insa acum, intelegand din ce mi s-a spus ca mintile lor erau cuprinse de o forma de erezie, grabi-ma-voi sa vin din nou la voi.’ (Eusebiu, Istoria bisericii). Eusebiu, a pastrat in scrierile sale acest citat si cu toate ca nu spune explicit ca Evanghelia a fost suprimata, o lasa sa se inteleaga destul de clar, si este recunoscut ca asa s-a intamplat de catre exegeti si scriitori ilustrii (Evanghelii pierdute si eretice, S. B. Gould).

MARTURII ALE CELUI DE-AL CINCILEA SECOL CRESTIN

Din nou, la inceputul celui de-al cincilea secol, exista un om numit Teodoret, care era activ implicat in supravegherea infiintarii bisericii. In calatoriile sale el a gasit Diatesaronul, sau “Evanghelia dupa Tatian”, folosita in biserici ortodoxe, scriind despre aceasta: “Eu insumi am gasit mai mult de 200 de astfel de carti in bisericile noastre si care sunt primite cu respect; si adunandu-le pe toate, i-am pus sa se lepede de ele, introducand in locul lor Evangheliile celor patru Evanghelisti.” (Teodoret. Eret. Fab.).

Prima observatie, la inceput de secol cinci dupa Cristos inca se vorbeste de “BISERICI” (plural!) care in loc de cele patru Evanghelii canonice cu care suntem indoctrinati azi ca “au fost scrise de catre Apostoli”, aveau si citeau sute de alte Evanghelii si Epistole. Sa fie un mesaj al Domnului in acestea pe care acesti credinciosi ai Bisericii timpurii l-au cunoscut si inteles si de care noi am fost lipsiti? Aceste biserici aveau peste doua sute de diferite carti si Evanghelii pe care noi nu le mai avem astazi si se pare ca erau foarte multumiti citind din ele si nu din ceea ce citim noi azi, in ciuda prigoanei si presiunilor de tot felul la care erau supusi de catre uriasa institutie ale carei angrenaje ucigase incepusera deja sa se puna in miscare. Ne apare in mod evident ca, in ciuda povestii “cantata” peste tot de catre clerul fundamentalist, ‘Sfantul Duh’ nu le ‘marturisise’ si lor, asa cum de asemenea nu marturisise altor mii, ca au nevoie de aceste ‘noi carti’, astfel acestia fiind privati de cele patru ‘necesare si suficiente’. Afland acestea nu putem sa mai fim inselati asupra acceptarii Canonului nici macar in secolul al cincilea. Tot atat de tarziu pe cat putea fi secolul cinci dupa Cristos pentru Biserica si Canon, constatam ca cineva care era chemat sa supravegheze si sa instituie biserici face mentiunea ca existau peste 200 de Evanghelii concurente acceptate de catre biserici (plural!) si ca acestia nu aveau cele patru Evanghelii care noi credeam ca “au fost prezente inca de la inceputul miscarii apostolice”. Evident, dintr-o scapare… omeneasca, “Sfantul Duh” nu marturisise inca la toti, adevarata “Veste cea Buna”, asa cum credeam noi pana acum… Intrebare pentru crestinii fundamentalisti: Acesti oameni au putut sa fie mantuiti fara mesajul Noului Testament al acestor ‘noi’ carti care noi consideram ca sunt singurele facute sa aduca mantuirea?

Doctor Westcott zice ca “din aceasta afirmatie este clar ca Diatesaronul era suficient de ‘ortodox’ ca sa se poata bucura de o astfel de popularitate ecleziastica” (Westcott, Canonul). Intrebare pentru crestinii fundamentalisti: Se studiaza in biserica ta Diatesaronul, s-a citit Duminica trecuta din acesta, asa cum faceau credinciosii Bisericii Crestine Timpurii pe la anul 450 A.D.?

Inlocuirea care a avut loc este deasemenea recunoscuta de catre Prof. Davidson: ‘Nu mai devreme de a doua jumatatea a celui de-al doilea secol crestin au reusit Evangheliile actuale sa-si aroge pozitita canonica, inlocuind alte lucrari cu caracter similar, si dobandind in timp, o “autoritate divina”‘ (Davidson, Introducere in Canonul Noului Testament). Deci asa cum afirmam cand am inceput incursiunea noastra, aceasta autoritate divina era dovedita celor care promovau cele patru Evanghelii in detrimentul tuturor celorlalte acceptate pe atunci si citite in majoritatea bisericilor la acea data, dar nu si acestora din urma, acesti prea-multi neglijati ai divinitatii… Vine cam asa: Fiecare grup este o autoritate pentru el insusi si pentru cartile sale, astfel ca atunci cand clerul fundamentalist se intreaba ipocrit daca ar fi fost posibil ca alte Evanghelii sa fi fost de mult folosite in Biserica Timpurie dupa care sa fi fost suprimate si inlocuite de catre cele patru Evanghelii cunoscute azi, raspunsul este, “Nu numai ca este posibil, dar chiar asa s-a intamplat!”

DE CE PATRU EVANGHELII ?

Intrebare pentru crestinii fundamentalisti: raspunde-ti pentru tine, de ce au trebuit sa fie exact patru Evanghelii? De ce nu doua, cinci, sau sase, o duzina sau o suta?

Irineu, care a fost asa cum am zis mai sus adevaratul intemeietor al Canonului, si care si-a dedicat o mare parte din viata infiintarii Bisericii Catolice si a Noului Testament a dat raspuns la aceasta intrebare odata pentru totdeauna, iar Biserica care ii datoreaza existenta, l-a urmat in aceasta privinta pe acest om si numai pe el singur si pe nimeni altul; in religie nu exista democratie, diversitate si dreptul la opinie personala… Deci orice explicatie si argument ar aduce acesta in privinta numarului de Evanghelii canonice, va fi exact motivul pentru care avem atatea si nu alt numar. Din fericire, Irineu este foarte explicit si clar in aceasta problema (spre deosebire de alte chestiuni in care ura si retorica sa violenta umbresc aproape in totalitate mesajul de transmis) si astfel noi stim, Slava Domnului, in mod precis ce a hotarat. Citind raspunsul sau, as ruga crestinii fundamentalisti sa se intrebe daca acesta (raspunsul) chiar suna a ‘lucrarea Duhului Sfant’ in determinarea pentru Biserica si pentru totdeauna a numarului de Evanghelii canonice. Credeti-o sau nu, Irineu spune ca exista patru evanghelii pentru ca avem patru colturi ale pamantului si patru puncte cardinale (nord, sud, est si vest) si pentru ca animalele au patru picioare sau patru extremitati, de aceea trebuind sa existe patru Evanghelii. Cuvintele sale exacte in aceasta privinta sunt: ‘Nu este posibil ca Evangheliile sa fie mai multe sau mai putine la numar decat sunt. Intrucat, sunt patru colturi ale pamantului pe care traim si patru puncte cardinale, iar Biserica este imprastiata in toata lumea, iar stalpul de sustinere si fundatia bisericii este Evanghelia si duhul vietii, este potrivit ca ea trebuie sa aiba patru stalpi care sa emane nemurire in fiecare directie, insufletind oamenii iara si iara… De aceea Evangheliile sunt in acord cu aceste lucruri… Intrucat vietuitoarele pamantului au patru extremitati sau picioare, si Evangheliile sunt patru. Aceste lucruri stand asa cum le-am zis, oricine care distruge fiinta Evangheliei in van o face, dand dovada de neinvatatura si nerespect… ma refer la acei care prezinta numarul evangheliilor ca fiind fie mai mare decat ce s-a zis mai sus, sau, pe de alta parte, ca fiind mai mic.’ (Adv. Er.).

Intrebare pentru crestinii fundamentalsti: te simti bine, acum ca stii ca Duhul Sfant “s-a pogorat” peste Irineu ajutandu-l sa stabileasca pentru intreaga lume si pentru totdeauna numarul de Evanghelii canonice, de “revelatie divina”, legand asta de… numarul de picioare pe care il au animalele? Sau ce-ar fi fost daca bietul Irineus ar fi stiut nu numai de Sud si Est ci si de Sud-Est… am mai fi avut o Evanghelie canonica??

Si Irineu – asa cum il stim de altfel – agresiv si intolerant, are indrazneala sa ne numeasca “ne-invatati” … Râde ciob de oala sparta! Nu incetez sa ma minunez de superstitia si intunecimea mintii acelora care astazi sunt venerati ca “giganti spirituali” si ca “Sfintii Parinti” ai Bisericii Timpurii in multe cercuri de credinciosi cu cultura semidocta. Cu cat citesti mai mult despre ei si despre cum se contrazic si se cearta unul cu altul, cu atat iti este mai greu sa gasesti urmele ‘Duhului Sfant’ in orice fapta si zicere de-a lor. O privire fugara asupra istoriei Sinoadelor care au fixat Canonul si in care doctrinele pe care le-au creat sunt reciproc paralele este un exercitiu edificator, ca sa zicem asta cu multa modestie stilistica. Dupa ce citesti aceste doctrine aflate in contradictie cu tot ce ei au ales ca fiind Canonul, nu poti decat sa realizezi cat de imposibil este sa crezi ca ‘Duhul Sfant’ i-a condus ‘intru tot adevarul’ in ceea ce priveste problematica Canonului, dar care in acelasi timp i-a facut sa creeze doctrine religioase blasfemiatoare in care Isus niciodata nu a crezut, si pe care nici discipolii alesi de El nu le-au propavaduit vreodata. Nu exista un spectacol mai trist in lumea intelectului, decat acela al oamenilor posedand realmente mari capacitati intelectuale si care isi pierd timpul si respectul celorlalti, incercand sa faca sa apara ca rezonabila o superstitie explicand absurditatea acesteia de-o maniera atat de ilogica, asa cum a facut-o Irineu. Mai bine ne-ar fi aparut nou azi si multor altora din timpul sau daca mergea pe mana demnitatii intelectualismului rational decat sa bajbaie prin amorteala oarba animata de misticismul ignorant.

Acei teologi de azi care citeaza din Irineu ca dintr-un ‘mare invatat’, nu-si asuma cu draga inima argumentul sau privitor la numarul de Evanghelii; nici faptul ca acesta a afirmat intr-una dintre scrierile sale ca Isus a propavaduit pe pamant timp de 20 de ani… (Idem). Intrebare pentru crestinii fundamentalisti: Atipise ‘Duhul Sfant’ in cazul lui Irineu? Putem crede ceva din tot ce a zis, dupa ce am citit cum a creat el Canonul din patru Evanghelii?

Un nou inceput

Am abandonat, din motive independente de vointa mea, prea multa vreme acest jurnal. S-au intamplat multe intre timp. In IT, Microsoft a lansat Windows 7, IE8, Windows 2008 server R2, Windows Home Server Power Pack 3 si Office 2010 beta 1.
Nu imi propun sa realizez cate un review la niciunul dintre aceste produse, excelente. Daca voi avea timpul necesar o voi face.
Cealalta fateta a blogului, cea care combate religiozitatea habotnica, intoleranta, ura, fateta care cheama la razbunare si luarea scalpului celor care nu fac parte dintr-o turma de oite, nu va fi nici ea neglijata.
Imi propun cate o postare zilnic. Vom vedea. Ca de fiecare data toate comentariile vor fi postate FARA NICIO MODERARE, dar imi rezerv dreptul de a le sterge pe cele injurioase.