vineri, 3 octombrie 2008

Despre sinoadele bisericesti

Daca va imaginati ca in aceste adunari, cucernicii prelati se asezau sa cu evlavie si demnitate, acele probleme propuse lor spre limpezire, va inselati amarnic. Majoritatea episcopilor erau niste huligani ignoranti, insotiti de gloate de sprijinitori anarhici, care urmareau fiecare vorba a adversarilor abia asteptand cel mai mic motiv sa recurga la violenta si razmerite.
Dar, sa dam cuvantul celor mai in masura sa vorbeasca despre aceste evenimente:
Henry Hart Milman, renumit istoric spune: “Ar fi fost de asteptat ca Crestinismul sa nu apara in nici o alta ipostaza intr-o mai mare maeiestuozitate impunatoare, ca la Sinoadele Ecumenice, intruniri care se presupune ca strang din toate colturile lumii cei mai eminenti prelati si cei mai distinsi clerici; ca o piosenie elevata si senina vor fi guvernat lucrarile lor, si ca o profunda si impartiala cercetare va fi epuizat orice subiect in dezbatere; ca patimile omenesti si interesele meschine vor fi stat rusinate si umile in fata maretei adunari; ca simplu, simtul propriei lor demnitatii, sau macar dorinta de a lasa fratilor lor intru credinta o buna impresie prin solemnitatea si seriozitatea credintei lor, va fi exclus totalmente toate excesele de comportament si limbaj; Istoria insa, ne arata melancolic exact inversul. Nicaieri nu este Crestinismul mai putin atractiv, si daca tinem seama de tonul si caracterul obisnuit al lucrarilor, mai lipsit de autoritate decat in Sinoadele Ecumenice ale Bisericii. In general, acestea se prezinta sub forma unei ciocnirii feroce a doua fractiuni rivale, din care nici una nu cedeaza dar care amandoua marturisesc impotriva propriei convingeri si credinte. Intriga, nedreptatea, violenta, liberul arbitru, decizia impusa dar nu consimtita, hotararile luate cu forta, acea forta a unei majoritati turbulente si zgomotoase, deciziile luate pe baza ovatiilor salbatice mai degraba decat pe baza cercetarii sobre, demisiile de la bunul simt si comportamentul civilizat, scad onoarea si neaga ratiunea de a fi, a cel putin ultimelor Sinoade.” [. . . . . . ] “. . . jubilari si veselie la blestemarea in chinurile Iadului a adversarului umilit . . . degenerarea si decaderea este rapida incepand cu Sinodul Ecumenic de la Niceea la cel de la Efes unde fiecare tabara a venit hotarata sa foloseasca orice mijloace pentru a-si strivi adversarul, mergand de la precipitarea lucrarilor pana la manevre in culise, de la influenta oculta pana la mita si santaj; a fost prezenta acolo incurajarea violentei (daca nu apelul deschis la violenta) multimii, pentru influentarea deciziilor intrunirii; fiecare avea propria gloata de prostime violenta adusa de acasa pentru a-si sprijini ‘tabara’; si nici unul nu se dadea inapoi de la nici un mijloc pentru a obtine implinirea anatemelor si blestmelor lor catre ceilalti, prin instigarea persecutiei funestei stapaniri a vremii.’ (H.H. Milman, Istoria crestinatatii latine).
‘Alaturi de talent, cunoastere si virtute, se aduna acolo la Sinoade si ignoranta, intriga, patimile partinirii ce erau deja aprinse la toate partile in disputa de lungile controverse anterioare, si care acum se intalneau si se asezau pe pozitii de lupta ca niste armate ostile gata de lupta deschisa.’ (”Istoria bisericii crestine”, de P Schaff).
Acestia sunt “Sfintii Parinti” care au stabilit pentru noi care carti au autoritate canonica pentru credinta si practica, ‘controversele’ de care vorbeste doctor Schaff, fiind presupusele ‘revelatii divine’ canonizate mai tarziu, si care ni se spune azi ca au fost alese de ‘Duhul Sfant’.
Dar, sa ne aplecam mai in amanunt asupra “realizarilor” infaptuite de catre sfintii parinti si de pacea care le guverna lucrarile sfinte:
- Al treilea Sinod Ecumenic al Bisericii (Efes 431 A.D)
Protagonistii principali: Nestor , Ioan din Antiohia si Chiril
Primii doi aveau garzi de corp inarmate pentru a fi protejati de violenta tabara a lui Chiril,
“Acesta era urmat de gloate mari de plebe ignoranta, sclavi si matrozi, drojdia Constantinopolelui, taranime, hoarde de femei, toti gata de violenta si dezordini; orasul era patrulat de trupe” .
“Cele doua tabere s-au luptat in strada si mult sange a curs . La citirea Hotararii imperiale se produse o asa razmerita, incat Episcopii rivali au fost arestati ….. S-a facut imediat un efort de a se organiza un Sinod in Constantinopole, dar atat de mare a fost frica de revolta, incat a trebuit sa fie amanat si transferat la districtele suburbane de peste Bosfor” (Schaff, Istoria bisericii crestine).

- Sinodul de la Efes (449 A.D) si-a capatat numele de….”Sinodul talharilor”.
Participa Dioscor, inconjurat de soldati, Eusebiu, Flavian si Teodoret, printre altii.
Flavian a fost impiedicat sa ia cuvantul iar bietul Teodoret a fost pur si simplu scos afara de la lucrari.
Cand a luat Eusebiu cuvantul, gloata prezenta la lucrari il incuraja cu urmatoarele vorbe: “Sa-l ardem pe Eusebiu, sa-l ardem de viu! Asa cum el L-a taiat pe Cristos in doua, asa sa-l taiem si noi pe el in doua!”
Dioscor si tabara lui vroiau ca Flavian si prietenii sai sa semneze o marturisire precum ca Cristos nu are decat o singura natura. Flavian a refuzat asta. La un semnal dat, usile au fost izbite de perete si un numar de soldati alaturi de o gloata inarmata s-a napustit inauntru, iar Episcopii inspaimantati ai taberei lui Flavian, sub ploaia de pumni si ghionti au fost fortati sa semneze in timp ce erau impunsi cu sabiile (Mosheim, Eccl. Hist., Bk. 2, Cent. 5, pt. 2, ch. v). Acolo unde pana atunci fusesera doua tabere, acum era nu numai o majoritate, ci chiar unanimitate (Milman, Istoria crestinatatii latine (occidentale)). Dupa semnarea hotararii finale, Dioscor nu a mai putut sa-si infraneze furia, si il lovi pe Flavian-invinsul (Idem). Incurajata de gestul sau, o gloata de calugari infuriati se napustira asupra nefericitului Episcop al Ierusalimului, strigand “Omorati-l, omorati-l!” si-l batura si calcara in picioare producandu-i acestuia astfel de rani, ca muri curand dupa aceea (Idem, Scaff, Istoria bisericii crestine).

- Sinodul de la Calcedon – 451 A.D (pus acolo chiar de imparat pentru ca putea mai usor sa il controleze cu trupele)
Dr. Phillip Schaff ne spune: “Oponentii egipteni ai lui Teodoret, au strigat din toti rarunchii ‘Jos cu el, acest invatator al lui Nestor!’ Cei din tabara sa, raspunsera cu egala violenta: ‘Ne-au fortat la ‘Sinodul Talharilor’ sa semnam sub ghionti si pumni, jos cu maniheistii, dusmanii lui Flavius si dusmanii dreptei credinte! Jos cu ucigasul de Dioscor! Cine nu cunoaste faptele sale marsave? Episcopii egipteni strigara: ‘Jos cu evreii, cu dusmanii lui Dumnezeu, si nu-i ziceti aluia Episcop!’ La care Episcopii din cealalta tabara strigara din nou: “Afara cu rasculatii si zurbagii, afara cu criminalii! Drept-credinciosii isi au locul la Sinod!” Armata a trebuit sa intervina din nou pentru a tine in frau adunarea.’ (Schaff, Istoria bisericii crestine).

- La Sinodul tinut la Constantinopole in 785 A.D. soldatii s-au napustit in camera unde se tinea intrunirea si au alungat una dintre taberele de Episcopi care nu vroiau sa semneze hotararea celeilalte tabere (Milman); iar cel de-al doilea Sinod de la Niceea (787 A.D.), a denuntat acest Sinod de la Constantinopole ca un ‘Sinod de nebuni si posedati’ (Idem).

Cam asta putem spune despre sfintii parinti si cum erau ei insufletiti de duhul sfant.